Un final fericit

Închiderea stagiunii muzicale 2012-2013 are o distribuție deosebită prin prezența maestrului Gheorghe Costin și a familiei de muzicieni Cazacu. În programul acestui ultim concert al stagiunii găsim multă muzică slavă și o mică piesă aparținând școlii componistice franceze. Iată  câteva detalii despre aceste piese:

 David Popper a fost un compozitor și violoncelist ceh de la mijlocul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Majoritatea compozițiilor sale sunt scrise pentru violoncel și pian, dar și pentru violoncel și orchestră. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este Raspodia Ungară pentru violoncel  solo și orchestră.

Introducere și Rondo Capriccioso este o lucrare compusă de Camile Saint-Saens pentru vioară solo și orchestră în anul 1863 și i-a fost dedicată marelui violonist al vremii Pablo de Sarasate. După premiera ce a avut loc la 4 aprilie 1867 la Paris, aceasta devine una din cele mai cântate lucrări ale lui Saint-Saens. Prin alegerea inspirată a tonalității de bază, compozitorul aduce un colorit și o strălucire aparte pasajelor de virtuozitate ce utilizează la maximum toată întinderea viorii. Claude Debussy face un aranjament pentru două piane la începutul carierei sale componistice.

Aria lui Lenski face parte din actul 2 al operei lui Ceaikovski Evgheni Oneghin. Pe scurt, acesta e subiectul ariei: cu o noapte înainte, Lenski îl provoacă pe Oneghin la duel răspunzând astfel avansurilor făcute de acesta logodnicei sale Olga. Si-a dat seama că probabil va muri în duel dar nu-i păsa. Singurul regret era că nu o va mai vedea pe Olga. Această arie a fost cântată de violoncelul solo, care va prelua rolul vocii de tenor.

Ceaikovski compune Pezzo capriccioso în doar o săptămână, în august 1887. Titlul piesei nu vine de la tratarea cu ușurință a piesei, ci de la aspectele mai degrabă fanteziste ale temei principale. În ciuda unor pasaje rapide și a tonalității majore, Ceaikovski păstrează aspectul sobru în toată piesa. Sobrietatea vine de la suferința pe care compozitorul o împărtășea împreună cu un prieten, Kondratyev, care era bolnav. Prima audiție a fost un aranjament pentru pian și cello și a avut loc la  Paris în 1888.

Simfonia aIX-a de A. Dvorak este cunoscută și sub numele Din lumea nouă. A fost compusă în timp ce Dvorak era Directorul Conservatorului din New York. Premiera a avut loc pe 16 decembrie 1893 la Carnegie Hall în interpretarea New York Philarmonic, dirijată de Anton Seidl. Într-un articol din New York Herald, cu o zi înaintea premierei, compozitorul explică cum muzica nativă americană i-a influențat compoziția:  Nu am utilizat nici un fel de melodii native americane, doar am preluat teme originale  pe care le-am îmbogățit cu particularitățile muzicii indiene și folosind teme și subiecte, le-am dezvoltat cu resurse moderne de ritm, contrapunct și culori orchestrale. Dar la fel de bine se poate spune că lucrarea are la fel de multe în comun cu muzica din Boemia natală a compozitorului. În timp simfonia devine cea mai cunoscută piesă a lui Dvorak  dar și una din cele mai cântate piese din repertoriul romantic. În anul 1969 Neil Armstrong a luat cu el pe Lună o înregistrare a simfoniei în timpul misiunii navetei spațiale Apolo 11.

Aici  vă prezint o înregistrare cu  Wiener Philarmoniker condusă de Herbert von Karajan:

 Despre maestrul Gheorghe Costin  pot spune doar cuvinte frumoase. Ca dirijor inspiră muzică, frazare, sensibilitate, îmbinate cu știință de carte dar și o tehnică dirijorală de excepție. Personal, îl consider unul din cei mai buni dirijori români din ultimii 25-30 de ani.

Aici se încheie stagiunea 2012-2013, însă muzica nu se va opri, ci va continua joi 4 iulie cu deschiderea Stagiuneii Estivale 2013.

Laboratorul de dirijat

 International Institute for Conductors este la aXIV-a ediție iar ultimele zece au avut loc în Bacau. Pentru publicul care vine la concerte este un bun prilej de a compara dirijorii consacrați cu cei începători, dar și o ocazie de a asculta mai multe lucrări decât se cântă în mod normal la un concert obișnuit. Ceea ce nu știe publicul este că pentru a ajunge să dirijeze pe scenă acești studenți trebuie să muncească mult mai mult decât pare la prima vedere. Un exemplu de necunoaștere a fenomenului mi-a fost dat de un coleg care a spus că, citez: „e mai ușor să dai din băț decât să cânți”. Și nu glumea. Oare așa o fi?? Atunci ce pretenții să ai de la publicul care în majoritate este în necunoștință de cauză, dacă un coleg face o astfel de afirmație? În afara faptului că un dirijor trebuie să studieze zilnic partiturile, tehnica dirijorală, și să cunoască elemente de teoria muzicii, forme muzicale, armonie, polifonie, contrapunct, melodică, metro-ritmică, agogică, orchestrație, istoria muzicii, stilistică, interpretare, etc., pentru a evolua este nevoie de câțiva ani buni. De aceeea unii dintre participanții din anii trecuți au revenit la următoarele cursuri, semn că au avut ceva de învățat, contrar nedumeririlor unor colegi.

În cele două săptămâni ale masterclass-ului s-a lucrat ca într-un adevărat laborator de dimineață până seara. Programul studenților a fost alcătuit în așa fel încât să parcurgă anumite etape, începând cu încălzirea de dimineață, continuând cu lucrul cu orchestra, discuții și sextet seara. Poate părea mult, însă pentru a realiza obiectivul final toate aceste etape sunt absolut necesare. Cei trei profesori ai cursului, maeștrii Ovidiu Bălan, Robert Gutter și Charles Gambetta, s-au coordonat perfect în ceea ce privește lucrul cu studenții și se vede că sunt deja o echipă închegată cu principii și idei comune. Ca să susțin aceste afirmații aduc ca exemplu o întâmplare ce m-a amuzat, dar în același timp m-a făcut să-mi dau seama că cei trei chiar văd bine ceea ce face un dirijor pe scenă. La finalul prestației mele, fiecare mi-a spus ce am făcut bine și ce nu, însă toți au început cu discursul cu aceeași replică. Parcă se vorbiseră între ei... (și sigur nu se întâmplase asta).

Am spus săptămâna trecută că am doi remarcați pe care-i țin la secret. Acum a venit momentul să-i demasc. Aceștia sunt: Hugo Peraldo din Franța și Thanapol Setabrahmana din Thailanda. Dintre cei 12 participanți la curs aceștia mi s-au părut cel mai bine pregătiți tehnic,  talentați și cu o dezinvoltură pe care ceilalți nu o aveau. Pe majoritatea i-au copleșit emoțiile și de aici o întreagă serie de erori. Ca dirijor este imperios necesar să nu primeze starea emoțională, de stres, surescitare, în raport cu partea cerebrală. Felicitări tuturor, este un mic pas care trebuie făcut, o cărămidă la construcția unei case, o fundație, etc.

 Despre mine vă las pe voi să vă faceți o părere, eu sunt conștient că mai am foarte multe de învățat. Ca să glumesc puțin, sunt abia la școala generală, mai am până termin facultatea. Viitorul nu-l știe nimeni cu excepția lui Nostradamus, desigur, așa că…

 Joi 27 iunie are loc concertul de închidere a stagiunii cu unul din marii dirijori ai României, maestrul Gheorghe Costin și o renumită familie de muzicieni, familia Cazacu. Vă așteptăm pentru că aveți ce vedea și mai ales, asculta. Toate cele bune!

And more...Motocicliștii sunt băieți buni ?

Azi voi vorbi mai puțin despre muzică și mai mult despre motocicliști. În ultimul timp multe oraganizații, cluburi ale motocicliștilor se plâng că nu sunt respectați în trafic, nu sunt apărați, sau legislația nu e bună, etc. Nu spun că nu e așa, habar nu am…dar îi văd în trafic…zilnic. Păi dacă ești motocilcist de ce încalci linia continuă, depășești o mașină și intri pe banda mea de mers? Ca să intru în tine, să te omor dacă nu sunt atent, să pun frână și să-mi tocesc roțile din cauza ta? Sau de ce trebuie să accelerezi la maximum în centrul orașului și să sperii copiii și bătrânii care se plimbă duminică seară? Ți se pare normal să faci zeci de ture pe strada principală cu motorul ambalat și să ne arăți că tu ai motocicletă și nu te poate prinde nimeni? Și nu porți nici cască…Eu nu spun că toți fac asta, poate majoritatea respectă regulile de circulație și de siguranță, însă teribilismul unora e de neimaginat. Urmează să iasă și băieții cu motoscuterele la plimbare, că a venit vara și le place să facă ture noaptea la ora 12. Nici ei nu se pot abține să nu accelereze printre blocuri. Oare dacă mă mut la casă o să am mai multă liniște? Sau la țară?

 Tot azi a avut loc al doilea concert în cadrul Cursurilor de dirijat însă nu voi comenta până săptămâna viitoare când voi avea o imagine mult mai clară despre studenții care participă la acest eveniment ce are loc la sala Ateneu. Deocamdată am doi remarcați pe care îi țin la secret. Aștept să confirme prin evoluții cât mai bune săptămâna care urmează. Printre cei care vor presta săptămâna viitoare voi fi și eu, miercuri la ora 12:30, urmând să dirijez uvertura la opera Forța destinului de G. Verdi. Să vedem ce va ieși…

Show!

 

            Suntem în formație completă. Greii orchestrei au revenit din turneu și vor avea parte de un program greu. Este adevărat că s-a simțit lipsa unora dintre ei… poate așa ne vom da seama  de valoarea fiecărui instrumentist. Așadar, vom avea parte de un program divers, interesant și bine ales.

Conducerea orchestrei va fi asigurată de maestrul Adrian Petrescu, un dirijor ce acumulează experiență, în ultimii ani fiind invitatul majorității orchestrelor simfonice din țară. Adrian Petrescu a ales un program ce i se potrivește de minune, fiind un adevărat showman care știe să facă spectacol și să atragă publicul de partea sa. O mică obiecție: volumul general a fost cu o treaptă mai sus decât în mod obișnuit, dinamica (în special nunațele mici - mp, p, pp,ppp) având de suferit.

Uvertura Candide deschide opereta cu același nume a dirijorului și compozitorului american Leonard Bernstein și este scrisă după nuvela lui Voltaire. Opereta a avut prima audiție în anul 1956 pe Broadway și are două acte. Lucrarea a intrat rapid în repertoriul orchestrelor simfonice, fiind una din cele mai cântate piese ale compozitorului și include cântece din  operetă. Printre acestea găsim: The Best of All Possible Worlds, Battle Music, Oh, Happy We, Glitter and Be Gay, dar și melodii compuse special pentru uvertură. La concertul memorial din 1990 orchestra Filarmonicii din New York a cântat uvertura fără dirijor, cinstind astfel memoria lui Bernstein, acest fapt devenind tradiție.

            Rapsody in blue de George Gershwin a fost scrisă în anul 1924 pentru pian solo și jazz-band la sugestia lui Paul Whiteman, un cunoscut șef de orchestră din acea perioadă.  Mai rămăseseră doar cinci săptămâni până la premieră și Gershwin încă nu avea o idee clară asupra lucrării. Într-o călătorie cu trenul la Boston, ideile au început să curgă și piesa a fost terminată. La început a numit-o American Rhapsody, însă la sugestia soției, Gershwin a numit-o Rhapsody in blue. Piesa este un mixaj între muzica de jazz și cea clasică, fiind caracterizată de motive muzicale puternic legate între ele. După premieră, un șef de orchestră american, pe nume Ferde Grofe a luat partitura și a făcut trei noi orchestrații pentru orchestra simfonică în 1924, 1926 și 1942.          

 Tânăr fiind, Igor Stravinski a fost recrutat de Serghei Diaghilev (impresar, patron, critic de artă) să compună muzică pentru compania sa, Baletele Ruse. Baletul Pasărea de foc a fost primul său proiect și avut critici entuziaste la premiera de la Paris din 10 iunie 1910.  Colaborarea cu Diaghilev a avut ca rezultat încă două capodopere ale literatuii muzicale universale, anume baletele Petrușka și Sărbătoarea primvăverii. Pasărea de foc este o poveste rusească în care o pasăre magică este blestemată și prinsă într-o capcană. Suita pentru orchestră nr. 2, versiunea 1919 are următoarele părți:

1) Introduction—The Firebird and its dance—The Firebird's variation

               2) The Princesses’ Khorovod (Rondo, round dance)

3) Infernal dance of King Kashchei

               4) Berceuse (Lullaby)

5) Finale

Iată mai jos o înregistrare cu marele compozitor dirijându-și propria lucrare:

Ce urmează? Două săptămâni de cursuri de dirijat în care tinerii dirijori au ocazia să-și perfecționeze cunoștințele despre această artă complexă.  Cursurile vor fi precedate de un concert susținut de cei trei profesori titulari ai cursurilor: Ovidiu Bălan, Charles Gambetta și Robert Gutter.