Concert Floral

            Astăzi a avut loc la sala Ateneu ultimul concert înainte de o binemeritată săptămână liberă prilejuită de Sărbătorile Pascale.

Concertul nr.5 pentru pian și orchestră de L. van Beethovena fost  numit și Imperialul de către cel care l-a publicat, editorul englez Johann Baptist Cramer. În comparație cu alte lucrări ale vremii, acest concert are o durată destul de lungă (aproximativ 40 de minute). Partea I este plină de transformări tematice. Materialul expozitiv este supus unor variațiuni, figurații de virtuozitate și modulații armonice nemaintâlnite. Partea a doua este în contrastanță totală cu prima, având un caracter calm și reflectiv. Ultima parte este în formă de rondo-sonată (ABACABA), concertul încheindu-se cu o scurtă cadență a pianului urmată de un tutti orchestral.   

   Faptul că orchestra noastră este specialistă în acompaniamente, dar mai ales faptul că la pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul Ovidiu Bălan, a făcut ca la acest concert să nu apară probleme de nici o natură și să-l împingă pe solist pe o treaptă superioară a interpretării muzicale. Un tânăr pe nume Andreas Iliuță cu care, poate, vom mai colabora.

 Una din cele mai faimoase piese din epoca barocă este Aria (Air) ce face parte din Suita orchestrală nr. 3 în Re major de J.S.Bach. Violonistul german August Wilhelm a făcut un aranjament al piesei și astfel a devenit celebra Arie pe coarda Sol.

Gloria este titlul lucrărilor de muzică corală sacră ale compozitorului italian din perioada barocă, Antonio Vivaldi. Dintre toate, cea mai cunoscută este Gloria RV589. Interesant este faptul că părți din lucrare au fost introduse în câteva filme. 

 Părțile componente sunt:

1.      Gloria in excelsis Deo

2.      Et in terra pax

3.      Laudamus te

4.      Gratias agimus tibi

5.      Propter Magnam Gloriam

6.      Domine Deus

7.      Domine, Fili unigenite

8.      Domine Deus, Agnus Dei

9.      Qui tollis peccata mundi

10.  Qui sedes ad dexteram Patris

11.  Quoniam tu solus sanctus

12.  Cum Sancto Spiritu

Un moment inspirat pentru interpretarea lucrării lui Vivaldi în Duminica Floriilor.  În rolul principal au fost corul Colegiului Național de Artă George Apostu plus cel al Facultății de Muzică din Piatra-Neamț, dirijate de Rodica Trandafir. E de apreciat faptul că toți cei prezenți pe scenă au încercat să transmită publicului mesajul compozitorului. Solistele, eleve ale Colegiului George Apostu, pe alocuri destul de emotive, dus la bun sfârșit ariile în care au fost implicate. O notă bună și pentru dirijoarea Rodica Trandafir care, în mare, a reușit să conducă orchestra și corul în direcția corectă.

Săptămâna viitoare vom avea liber, dar eu nu voi înceta să scriu, așa că urmează o postare surpiză!

Festival Ceaikovski

       Coincidență sa nu, astăzi este ziua de naștere pe stil nou a marelui compozitor rus P.I.Ceaikovski. Opera sa este remarcabilă și se poate spune, fără echivoc, că Ceaikovski este unul din cei mai importanți compozitori din istoria muzicii. Una din caracteristicile principale ale stilului său componistic este integrarea elementelor de compoziție occidentale pe care le prelucrează  cu melodii folclorice. Astăzi am avut ocazia să cântăm și să ascultăm trei lucrări memorabile ale marelui creator.

Simfonia nr. 1 - Visuri de iarnă, a fost scrisă în timp ce era profesor la Concervatorul din Moscova și este una din lucrările sale de început. Fratele său Modest a spus că această lucrare a necesitat o muncă și un efort din partea sa mai mare decât la oricare dintre lucrările sale. Simfonia I este în totalitate psihologică întrucât toată esența ei constă într-un proces  de trăire dureros și totodată încântător, oglindind imaginea măreață a Rusiei. Este o creație cu tendințe programatice chiar dacă nu are un subiect literar bine definit, melodiile fiind de inspirație populară.

Concertul pentru pian în Si bemol minor a fost terminat în 1888, după ce a fost revizuit de 3 ori. În timp devine una din cele mai  cunoscute și populare lucrări compuse de Ceaikovski, dar și unul din cele mai cântate concerte din întreaga lume. Lui Ceaikovski i-au fost aduse critici foarte mari de cel căruia i-a fost dedicat concertul, Nikolai Rubinstein însă, în final acesta a devenit un mare susținător al lucrării. Tema principală a primei părți este o melodie ucraineană ce contrastează evident cu temele romantice din acea perioadă. Părțile a doua și a treia sunt inspirate de teme populare rusești.

După succesul avut cu Frumoasa din pădurea adormită, directorul Teatrelor Imperiale  îl mandatează pe Ceaikovski să compună un balet și o operă. Opera se va numi Iolanta. Spărgătorul de nuci a avut premiera la Teatrul Mariinsky din Sankt-Petersburg  pe 18 decembrie 1892 și nu a fost considerat un succes. Subiectul baletului redă o poveste din Ajunul Craciunului, în care copiii familiei Stahlbaum primesc numeroase cadouri printre care și un spărgător de nuci de la nașul lor, un magician, care în timpul nopții se transformă într-un prinț chipeș. Urmează o poveste cu  multă acțiune și momente feerice, dansuri caracteristice, iar în final totul se termină cu bine. Orchestra va interpreta selecțiuni din balet, respectiv cinci numere, începând cu un Marș, urmat de Danse des Mirlitons, Trepak (dans rusesc), celebrul Vals al florilor, iar la sfârșit Pas des deux.

            Dirijorul Dumitru Goia este un invitat permanent al Filarmonicii Mihail Jora. Experiența sa este un atu incontestabil în fața oricărei orchestre, pe lângă știința de a lucra cu instrumentiștii și de a-i face să înțeleagă ceea ce dorește să transmită publicului.

Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianiști ai generației sale, Horia Maxim abordează un repertoriu vast, atât ca solist concertis,t colaborând cu majoritatea instituțiilor simfonice din România, cât și ca partener al unor importanți interpreți români și străini, în diferite ansambluri camerale.

Neașteptat de mult public în această seară, numele compozitorului sau, poate, al dirijorului atrăgând  lumea la concert. Concertul a debutat cu Simfonia I. Momentele sclipitoare în care orchestra a cântat compact și a respectat indicațiile partiturii dar și ale dirijorului au fost puse în umbră de unele intervenții mai puțin reușite la toate compartimentele orchestrale. Aș putea da vina pe timpul foarte scurt în care s-a repetat simfonia (multora dintre colegi  fiind necunoscută) sau pe faptul că o lucrare de asemenea dimensiuni necesita o încălzire suplimentară a orchestrei și, poate era mai bine sa fie cântată în partea a doua. Concertul pentru pian este o lucrare cvasi-cântată de orchestra noastră și instrumentiștii știu foarte bine sa acompanieze orice solist. Selecțiunile din balet au încins atmosfera, orchestra a cântat cu plăcere și a colaborat perfect cu dirijorul. Per total, un concert reușit, însă părerea strict personală este că se putea mai bine.

            Mâine încep repetițiile pentru concertul de duminică cu o lucrare - Gloria de A. Vivaldi pe care am dirijat-o și eu în decembrie cu Orchestra și Corul Colegiului Național de Artă ” George Apostu”. Vă așteptăm la concert. Merită!

Săptămâna argentiniană

           Richard Wagner a început să lucreze la opera Rienzi în anul 1837 după ce a citit nuvela lui Edward Lytton (poet romantic englez). În 1840 are loc premiera la Opera din Paris. În ciuda rezervelor pe care compozitorul le-a avut asupra lucrării, aceasta va deveni una dintre cele mai cântate opere de la începutul secolului XX. Acțiunea are loc în timpul Imperiului Roman și se desfășoară într-un ritm alert. Uvertura începe cu un semnal de trompetă, care în Actul 3 va fi chemarea la război a familiei Colonna, urmat de melodia de rugăciune a lui Rienzi, un tribun roman, (care va deschide Actul 5)  și va deveni cea mai cunoscută arie din toată opera. Uvertura se încheie cu un marș militar triumfal care redă extrem de inspirat spiritul italian.

            Actualul tip de flaut este rezultatul căutărilor și muncii lui T. Boehm, un ilustru virtuoz al instrumentului, al cărui sistem de mânuire al clapelor au revoluționat flautul, dar și celelalte intrumente de lemn. Printre cei care au ajutat la îmbunătățirea tehnicii flautului se numără și Francois Borne, fost prim flautist la Grand Theatre din Bordeaux și profesor la Conservatorul din Toulouse la începutul secolului XX. Printre compozițiile sale se numără și fantezia Carmen, o lucrare de o deosebită complexitate pentru flautul solist și cuprinde câteva teme din cunoscuta operă a lui G. Bizet cum ar fi: Aragoneza, Habanera, Seguidilla, Chanson boheme, Toreador sau Danse Gitane. Aici, flautul demonstrează culmea agilității în salturile și desenele melodice zglobii și complicate, dar și lirism și multă pasiune.                   

             Simfonia aIV-a de J. Brahms este și ultima dintre simfoniile marelui compozitor german. Premiera a avut loc la Meinengen, în Turingia, sub conducerea lui Brahms în anul 1885. De notat că primele 2 părți sunt în formă de sonată (partea a doua însă nu are dezvoltare) iar a treia un rondo-sonată. Ultima este un rar exemplu de passacaglia simfonică (formă asemănătoare cu ciaccona, numai că aici tema  apare la mai multe voci, nu doar în bas) pe tema lui J.S. Bach din cantata Nach dir, Herr,verlanget mich.

            Dirijorul Luis Gorelik este tipul de dirijor care te fascinează de la prima repetiție. Afirmația făcută chiar de la început: mai bine să cântăm decât sa vorbim a venit cum nu se poate mai bine. Având darul de a se face înțeles de la primele acorduri, totul  a devenit mai simplu, mai ușor și imediat, ideile, dorințele sale au fost puse în practică fără mare dificultate. Un dirijor care știe să lucreze cu orchestra, un profesionist, cu o muzicalitate și o eleganță deosebită.

Solistul serii, Dorel Baicu, este un obișnuit al concertelor stagionale cu Filarmonica noastră,  susținând și recitaluri cu diverse formații. Se poate spune ca este „salvatore della patria” a unor concerte în care, din diverse motive soliștii săptămânii nu au putut să le susțină. Fantezia Carmen a interpretat-o în stilul său caracteristic, adică excelent tehnic și  muzical.

             Concertul a fost bun din toate punctele de vedere. Orchestra a colaborat perfect cu dirijorul, dar și cu solistul, iar momentele bune au fost mult mai multe decât cele nereușite. La uvertura Rienzi primele acorduri nu se poate spune că au fost o reușită, poate din cauza emoțiilor, poate datorită dificultății partiturii. În schimb, cele două lucrări ce au urmat, fantezia Carmen și Simfonia aIV-a au demonstrat încă o dată că orchestra noastră poate cânta excepțional când are în față un dirijor bun.

               Săptămâna viitoare avem un program destul de greu cu unul din foștii mei profesori, maestrul Dumitru Goia, și unul din compozitorii săi preferati, P.I. Ceaikovski.

  În final, puteți viziona partea I din Simfonia aIV-a de J. Brahms. Coincidențele sunt pur întâmplătoare...

Mix America- Ungaria- Germania- Rusia

       Eric Kramer, dirijor american, este prezent pentru prima dată în Bacău. “A talented conductor” (Leonard Bernstein), pare sa fie o caracterizare destul de îngăduitoare în raport cu ceea ce a arătat în cele 4 zile de repetiții și la concert. În afara faptului că a fost destul de nesigur în multe momente, a ținut să respecte cu strictețe programul de 4 ore acordat de instituția noastră.

        Prima interpretare a celor Două tablouri (Two Pictures) ale lui Bartok a avut loc la Budapesta în 1913. Compozitorul a descoperit  muzica lui Debussy în 1907 datorită lui Zoltan Kodaly, cel care avea să-l insoțească în desele călătorii prin Ungaria și România în căutarea  și descoperirea folclorului tradițional. Bartok a primit de la Kodaly partituri aduse de la Paris și le-a studiat cu mare fascinație, găsind în piesele lui Debussy nu doar textură și culori exotice, dar și similitudini cu muzica populară ungurească. Bogăția orchestrală aminteste de stilul componistic francez impresionist și anticipează sonoritățile din opera Castelul lui Barbă Albastră compusă în anul următor. Cele doua tablouri sunt: Full flower, în care se simte un parfum suav și Village Dance, unde ritmurile puternice se împletesc cu muzica pământului. În concluzie, o piesă compusă cu măiestrie de Bartok ce merită ascultată.

        În timpul Festivalului de la Bayreuth din toamna anului 1876 Ceaikovski compune poemul simfonic Francesca da Rimini. În această fantezie compozitorul rus prezintă o interpretare simfonică a poveștii tragice a Francescăi da Rimini de Dante Alighieri, cel care a imortalizat-o în Divina Comedie. Ceaikovski zugrăvește soarta tragică a eroinei la fel ca în baletul Lacul lebedelor și uvertura-fantezie Romeo și Julieta. Influențele lui Liszt si Wagner se simt  pregnant în această lucrare, dar compozitorul își lasă amprenta stilului componistic asupra sa, prefigurând capodopere minunate cum ar fi uvertura-fantezie Hamlet, simfonia Manfred, și ultima sa lucrare, Simfonia aVI-a.

         Poemul simfonic Don Juan apartine perioadei de tinerete a lui Richard Strauss. Premiera a avut loc la Opera din Weimar, al carei kapellmeister era și pe care a dirijat-o însuși compozitorul.      Lucrarea a avut un succes internațional la puțin timp dupa premieră. Don Juan are la bază stilul formal și limbajul tonal fiind inspirată de poemul lui Nikolaus Lenau cu același nume. Extrema dificultate și virtuozitate a fiecărei secțiuni fac din lucrare o piatră de încercare pentru toate orchestrele iar de multe ori este probă eliminatorie la concursurile pentru intrarea în  marile orchestre simfonice.

      Martini on Jupiter, compoziția dirijorului Eric Kramer putea să lipseasca din programul acestei seri. În afara faptului că se simt influențe ale stilului brahmsian, piesa nu aduce nimic nou ca limbaj muzical specific perioadei post-moderne. Greselile de orchestratie, pasajele de virtuozitate în special la corzi (neispirat folosite), dar și limbajul tonal dau senzația unei lucrări nereușite. Cele 3 secțiuni (introducerea, toccata și fuga) constitutive ale piesei nu sunt legate firesc între ele ci par mai degrabă mici piese de sine stătătoare. Prin comparație, piesele lui Sabin Păutza, compozitor român stabilit în America de mult timp prezintă o extraordinra claritate a formei, orchestrației și melodicității. Piesa este în primă și poate,  ultimă audiție în Bacău.

       Concertul a fost în nota obișnuită a orchestrei, adică bine spre foarte bine, cunoscându-se faptul că orchestra noastră are o experiență deosebită cu dirijori de tot felul și are capacitatea de a se adapta la orice situație. Datorită complexității programului, dificultății tehnice a lucrărilor și emotivității accentuate a dirijorului în câteva moment s-a simțit o lipsă de comunicare în binomul dirijor-orchestră. A surprins pasivitatea publicului, care nu este obișnuit cu genuri de muzică complexe, dar mai ales numărul mic de spectatori.

       Concluzionând, un concert bun, să vedem ce va fi săptămâna viitoare. Până atunci, vă salut și vă doresc un week-end plăcut!!