Când jazzul devine clasic...

Săptămâna aceasta, Filarmonica Mihail Jora ne propune două concerte simfonice sub bagheta maestrului Pedro Negrescu. Primul face parte din concertele săptămânale ale stagiunii 2012-2013, al doilea este concertul anual dedicat elevilor Colegiului Național de Artă George Apostu din Bacău.

Despre concertul elevilor pot spune că este o acțiune menită să dea șansa unor copii de liceu să se afirme pe scena sălii Ateneu și poate, în viitor, unii vor deveni colegi cu noi sau chiar soliști pe marile scene ale lumii. Ca de obicei, timpul pentru repetiții a fost scurt, însă de data asta numărul elevilor s-a micșorat: de la 18 anul trecut la 14 anul acesta. Poate la anul vor fi și mai puțini…

 Pe dirijorul Pedro Negrescu îl cunosc de ceva vreme și îl apreciez pentru faptul că a îmbinat cu succes două componente ale fenomenului muzical destul de diferite: cea de jazzman, el fiind un cunoscut al genului în toată țara și cea nouă, de dirijor de muzică simfonică. Pentru o scurtă perioadă am fost colegi la Universitatea Națională de Muzică din București la clasa prof. Dumitru Goia și atunci l-am cunoscut mai bine. Este un tip care vrea să facă muzică, încearcă, și de multe ori reușește.

Programul săptămânii este compus din două lucrări cunoscute publicului, dar si un concert de violoncel pe care cred că-l vom cânta în primă audiție în Bacău.

Dansurile românești de Bartok fac parte dintr-o suită de șase piese pentru pian scrise în 1915. Aceste dansuri provin din zona Transilvaniei și Bartok le-a cules de la cântăreții care în mod original le cântau la vioară sau fluier. Pentru orchestra simfonică a făcut orchestrația doi ani mai târziu, în 1917. Titlul original al lucrării a fost Dansuri populare românești din Ungaria însă, după Unirea Principatelor Române de la 1918 când Transilvania a devenit parte a României,  Bartok a schimbat titlul lucrării. Cele șase dansuri sunt:

1. Jocul cu bâtă - o melodie din zona Mureș

2. Brâul - melodie din Banat

3. Pe loc- zona Igriș (Banat)

4. Buciumeana - dans din zona Alba

5. Poarga Românească - zona Beiuș (Bihor)

6. Mărunțel -  două dansuri ( Zona Beiuș și Lunca Bradului)

 Dumitru Capoianu a fost un compozitor român ce aparține perioadei moderne și contemporane. Este cunoscut mai ales pentru muzica de teatru și film, dar și pentru lucrările vocal-simfonice, simfonice, de cameră și corale. Concertul pentru violoncel și orchestră a fost scris în anul 2001 și are trei părți: Allegro deciso, Allegro burlesco și Allegro rapido.   Violoncelistul Alexandru Moroșanu  este un solist experimentat, cu  un C.V. impresionant.

  Numită de Richard Wagner Apoteoza Dansului, Simfonia aVII-a de L. Van Beethoven a avut premiera la data de 8 decembrie 1813 la Viena în cadrul unui concert de caritate pentru soldații răniți în bătălia de la Hanau. Lucrarea a fost foarte bine primită de public, iar partea a doua a fost repetată ca bis.

Partea I începe cu o Introducere (poco sostenuto), urmată de Vivace (formă de sonată), secțiunea principală a părții, în care ritmul punctat, schimbările bruște de nuanțe și modulațiile neașteptate sunt la tot pasul. Coda conține un pasaj de două măsuri repetat de 20 de ori, dar și o pedală pe nota MI, ceea ce l-a făcut pe Carl Maria von Weber să spună că acest pasaj „este potrivit unei case de nebuni”. Allegretto este partea lentă a simfoniei și are ca figură ritmică principală un grup de cinci note repetate ostinato care trece pe la toate instrumentele de coarde, apoi este preluată de instrumentele de suflat de lemne, în timp ce corzile cântă tema secundară. Partea a treia este un Scherzo în care Trio-ul este un imn al pelerinilor austrieci. Forma pe care o introduce Beethoven este ABABA, o formă destul de utilizată de compozitor în acea perioadă, în lucrări ca Simfonia aIV-a sau Cvartetul de coarde op. 59. Partea a patra - formă de sonată, este un dans energic, iar coda conține un rar exemplu de dinamică în muzica lui Beethoven, anume indicația fff.  Ca părere strict personală, ultima parte nu are genialitatea al primelor trei.

Săptămâna viitoare este invitat Adrian Petrescu, oboist de renume internațional care, pasionat de arta dirijorală va conduce muzica unor compozitori cu origini evreiești: Bernstein, Gershwin, Stravinski.

Ovidiu Marinescu, Mister Elegance

Revenit în țară după un veritabil maraton pianistic de două săptămâni cu orchestra Filarmonicii Mihail Jora dirijată de inepuizabilul Ovidiu Bălan, am reînceput concertele săptămânale cu maestrul Ovidiu Marinescu, un mare muzician, dar și un prieten.

Pe dirijorul Ovidiu Marinescu l-am cunoscut în urmă cu 4 ani în Bacău, cu ocazia unui concert în cadrul stagiunii. Pot afirma cu tărie că a fost printre primii dirijori ce mi-au lărgit orizonturile gândirii în arta dirijorală prin explicațiile și ”lecțiile” pe care mi le-a dat. Un dirijor de o eleganță deosebită, tipul de dirijor modern, care nu oprește orchestra inutil, iar indicațiile pe care le dă sunt la obiect și cerute în modul manierat, calm și cu mult tact. Stilul său de dirijat este construit exclusiv pe frazare, sound și balans orchestral, dar și gestualitate expresivă, instrumentiștii înțelegâng foarte ușor ceea ce dorește să exprime.

Concertul a avut de toate, cu bune și rele, lipsa instrumentiștlor mult mai experimentați decât cei care i-au înlocuit simțindu-se în special în momentele dificile ale pieselor care au fost interpretate. E clar că o orchestră închegată se construiește în timp, coeziunea dintre muzicieni fiind un lucru greu de realizat. Însă, per ansamblu, orchestra a dat dovadă de profesionalism, fiecare instrumentist încercând să-și  dea interesul la realizarea unui concert bun.

Uvertura Coriolan de L. van Beethoven a fost scrisă în anul 1807 și are ca subiect drama generalului roman Gaius Marcius Coriolanus. Lucrarea nu este scrisă după piesa lui Shakespere Coriolanus, așa cum deseori s-a crezut, ci după cea a lui Heinrich Joseph von Collin, un poet dramatic austriac. Tema principală îl prezintă pe Coriolan în încercarea de a invada Roma, în timp ce tema secundară este caracterizarea mamei sale și rugămințile de a opri războiul. Odată pornită, armata nu mai poate fi oprită, iar Coriolan moare alegând sinuciderea. Premiera a avut loc odată cu Simfonia aIV-a și Concertul nr.4 pentru pian și orchestră în martie 1807 într-un concert privat în casa prințului Franz Joseph von Lobkowitz.

Carl Stamitz a fost un compozitor german cu origini cehe ce aparține perioadei muzicale clasice. Stilistic, muzica sa se apropie de cea a lui Haydn și Mozart, însă nu se ridică la înălțimea celor doi compozitori de geniu. Dublul concert pentru clarinet și fagot este unul din numeroasele concerte în care  compozitorul a introdus combinații de instrumente. Ca formă, cele trei mișcări ale curentului clasic sunt respectate, doar cadențele instrumentale din ultima parte (rondo) nu se încadrează în tiparul clasic. Cei doi soliși, Elisabeth Ganter și Pavel Ionescu au avut o colaborare bună în secțiunile în care au avut de cântat împreună, iar individual au reușit să transmită culoarea catifelată a clarinetului și cea caldă a fagotului.

Simfonia aIII-a, Eroica, de L. van Beethoven este o lucrare de referință pentru istoria muzicii clasice din mai multe motive.  Durata este de două ori mai mare decât a unei simfonii obișnuite de-a lui Haydn sau Mozart – prima parte este aproape la fel de lungă ca o simfonie clasică. Lucrarea acoperă o paletă largă de emoții și este baza curentului muzical ce va urma, romantismul. Partea a doua este un marș funebru, un tip de melodie nemaiîntâlnit în nicio simfonie de până atunci. Partea a patra aduce un set de fugi și variațiuni, un tip de construcție nou pentru acea peioadă. Beethoven adimra idealurile Revoluției franceze și de aceea simfonia i-a fost dedicată lui Napoleon Bonaparte, dar după ce acesta s-a proclamat împărat al Imperiului  Francez, compozitorul a fost dezgustat și a înlocuit-o cu cea pentru  prințul  J.S.Lobkowitz.

Săptămâna viitoare va dirija maestrul Pedro Negrescu, unul din marii jazzmani ai României.