Enescu
- Orfeul moldav este un
eveniment dedicat memoriei lui Enescu și în acest an a ajuns la aXXX-a ediție.
Filarmonica noastră participă încă de la prima manifestare, continuarea
firească fiind, în sfârșit, participarea în acest an la Festivalul George Enescu. Însă nu putem spune că Bacăul și-a
câștigat dreptul de a fi una dintre orchestrele festivalului doar datorită
distanței mici față de Tescani (o localitate situată la 35 km. de Bacău unde există
o casă ce a aparținut familiei Rosetti-Tescanu, apoi Mariei Cantacuzino și lui
George Enescu), ci în primul rând datorită valorii incontestabile a
muzicienilor ce formează orchestra noastră, care în ultimii ani a crescut în
mod constant, ajungând între primele orchestre ca valoare ale țării. Emoțiile
ce te cuprind atunci când intri în casa Rosetti-Tescanu sunt extrem de
puternice. Sunt expuse multe obiecte personale ale compozitorului, iar senzația
că el va apărea de undeva este una reală. Aici compozitorul a scris o parte din
opera Oedip, cea mai importantă din lucrările
sale.
Marea majoritate a
dirijorilor și a soliștilor ce au fost invitați pe scena Ateneului din Bacau au apreciat faptul că la noi se poate face
muzică de o calitate excelentă. Orchestra Filarmonicii
Mihail Jora este un grup compact, rutinat
ce răspunde cu promtitudine cerințelor dirijorilor invitați. În mod logic,
dirijorul concertului a fost maestrul Ovidiu Bălan, acesta fiind unul din
fondatorii festivalului Enescu – Orfeul
moldav. Faptul că de 30 de ani se ocupă de organizarea festivalului numai
pentru a cinsti memoria marelui compozitor trebuie apreciată și lăudată.
Cele două lucrări din program sunt extrem de interesante,
importante în cartea de vizită a celor cei doi compozitori și, de asemenea,
scrise aproape în aceeași perioadă (la distanță de câțiva ani), însă diferite
ca stil componistic și limbaj muzical. Așadar:
Concertul pentru pian și orchestră
nr. 3 de S. Rachmaninov a fost scris în 1909 într-o
liniște deplină în reședința de vară a familiei, la Ivanovka. Acest concert are
reputația de a fi unul din cele mai
tehnice concerte din repertoriul clasic.
Premiera a avut loc pe 28 noiembrie 1909 la New-York în interpretarea
compozitorului și a New-York Symphony
Society, o orchestră ce astăzi nu mai există.
Partea
întâi (Allegro ma non tanto) se
deschide cu o melodie diatonică care
se dezvoltă într-o complexă figurație pianistică. Tema secundară este una
liniștită, în tonalitate majoră. Interesant este că Rachmaninov scrie două cadențe: prima notată ossia, cea de-a doua în stilul toccata. Partea a doua (Adagio) prezintă un număr important de
variațiuni ale unei teme romantice, visătoare, fără a urma o schemă specifică
părților mediane, dar totuși,
compozitorul prezintă și o a doua temă în tonalitate majoră. A treia
parte (Alla breve) este în formă de
sonată și conține variațiuni ale temelor din prima parte a concertului creând
astfel forma ciclică a concertului. Cele patru note ce formează ritmul de
încheiere sunt un fel de semnătură a autorului, lucru ce se întâmplă și la Concertul nr. 2.
Le sacre du printemps (Sărbătoarea primăverii) este una din
lucrările ce au schimbat cursul istoriei muzicii. Este o construcție
impresionantă în două părți, formată din tablouri succesive ce aduc în
prim-plan un sacrificiu ritual păgân, susținând acest lucru printr-o muzică ce
dorește reinventarea unor ambianțe primitive. O bilă neagră pe care
compozitorul o arată tradiției muzicale clasico-romantice. Lucrarea a fost
compusă la comanda lui Diaghilev, fondatorul companiei Baletele Ruse, iar premiera a generat un imens scandal, poate cel
mai mare din istoria muzicii. Limbajul muzical revoluționar (armonia,
suprapuneri politonale, sonorități barbare (bruitisme),
sistemul metric nou (absolutizarea
ritmului) fac din Le sacre du
printemps piatra de temelie a modernismului
muzical. Muzica pornește de la cele două balete precedente (Pasărea de foc și Petruska) și preia influențe diverse ce combină melosul folcloric rus cu armoniile
politonale, ritmica asimetrică, orchestrația bogată cu spiritul coregrafic
avangardist. Partea
întâi L’adoration de la terre cuprinde
opt tablouri iar cea de-a doua, Le
sacrifice doar șase, durata aproximativă fiind de 35 de minute.
După concertul de ieri seară pot spune că orchestra
noastră și-a câștigat dreptul de a participa la următoarele ediții ale Festivalului. O prestație admirabilă a
avut solistul serii, Alfonso Soldano, un tânăr interpret italian, acompaniat fără
greșeală de experimentata orchestră a Filarmonicii
Mihail Jora, demonstrând că și concertele grele se pot cânta bine indiferent
de vârstă. Ceea ce mi-a plăcut la a doua lucrare din program, Le sacre
du printemps au fost solo-urile
cântate impecabil de instrumentele de suflat, dar și sound-ul coardelor care de data aceasta nu a mai fost acoperit de
acordurile alămurilor.
În concluzie, un
concert foarte bun și demonstrația că și în Bacău se face muzică bună. Urmează deschiderea
stagiunii muzicale 2013-2014, joi 26 septembrie. Toate cele bune!
