Numele lui Petre Sbârcea mi-a apărut pentru prima dată în faţa ochilor pe la mijlocul anilor '80 când ascultam muzică la discuri de vinilin, iar maestrul avea numele imprimat pe copertă. Iluştrii Antonin Ciolan şi Sergiu Celibidache au fost doi dintre profesorii săi apoi, firesc, maestrul a fost cel care a transmis mai departe arta dirijorală studenţilor de la Academia de Muzică din Cluj-Napoca. Cu o experienţă extraordinară, pe care a acumulat-o de-a lungul timpului, îl putem considera ca fiind printre ultimii mohicani ai şcolii româneşti de dirijat. Joi, 26 martie, maestrul Petre Sbârcea s-a aflat din nou la pupitrul dirijoral al Orchestrei Filarmonicii Mihail Jora din Bacău. Două lucrări geniale ale compozitorului romantic J. Brahms au alcătuit programul concertului.
J. Brahms a fost ultimul mare compozitor care a păstrat formele şi sistemul muzical clasic, în contradicţie cu contemporanii săi care îmbrăţişau noua orientare şi anume pe cea a muzicii programatice. El a iubit muzica compozitorilor clasici J. Haydn şi W.A. Mozart, fiind atras şi de preclasici, în special de J.S.Bach, ale cărui tehnici de compoziţie specifice barocului (contrapunctul şi fuga) se regăsesc în multe dintre compoziţiile sale. În lucrările orchestrale, Brahms dezvoltă extrem de distinctiv culorile tonale, în special pe cele ale suflătorilor de lemn şi alamă în timp ce orchestraţia domină arhitectura lucrărilor. La fel ca Mozart şi Beethoven, acesta a acordat o importanţă deosebită introducerilor orchestrale, cu scopul de a aprofunda ideea de dialog între orchestră şi solist. Muzica sa este caracterizată de melodii cu un puternic caracter popular, un simţ deosebit pentru dezvoltare şi influenţe ale ritmurilor intercalate specifice lui R. Schumann.
J. Brahms a fost ultimul mare compozitor care a păstrat formele şi sistemul muzical clasic, în contradicţie cu contemporanii săi care îmbrăţişau noua orientare şi anume pe cea a muzicii programatice. El a iubit muzica compozitorilor clasici J. Haydn şi W.A. Mozart, fiind atras şi de preclasici, în special de J.S.Bach, ale cărui tehnici de compoziţie specifice barocului (contrapunctul şi fuga) se regăsesc în multe dintre compoziţiile sale. În lucrările orchestrale, Brahms dezvoltă extrem de distinctiv culorile tonale, în special pe cele ale suflătorilor de lemn şi alamă în timp ce orchestraţia domină arhitectura lucrărilor. La fel ca Mozart şi Beethoven, acesta a acordat o importanţă deosebită introducerilor orchestrale, cu scopul de a aprofunda ideea de dialog între orchestră şi solist. Muzica sa este caracterizată de melodii cu un puternic caracter popular, un simţ deosebit pentru dezvoltare şi influenţe ale ritmurilor intercalate specifice lui R. Schumann.
Concertul pentru vioară şi orchestră op.77 în Re major este una din capodoperele muzicii universale. Structura sa este cea a tipului de concert clasic, cu partea I în formă de sonată, a doua de lied şi a treia de rondo. Pe concepţia subordonării virtuozităţii sensurilor expresive ale muzicii, Brahms realizează un concert-simfonie în care instrumentul solo se detaşează din complexul orchestral pentru a sublinia intensităţile emoţionale. Interpretarea acestui concert presupune o tehnică desăvârşită pentru a putea cânta toate gamele, pasajele rapide, variaţiile ritmice, dublele coarde, dar şi cantabilitate şi expresivitate pentru tema secundară şi mai ales partea a doua a concertului. Solista serii a fost binecunoscuta Cristina Anghelescu, o interpretă cu o bogată activitate muzicală de câteva decenii bune.
Simfonia aIV-a op.98 în Mi minor este ultima dintre cele patru compuse de Brahms. În muzica ei este concentrată toată forţa spirituală şi întreaga experienţă artistică a compozitorului. Partea I este în formă de sonată şi prima dintre simfonii în care autorul nu foloseşte o introducere, muzica începând direct cu tema principală. Partea a doua are formă de lied şi se desfăşoară pe schema sonatei fără dezvoltare, cu tema principală expusă în modul frigian. A treia parte, Allegro giocoso, este un scherzo în formă de rondo-sonată (ABABA-Coda), în care se aude o idee muzicală de dans tipic popular, urmată de un cuplet contrastant ca expresivitate. Ultima parte, Allegro energico e passionato este construită în forma uneia dintre cele mai reprezentative forme ale gândirii polifonice: passacaglia. Cele 30 de variaţii sunt construite pe tema de coral protestant folosită de J.S. Bach pentru ciaccona finală a Cantatei nr.150.
După o săptămână de lucru în care toată lumea a avut de învăţat din enciclopedia muzicală numită Petre Sbârcea, concertul a fost o încântare pentru publicul destul de numeros prezent în sala Ateneu din Bacău. Orchestra a cântat cu plăcere şi entuziasm, dovedind din nou că atunci când are în faţă un dirijor bun, potenţialul său se ridică la cote maxime, putând concura cu orice orchestră din ţară.
Aşadar, dragi prieteni, Filarmonica băcăuană vă propune săptămânal concerte de calitate pe care am fi încântaţi dacă le-aţi onora!
Sergiu Spiridon
Simfonia aIV-a op.98 în Mi minor este ultima dintre cele patru compuse de Brahms. În muzica ei este concentrată toată forţa spirituală şi întreaga experienţă artistică a compozitorului. Partea I este în formă de sonată şi prima dintre simfonii în care autorul nu foloseşte o introducere, muzica începând direct cu tema principală. Partea a doua are formă de lied şi se desfăşoară pe schema sonatei fără dezvoltare, cu tema principală expusă în modul frigian. A treia parte, Allegro giocoso, este un scherzo în formă de rondo-sonată (ABABA-Coda), în care se aude o idee muzicală de dans tipic popular, urmată de un cuplet contrastant ca expresivitate. Ultima parte, Allegro energico e passionato este construită în forma uneia dintre cele mai reprezentative forme ale gândirii polifonice: passacaglia. Cele 30 de variaţii sunt construite pe tema de coral protestant folosită de J.S. Bach pentru ciaccona finală a Cantatei nr.150.
După o săptămână de lucru în care toată lumea a avut de învăţat din enciclopedia muzicală numită Petre Sbârcea, concertul a fost o încântare pentru publicul destul de numeros prezent în sala Ateneu din Bacău. Orchestra a cântat cu plăcere şi entuziasm, dovedind din nou că atunci când are în faţă un dirijor bun, potenţialul său se ridică la cote maxime, putând concura cu orice orchestră din ţară.
Aşadar, dragi prieteni, Filarmonica băcăuană vă propune săptămânal concerte de calitate pe care am fi încântaţi dacă le-aţi onora!
Sergiu Spiridon
