Nu cunosc pe cineva din oraşul Bacău care să fi câştigat atâtea concursuri internaţionale şi să fi participat la o multitudine de festivaluri de prim-rang în domeniul muzicii de jazz ca Sorin Zlat. De fapt, nici nu am cum să cunosc, pentru că în Bacău jazzul nu există.Cum a reuşit el asta, rămâne un mister şi pentru mine. Pentru că l-am cunoscut foarte bine, chiar exagerat de bine pe acest tânăr, în urmă cu mulţi ani. Era elev al Colegiului Naţional de Artă George Apostu, la instrumentul clarinet,da... clarinet şi în acei ani încă îşi căuta drumul în viaţă. Şi era puţin nedumerit cu ce avea să se întâmple cu cariera sa muzicală în viitor. L-am adoptat repede ca pe un frate mai mic, intuind talentul extraordinar pe care avea să ni-l arate mai târziu. Când a început să cânte într-o zi la el acasă la pian, am rămas pur şi simplu fără cuvinte. Nu-mi venea să cred că poate improviza aşa, adică fenomenal. Şi avea 18 ani, iar instrumentul de bază era clarinetul. Nici nu mai trebuie să spun cum cânta la clarinet. Dacă ar fi devenit clarinetist de jazz, cred că ar fi fost la fel de bun, poate chiar mai bun.Cine ştie? Dar el a vrut mai mult. A vrut să cânte ca o orchestră. Să cânte el singur, iar sunetele produse să fie numai ale lui, să vrăjească doar el pianul şi în acelaşi timp pe noi să ne facă să ne minunăm de cum poate să improvizeze. La jazz, improvizaţia este un fel de modelare, transformare şi transpunere a melodiei de bază. E nevoie de inteligenţă, viziune, gândire şi imaginaţie ieşite din comun. Iar Sorin Zlat le are pe toate şi sigur şi multe alte calităţi. Nu mai intru în detalii jazzistice pentru că nu cunosc prea multe şi voi părea diletant dacă insist.
Sorin Zlat alături de Chick Corea
Spuneam că e un mister şi pentru mine cum a ajuns aici. După ce a plecat la Iaşi pentru a studia la Conservator, am aflat că ulterior s-a mutat la Bucureşti pentru a cânta jazz. M-am bucurat pentru el, ştiind că asta era pasiunea vieţii sale. Restul e poveste.A câştigat multe concursuri internaţionale, a participat la festivaluri alături de cei mai mari jazzmani ai lumii,etc.Acum este un STAR. Faptul că nu-l cunoaşte multă lume în Bacău sau în România, se datorează ignoranţei în care trăim. Jazzul nu e vizibil la show-uri de doi bani, nu se cântă în costumaţie care arată forme ale corpului, nu e un bun care se vinde. Însă, pentru Sorin Zlat nu există limite. El va ajunge un nume de legendă şi sunt bucuros că mă aflu printre cei care l-au cunoscut şi cu care am petrecut sute de seri împreună. Dacă aş fi ştiut, i-aş fi cerut de-atunci un autograf, pentru a mă mândri acum cu el. Nu ştiu ce să mai spun...să-l facem mai cunoscut în oraş? pe câţi îi interesează? să-l clonăm, nu putem. Să -l facem cetăţean de onoare al oraşului? E posibil... dar oare la ce i-ar folosi?
M-ai mâncat, domle'! Nu-i aşa, Sorin?
