În toamna anului 2008, profesorul Gheorghe
Gozar mi-a propus să preiau
clasa de orchestră a Liceului de Artă
George Apostu din Bacău. Am acceptat, fără să realizez ce înseamnă să fii
profesor de orchestră. De la bătutul măsurii, la a face muzică e un drum lung, pe
care l-am parcurs în anii ce au venit. Încă de la început mi-am dat seama că ceva nu
funcţionează, aşa că am apelat la maestrul Ovidiu Bălan care, cu calm,
explicaţii logice, dar şi împărtăşirea unor secrete m-a făcut să înţeleg ce înseamnă a dirija. Au
urmat anii de master la Universitatea
Naţională de Muzică din Bucureşti la clasa maestrului Dumitru Goia, timp în
care am sistat orele de la şcoală. Cei doi ani au trecut mai repede de cât
mi-am dat seama, între timp Liceul de
Artă devenind Colegiul Naţional de
Artă, iar eu am devenit dirijor cu
acte în regulă.
Avertizat de unii colegi şi profesori că „e
pierdere de timp”, „e greu cu copiii”, „nivelul e scăzut”, am început anul şcolar
2011-2012 cu oarecare
strângere de inimă, dar totuşi cu dorinţa de a face ceva. Cel care m-a îndemnat să nu renunţ a fost bineînţeles, maestrul Bălan. Şi,
surpriză, elevii păreau că înţeleg ce
vreau, că vor să facă ceea ce le cer
şi sunt disponibili la a face muzică
împreună. Iar de la a părea până la a face nu a fost decât un pas.
Premierele în istoria Colegiului au
început să apară: pentru
prima oară corul şi orchestra colegiului au cântat împreună lucrarea Gloria de A. Vivaldi (decembrie 2012),
pentru ca apoi să cântăm în martie 2012 o simfonie, Simfonia
nr. 29 de W.A.Mozart.
În 10 decembrie 2013 am cântat un concert
de J.S.Bach în care orchestra a acompaniat un instrument solo (oboi), şi un Vals
de A. Dvorak în care am avut aproape
toate instrumentele de suflat. Marea
provocare va fi în luna iunie când voi încerca să organizez un concert în care
vom susţine un program de peste o oră cu lucrări ce se încadrează în profilul
unui concert simfonic obişnuit al unei filarmonici. Şi, pentru a avea
personalitate am numit această orchestră Sinfonietta,
un nume cum nu se poate mai potrivit, deoarece suntem un grup mai mare decât o
orchestră de cameră, dar mai mic decât una simfonică ce are în componenţă toate
instrumentele specifice marilor lucrări muzicale (ca număr de instrumentişti).
Despre prestaţia orchestrei la concertul
din 10 decembrie nu am decât cuvinte de laudă. Elevii au cântat cu plăcere,
s-au comportat ca nişte profesionişti, au încercat şi chiar au reuşit să
transmită o anumită emoţie publicului. De notat că majoritatea sunt în clasele
a-VIIa, a-IXa şi a-XIa,
clasa a-XIIa nefiind prezentă din lipsă de efectiv.
Mai jos vă prezint concertul integral:
Până la următoarea postare vă doresc toate
cele bune în anul următor!
