To do list 1.0

   Dragi prieteni, un eveniment important şi inedit va avea loc în curând la Filarmonica Mihail Jora din Bacău. Membrii orchestrei vor fi chestionaţi pentru a-şi exprima preferinţele în identificarea unui dirijor care să poată duce mai departe munca de aproape 50 de ani a maestrului Ovidiu Bălan. Alegerea dirijorului se va face după o analiză foarte atentă după testarea celor propuşi de orcheastră într-o serie de concerte pe care aceştia le vor dirija şi bineînţeles, după un concurs ce va urma acestei perioade de probă. Aşa că în cele ce urmează voi explica pe larg "lista de sarcini" a celui ce stă în faţa orchestrei şi dă din mâini celor care m-au întrebat ce rol are şi  ce face dirijorul.

   Necesitatea unui conducător  în domeniul muzicii s-a născut odată ce oamenii au început să cânte ori să vorbească în grup.A dirija înseamnă a conduce un ansamblu muzical orchestral, vocal sau combinat, ce transpune în ACT SONOR o partitură muzicală. Aşadar, dirijorul conduce, asumându-şi rolul de lider. De asemenea, el comunică prin GEST elemente de expresie muzicală (tempo, dinamică, articulaţie, frazare, etc.). Personal, cred că dirijorul are dublu rol: de REGIZOR şi de ACTOR. Regizor este atunci când, la repetiţii trebuie să coordoneze orchestra pentru a duce la îndeplinire cerinţele textului muzical, iar actor când, în timpul concertului, nu mai poate comunica cu orchestra, corul sau soliştii decât prin limbaj gestual.

   Însă până la a deveni dirijor, un muzician trebuie să parcurgă câţiva paşi trecând prin nişte etape obligatorii. . Aşadar, dirijorul trebuie să ştie să cânte la un instrument, să aibă cunoştinţe de istoria şi stilurilor muzicale, armonie, contrapunct, forme muzicale, teorie muzicală, tehnică vocală (corală şi solistică), tehnica orchestrală a instrumentelor, folclor muzical, genuri muzicale contemporane (jazz, muzică uşoară, etc.) Pe lângă cerinţele muzicale are nevoie şi de cunoaşterea unor limbi de circulaţie internaţională, cunoştinţe de istorie, arte plastice, teatru, dans, balet, curente şi stiluri cultural-artistice, literalură, mitologie, folclor, psihologie, pedagogie, management cultural, filozofie, estetică, logică, fenomenologie şi lista poate continua. Teoretic, orice poate deveni dirijor, însă practica, în această meserie este OBLIGATORIE. Fără aceasta,dirijorul nu are obiectul muncii, adică orchestra şi în consecinţă el nu există.

  Ce TREBUIE să facă un dirijor pentru a avea rezultate maxime:

1.Să cunoască partitura în detaliu.

2. Să aibă o atitudine contructivă şi să fie flexibil la cerinţele orchestrei.

3. Să păstreze atribuţiunile celor două mâini, respectiv: cu mâna dreaptă să indice tempo-ul şi măsura iar cu mâna stângă să figureze expresivitatea, frazarea, nunaţele, etc.

4. Să impună şi să menţină tempo-ul unei lucrări muzicale.

5. Când opreşte orchestra trebuie să spună DE CE şi cum doreşte rezolvarea unui pasaj

6. Să fie un bun psiholog, să aibă putere de convingere.

7. Să aibă imaginaţie.

8. TALENT. Părerea mea este că talentul este primul  şi cel mai important element din acest puzzle.

   În cei 18 ani ca instrumentist al Filarmonicii şi cei şase de dirijat am reuşit să descifrez greşeli pe care le văd constant la unii dirijori. Mai jos le voi expune pe cele care cred că sunt cele mai grave:

1. Vorbitul excesiv, cu detalii plictisitoare fără a avea o idee clară a ceea ce doreşte să realizeze.

2. Repetarea a mai mult de 3 ori a unui pasaj instrumental face ca orchestra să se plictisească şi să nu mai reacţioneze pozitiv.

3. Reluarea unui fragment muzical de la un loc mult prea îndepărtat faţă de locul în care s-a greşit.

4. Dirijatul fără sugestie. De exemplu : în partitură este scris piano iar dirijorul dă din mâini forte.Sau dă din mâini în acelaşi fel de la începutul până la sfărşitul lucrării.

5. Lipsa de diplomaţie în comunicarea cu orchestra.
6. Dezorganizarea în privinţa timpului alocat repetiţiilor. Mai detaliat: dirijorul insistă cu repetarea unei lucrări sau a unei părţi a acesteia, fără a ţine cont că timpul unei repetiţii este de câteva ore.
7.Să nu se lase copleşit de emoţii . Acestea apar atunci când dirijorul nu cunoaşte partitura.

  Sper că am fost destul de clar şi poate că acum cei mai puţin avizaţi vor avea o idee mai amplă a ceea ce reprezintă un dirijor. Mi-am permis să scriu acest articol în calitate de dirijor (ce-i drept nu cu foarte multe concerte la activ) dar şi de instrumentist cu mare experienţă, care a avut de-a lungul anilor mulţi dirijori în faţa sa. Nu am făcut referire la nicio persoană anume şi se înţelege că ceea ce am scris nu se referă la persoana mea. Nu cred că am reuşit să fac portetul robot al dirijorului şi nici nu cred că există. Fiecare persoană e diferită şi nu se poate încadra în nişte clişee impuse de cineva sau ceva.
  Închei aici şi cred că următorul articol va fi despre un concert al Filarmonicii Mihail Jora. Până atunci, vă invit la concertele noastre pentru că aveţi ce auzi şi vedea!
 NIHIL SINE MUSICA!
 Sergiu Spiridon

Concert în Si minor

   În ultimul meu articol spuneam că voi scrie despre dirijor şi cum ar trebui să fie. Între timp a apărut un eveniment care mi-a schimbat planurile. Aşa cum spuneam, aşteptam ca telefonul să sune pentru a fi invitat undeva să dirijez. Şi exact a doua zi după concertul din 7 iulie, în care am avut onoarea să dirijez în deschiderea Stagiunii Estivale a Filarmonicii băcăuane, m-a sunat directorul Filarmonicii de Stat din Botoşani pentru a-mi propune să dirijez un concert simfonic. A durat câteva zile până să-mi aleg programul şi să încep să studiez. Însă, cu o lună înainte de ziua concertului, cei de acolo mi-au spus să schimb tot programul cu excepţia unei lucrări. No problem...O nouă provocare! Şi am făcut-o, dorind să-mi testez limitele!

   Coincidenţa a făcut ca trei din cele patru lucrări să fie în tonalitatea Si minor! Am ales Suita nr.2 de J.S.Bach, deoarece concertul cu solist era o lucrare barocă superbă, anume Concertul pentru violă şi orchestră de coarde de G.P. Telemann şi nu ar fi fost logic să deschid concertul cu o uvertură de Brahms, Stravinski sau Ceaikovski, de exemplu.Pentru partea a doua a concertului am ales uvertura Hebridele de F.M.Bartholdy şi Simfonia nr.VIII de F.Schubert- Neterminata, două lucrări de factură romantică.

  Ajuns la Botoşani pentru repetiţii şi concert, mi-am dat seama că lumea muzicii clasice e destul de mică...aproape pe jumătate din membrii orchestrei îi cunoşteam din facultate, colaborări şi turnee. Repetiţiile au decurs excelent, atmosfera fiind una relaxată. Mi-a plăcut că orchestra a colaborat, a răspuns pozitiv la toate cerinţele mele şi în ciuda unor zvonuri mai puţin plăcute despre orchestra din Botoşani, mi s-a confirmat încă o dată că nu există orchestre ''slabe'' sau ''bune'', ci dirijori slabi sau buni.
   Atunci când un dirijor apare pentru prima oară în faţa unei orchestre, curiozitatea membrilor acesteia e foarte mare. E de-ajuns să spui câteva cuvinte şi să începi să dirijezi câteva măsuri pentru a fi catalogat. Din fericire pentru mine, semnalele pe care le-am primit au fost dintre cele mai bune, iar faptul că toţi au spus că mă mai aşteaptă la Botoşani mă încântă.
  Concertul propriu-zis a început cu Suia nr.2 de J.S.Bach. Am cerut un număr redus de orchestranţi pentru a da flautului rolul principal. Flautista care a interpretat partea solistică, Mihaela Donisan, s-a descurcat excelent, fiind acompaniată la fel de bine de orchestra de coarde.A urmat Concertul pentru violă de G.P. Telemann în interpretarea colegei mele de la Filarmonica Mihail Jora din Bacău şi a 4Magic Quartet, Irina Puşcalău. A fost o interpretare cum rar se aude în România, solista având deja experienţă în acest domeniu.
  Uvertura Hebridele de F.M.Bartholdy este una dintre lucrările pe care le-am prezentat la examenul de admitere la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi era logic ca tot ce-am învăţat atunci să-mi rămână întipărit în memorie şi  în plus să aduc îmbunătăţiri datorate experienţei acumulate ca dirijor.
   Simfonia Neterminată de F.Schubert s-a cântat în finalul concertului. Despre simfonie ar fi multe de spus, însă, pentru a nu vă lua din timpul care devine din ce în ce mai scurt, voi spune doar că e o lucrare GENIALĂ pe care un iubitor de muzică clasică ar trebui să o asculte măcar o dată în viaţă.
   Aşadar PROIECTUL BOTOŞANI s-a încheiat. Urmează din nou o perioadă de pauză. Şi incertitudine. Ar fi trebuit să dirijez un Concert de Sărbători  pe 16 decembrie la Oneşti, însă mi-a fost ''furat'' de un dirijor care a depus la Primărie un proiect mai bun decât al meu. Se întâmplă, nu e ceva ieşit din comun. Acum voi avea timp pentru a scrie articolul despre dirijori.  Şi, cine ştie, poate telefonul va suna din nou!
  Vă salut şi vă invit  în fiecare săptămână la concertele Filarmonicii Mihail Jora din Bacău, pentru că: NIHIL SINE MUSICA!!

Cum am devenit subiect de presă?!

Dragi cititori, vă prezint interviul care mi-a fost luat de colega şi prietena Veronica Anghelescu, un compozitor şi muzicolog despre care vom auzi lucruri bune in viitor:

Veronica Anghelescu: Când ne-am cunoscut, eram studenţi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, fiecare urmându-şi pasiunea- tu, dirijatul de orchestră, eu, compoziţia clasică. Te rog să ne vorbeşti despre începuturile carierei tale muzicale- eşti interpret, dirijor, muzicolog - un artist complet. Cum a început totul şi cine ţi-a îndrumat paşii?

Sergiu Spiridon: Muzica are rădăcini vechi la mine în familie. Bunicul a fost violonist, tatăl meu este contrabasist, toţi unchii mei cântă la câte un instrument. Logic, nu aveam cum să nu fac muzică. Aşa că primii paşi i-am făcut la Liceul de Artă George Apostu din Bacău, iar după terminarea liceului am urmat cursurile Universităţii de Arte din Iaşi. Din luna octombrie a anului 1999 sunt angajat al Filarmonicii Mihail Jora din Bacău, la partida de vioara I, cu care am susţinut peste 1500 de concerte.

V.A.: Dintre toate ramurile artei muzicale, ai ales-o pe cea care este, poate, cea mai dificilă - dirijatul de orchestră. De ce?

S.S.: Dirijatul îl fac din pasiune şi consider că aşa trebuie făcut. Aceasta a venit odată cu curiozitatea cu care mă uitam la emisiunile lui Iosif Sava în anii '85-'86 şi încercam să înţeleg muzica clasică, dar mai ales ceea ce face un dirijor. Odată ce am fost angajat la Filarmonica din Bacău, am avut şansa să văd în fiecare săptămână dirijori mai buni sau mai puţin buni şi, în anul 2010 am decis că e momentul să-mi pun pasiunea în practică. Dacă am facut-o prea târziu, rămâne de văzut... Şansa mea a fost să-l am chiar în curtea mea pe maestrul Ovidiu Bălan, cu care am început lecţiile de dirijat. El a fost cel care m-a îndrumat să-mi continui studiile la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti; în cei doi ani petrcuţi acolo am învăţat lucruri extraordinar de folositoare pentru mine. Profesor de dirijat mi-a fost maestrul Dumitru Goia, care mi-a deschis o nouă viziune asupra modului de a dirija o orchestră.

V.A.: Vorbeşte-ne despre activitatea ta la Filarmonica din Bacău, activitate pe care sunt bucuroasă să observ că o documentezi constant în paginile blogului tău, cu dăruire, perseverenţă şi real talent pentru scris!

S.S.: Activitatea mea la Filarmonică este una obişnuită pentru un tuttist. Dar asta nu înseamnă că nu mă implic în  pregătirea concertului sau a concertelor ce au loc în săptămâna respectivă. Ideea de a scrie pe blog mi-a venit în momentul în care am observat că aproape nimeni nu relatează ceea ce se întâmplă la noi în orchestră (televiziune, radio, internet, etc.), aşa că am decis să iau tastatura de coarne şi să scriu când am timp şi inspiraţie; scriu despre ceea ce s-a întâmplat la concerte, dar nu numai. Tratez şi alte subiecte pe care le consider interesante şi plăcute.

V.A.: Mulţi dintre tinerii muzicieni români consideră că traversăm o perioadă dificilă, în care drumul propriu este greu de ales şi  de urmat. Muzicianul, astăzi, trebuie să fie şi agent, manager, specialist PR, organizator... ce sfaturi ai da pentru cei aflaţi la început de drum?

S.S.: Dacă aş şti reţeta succesului, fii sigură că aş pasa-o mai departe. Şi eu sunt în situaţia în care sunt la început de drum  şi sunt cunoscut în cercuri foarte mici. Cred că fără o susţinere din partea cuiva e greu, spre imposibil să faci carieră. Bineînţeles că sunt şi situaţii excepţionale, în care valoarea primeză şi depăşeşte aceste bariere. Doar două persoane m-au ajutat să mai dirijez din când în când şi acestea sunt Ovidiu Bălan şi Pavel Ionescu, managerul Filarmonicii din Bacău. În rest...tăcere. Dar asta nu mă face să  renunţ la gândul că într-o zi voi fi invitat la una din Filarmonicile din România. Eu, oricum, studiez zilnic pentru a fi pregătit dacă telefonul meu va suna. Dar nu fac asta din acest motiv, ci, după cum ţi-am spus, eu fac dirijatul din pasiune. Studiez tot timpul partituri noi, din diferite genuri muzicale, şi îmi place să descopăr ceea ce a dorit compozitorul să transmită. Ai spus că sunt muzicolog. Nu mă consider muzicolog, pentru că eu cred că muzicologia presupune mult studiu aprofundat, deci timp. Eu nu dispun de acest timp, având în vedere că sunt instrumentist al unei Filarmonici, tată a doi copii, interpret într-un cvartet cu care trebuie să repet, dirijor, profesor şi blogger. Însă asta nu înseamnă că nu citesc cărţi de specialitate. O fac zilnic şi cred că este foarte important ca în fiecare zi să înveţi ceva, cât de puţin, dar să înveţi!

V.A.: Faci parte şi dintr-un cvartet instrumental. Cine sunt colegii tăi? Cum aţi demarat acest proiect?
S.S.: 4Magic Quartet l-am înfiinţat împreună cu colegul meu violoncelist Codrin Stan şi am vrut să fie ceva diferit. Am introdus flautul în locul viorii I plus două colege superbe din punct de vedere profesional şi uman. De la început ne-am propus să cântăm doar la evenimente private, nu muzică clasică, ci doar de divertisment. Acum am ajuns, datorită seriozităţii cu care am tratat toate evenimentele, să fim cel mai cunoscut cvartet din Bacău şi judeţele învecinate. Ţin să mai precizez că multe dinte piesele cântate de noi sunt orchestrate de mine; o altă pasiune pe care mi-am descoperit-o recent!

V.A.: Nu în ultimul rând, te rog să ne vorbeşti despre proiectele tale din viitorul apropiat şi să ne spui unde te putem vedea şi auzi!
S.S.: Pe data de 7 iulie voi deschide Stagiunea Estivală a Filarmonicii Mihail Jora din Bacău cu un program realmente încântător: Concertul nr.3 pentru pian şi orchestră de L.van Beethoven şi Suita orchestrală Lacul lebedelor de P.I.Ceaikovski. Apoi, în viitorul puţin mai îndepărtat nu ştiu ce ce voi face. Sigur că mi-aş dori să dirijez mai mult în faţa orchestrei pentru că atunci apar emoţiile, ci nu doar numai acasă. Stiu că următorul meu articol pe blog va fi despre cum trebuie şi cum nu trebuie să fie un dirijor. Aşa că nu îmi fac planuri pentru perioade îndepărtate, ci vreau să merg pe principiul step-by.step, iar fiecare pas pe care-l fac să fie unul apăsat şi sigur.

Dirijatul din pasiune cu Vlad Mateescu

    Dragi prieteni, vă las să.-l descoperiţi pe Vlad Mateescu, managerul şi dirijorul orchestrei Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, lecturând rândurile următoare întru-un interviu extrem de interesant:

      În cei doi ani doi ani în care am fost colegi la Master ne-am cunoscut destul de bine, dar nu într-atât de bine încât să ştiu tot ce ai realizat până în momentul acela. Mi-l poţi prezenta mai pe larg pe colegul Vlad Mateescu?

      Cel mai greu lucru pe care mi-l poate cere cineva, coleg sau prieten (prieten în cazul tău) este să vorbesc despre mine. Întotdeauna mi-a fost foarte greu. Nu pot să spun decât că sunt născut în anul 1987 şi am urmat cursurile Colegiului de Artă Carmen Sylva din Ploieşti la secţia pian. Ţin minte cum părinţii şi apropiaţii au încercat deseori să mă determine să renunţ la această şcoală nu pentru că nu aveam performanţele necesare, ci tocmai pentru că muzica nu oferă un viitor sigur, cel puţin în România. Aşadar, în ultimul an de liceu am luat decizia de a da admitere la Conservatorul din Bucureşti la Secţia Dirijat Orchestră sub îndrumarea maestrului Cristian Brâncuşi. Atunci am început să observ cu adevărat ce înseamnă viaţa şi cât de corectă este. Deşi am intrat primul la această secţie, am simţit că ceea ce avea să urmeze nu era tocmai simplu. Au urmat stagiile de orchestră din cadrul Facultăţii, ore pe care recunosc, nu le-am frecventat, doar pentru simplul fapt că era o pierdere de timp şi nimeni nu îşi dădea interesul. În anul doi de facultate am înfiinţat Asociaţia Culturală Momentum sub egida căreia au luat fiinţă un cor, un band (cover şi jazz) şi cel mai important...o orchestră de cameră. Acesta a fost momentul de cotitură din viaţa mea, când am decis să îmi urmez visul de a dirija orachestra, fără a avea vreun sprijin material sau moral (exceptând părinţii). În tot acest timp, pe lângă cursurile de muzică am urmat şi cursurile de leaddership susţinute de Network 21. Am luat legătura cu Compania Ove, care la acel moment dorea să promoveze tinere talente. Ei au venit cu sprijinul material, s-a închiriat Sala Radio, s-au găsit fondurile pentru afişe, reclame, onorarii orchestră, transport, repetiţii şi astfel am susţinut primul concert în adevăratul sens al cuvântului (nu la facultate) ci într-o sală de spectacole plină ochi. Am urmat cursurile de Master tot sub îndrumarea maestrului Cristian Brâncuşi, dar atunci încrez şi cu alţi profesori printre care Horia Andreescu, Konrad von Abel şi Enrique Garcia Asensio (toţi fiind discipoli ai Marelui Maestru Celibidache). M-am îndrăgostiti de stilul lui Asensio, stil care am văzut că are mare succes în faţa orchestrei.

       Să vorbim acum despre dirijat.Eu cred că dirijatul se face din pasiune. Cum ai ajuns să faci dirijat, cum ţi-ai descoperit această pasiune?

    Ai dreptate. Din pasiune.Din pasiune pentru muzică,pentru oameni,pentru scenă,pentru dragoste şi libertate.Nu cu mult timp în urmă am început să implic totul în arta dirijatului, inclusiv viitoare mea familie, cerându-mi prietena de soţie într-un concert dirijat de mine în cadrul Festivalului Elenismului din Romănia (proiect realizat de Uniunea Elenă din România, al cărui membru sunt, unde de altfel am şi crescut, iar cu timpul am înţeles ce avea să însemne inima de român şi sufletul de grec) şi Asociaţia Culturală Momentum - Orchestra Momentum. Aş vrea să fac menţiunea că după după ce am susţinut acest concert, orchestra Momentum avea să-şi desfăşoare activitatea sub egida Districtului Rotary 2241 România- Moldova. Pe lângă mama, au fost unii oameni care au crezut în mine necondiţionat, deşi nu înţelegeau acest fenomen foarte bine.Este vorba despre Martha Maria Mocanu (guvernator Rotary) alături de care am susţinut mai multe turnee, ba chiar un turneu Symfolk împreună cu Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, dar cel mai important şi cel care mi-a fost mai mult decât un prieten după ce tatăl meu a murit când aveam 14 ani este Dragoş Gabriel Zisopol care mi-a fost mai mult decât un tată. A fost cel care a crezut  şi crede în mine mai mult decât am crezut eu fiind un model pe care orice copil şi l-ar dori şi îi mulţumesc pentru asta.
        Care crezi că este starea generală a dirijatului în România şi în Occident?
      Din păcate, în România dirijatul în general este văzut ca pe o meserie pe care mulţi nu o înţeleg. Aici dacă ai un marketing şi o publicitate bine pusă la punct vei reuşi. În Occident se pune  mare accent pe performanţă, detaliu şi suflet. În schimb,sufletul de regăseşte din plin în România. Mulţi solişti de nivel înalt cu care am discutat  au recunoscut faptul că atunci când cântă în România simt că pot transmite cu uşurinţă sentimentele. Ceea ce îmi doresc cel mai mult  de la dirijat este să ating acea performanţă, conştiinciozitate, ambiţie (mai mari decât până acum) împreună cu sufletul, speranţa şi dragostea.
     
       M-am bucurat când am aflat că ai obţinut postul de manager al Filarmonicii din Ploieşti. La management erai unul dintre cei mai buni studenţi. Cum te simţi în noua postură şi cum vezi acest rol prin ochii unui tânăr?
       La management eram unul dintre cei mai buni datorită acelor cursuri de leadership pe care-ţi spuneam că le-am urmat. Noua postură de manager, la 28 de ani, cel mai tânăr director şi dirijor al unei Filarmonici, nu este deloc uşoară. A trebuit să demonstrez în 4 luni de interimat că pot şi merit să fiu acolo şi cred că am reuşit desi mai este mult de lucru să readuc spectatorii în sală, să se simtă la fiecare evenimet ca la unul de gală, ca la un bal: primire cu degustare de vinuri, hostess, produse pe cofetărie-patisserie, etc. În orice caz, sunt onorat să lucrez alături de oameni la care mă uitam cu admiraţie încă din şcoală. Sunt extraordinari, cu personalităţi diferite, cu speranţa şi mai ales cu dorinţa de a fi performanţi. Sunt mândru să fiu în conducerea uneia dintre cele mai importante Filarmonici din România. Eu îmi urmez viaţa după motto-ul: Ceea ce faci în viaţă are ecou în eternitate şi îmi doresc să aduc Filarmonica la nivelul orchestrelor din Germania, Austria dar cu sufletul şi naturaleţea românească.
      
    Am observat că în ultimul timp Filarmonica din Ploieşti organizează concerte de jazz, muzică uşoară şi muzică populară în afara celor simfonice. În ce direcţie se îndreaptă muzica în general şi Filarmonica din Ploieşti în particular?
    Fialrmonica Paul Constantinescu are în componenţă şi Orchestra Populară Flacăra Prahovei. Organizăm multe spectacole în general, nu neapărat de jazz, de muzică populară şi simfonică. Avem evenimente pe care le organizăm împreună cu Teatrul Toma Caragiu, încercând să îmbinăm mai multe arte într-un singur spectacol. Dorim să oferim publicului excat ceea ce îşi doreşte atunci când ajunge în sala de spectacole a Filarmonicii. Relaxare, spectacol, fără a face rabat de la profesionalism şi educaţie muzicală.

      Jazzul este una din pasiunile tale. Îmi poţi spune mai multe despre muzica de jazz?
     Jazzul este o muzică ce mă relaxează. Filarmonica din Ploieşti organizează anual Festivalul Internaţional de Jazz- oraşul Ploieşti fiind şi primul oraş din România care a organizat un festival de jazz, un club de jazz în 1969, urmând a se realiza 3 ediţii la Ploieşti, după care a fost "mutat" la Sibiu. Din 2005 a reluat activiatatea Festivalului aducând mulţi "monştri sacri" pe scenele din Ploieşti.

      Ca dirijor şi manager presupun că e mult mai uşor (dar şi mai greu) să programezi concertele. Ce criterii foloseşti în alegerea soliştilor şi a dirijorilor pe care îi inviţi la Filarmonică?
    Este mai uşor să le programez, e clar, dar nu e un etalon.Trebuie să ţin cont de drumul pe care vrea să-l urmeze Filarmonica, trebuie să mă adaptez unui program elaborat, şi, cum spuneam, mai sus să nu fac rabat de la profesionalism. Pentru asta ţin să mulţunesc colegilor din orchestra simfonică pentru înţelegere şi mai ales pentru interes.Sincer să fiu. a doua întrebare îmi dă insomnii de ceva timp. Sunt un tip foarte ambiţios şi îmi doresc performanţe peste tot. Mi-ar plăcea foarte mult ca Filarmonica din Ploieşti să ajungă la nivelul Berlinului (ştiu... un vis aproape imposibil). Cum spuneam, am vise mari şi încrederea că se pot realiza. În orice caz, ceea ce îşi doreşte un dirijor este să devină la rândul său un model pentru alţii.

     Vlad Mateescu, îţi mulţumesc pentru amabilitatea acordării acestui interviu şi îţi doresc ca toate visele să ţi se indeplinească!
      

Gabriel Bebeşelea, The Conductor

    M-am gândit mult cum aş putea să-l prezint pe dirijorul Gabriel Bebeşelea unor persoane care, poate nu-l cunosc. Nu intenţionez să-l "ridic în slăvi" pentru că nu e cazul.  Premiile câştigate, invitaţiile de a dirija multe orchestre de prim-rang din România şi din străinătate, participarea în juriile unor concursuri internaţionale de dirijat vorbesc de la sine despre valoarea maestrului Gabriel Bebeşelea. Îi mulţumesc pentru amabilitatea cu care mi-a răspuns la realizarea acestiu interviu şi îi urez mult succes în continuare.

Care este definiţia artei dirijorale în accepţiunea ta?

G.B. Îmi place foarte mult termenul englez "conductor" pentru că dirijorul este liantul dintre două lumi: lumea compozitorului şi lumea care recepţionează mesajul compozitorului. De fapt, îmi place să cred că rolul dirijorului nu e acela de a conduce, ci mai degrabă de a transmite energie. Pentru a transmite energia partiturii el trebuie să fie extrem de bine familiarizat cu ea în aşa fel în a o transmite atât prin limbaj gestual cât şi verbal orchestrei.

Când ai inceput să studiezi dirijatul, te gândeai că o sa ajungi unde eşti acum? Unde te vezi în viitor? Care ar fi orchestra pe care ţi-ai dori să o dirijezi?

G.B. Sincer, nu mă gândesc la unde sunt acum sau un voi fi.Unicul lucru care contează e muzica şi sinceritatea cu care faci muzică.Nu îmi fac planuri din unicul motiv că de fiecare dată când făceam asta, viaţa îmi era schimbată de câteva secunde într-o direcţie cu totul diferită. Aşa că prefer să aprofundez muzica şi să las lucrurile să se întâmple fără să încerc să le influenţez. Nu mă văd undeva anume în viitor şi nu am o orchestră pe care mi-aş dori să o dirijez. Îmi doresc să fiu în locuri unde să pot face muzică mare şi orchestre pasionate la fel de mult ca şi mine de acest lucru.

Ce trebuie să facă un tânăr dirijor pentru a ajunge cât mai sus?

G.B. Depinde foarte mult ce înseamnă "cât mai sus". Dacă înseamnă cariera, asta nu are de multe ori legatură cu talentul, munca sau ştiinţa, ci e un concurs de împrejurări. Din păcate, foarte mulţi sunt prea preocupati de carieră şi nu de muzică. Atunci când cariera se împleteşte cu talent şi muncă, atunci putem spune că s-au aliniat planetele. Dar dacă a "ajunge cât mai sus" înseamnă a face muzică mare, atunci e nevoie ca alinierea planetelor să fie realizată, întrunind elementele de mai sus, neînsemnând întotdeauna şi cariera. Fiecare are drumul său aşa că nu am o reţetă nici măcar pentru mine dar în conceptia mea "a ajunge cât mai sus" înseamnă să realizezi o muzică apropiata de astre, de Divin. Iar pentru asta cred că talentul trebuie suplinit de o muncă enormă şi mai ales multă sinceritate. Şi să fie curios:să calatoreasca foarte mult şi să vadă cât mai multe şi mai diferite modalităţi de a face muzică.

Cum abordezi o lucrare muzicală ca tehnică de studiu? Cum iţi organizezi etapele de studiu şi cât timp aloci studiului zilnic?

G.B. Depinde foarte mult pentru că abordarea îmi e diferită la fiecare partitură. Ca să sintetizez, aş spune că studiul dirijorului se reduce de fapt la o conversie tridimensională. Adică, limbajul grafic al partiturii este convertit în limbaj sonor în auzul intern, ca mai apoi acest limbaj sonor să devină limbaj gestual în faţa orchestrei. Gestul se converteste în sunet exterior dar paradoxal, devine muzică abia atunci când e însoţit de sentiment, de emoţie. Pornind de la drumul acesta pe care sunetul îl parcurge în diverse forme de agregare, dirijorul trebuie pe lângă asta să fie un cercetator extrem de aprig pentru a descoperi diverse conexiuni şi legaturi.

Pentru mine studiul unei partituri nu înseamnă doar a sta cu partitura respectiva în faţă, ci a citi foarte multe materiale despre epoca respectivaă compozitor. Ba mai mult, înseamnă a merge la muzee, plimbări pentru a asculta sunetul care ne înconjoară sau doar pentru a contempla, a discuta – pe scurt, a trăi. Cum poţi fi purtătorul şi intermediarul mesajului unui compozitor cu scopul de a-l transmite publicului, dacă nu cunoşti viaţa?

Aşa că, studiez zilnic. Dar munca de "arheolog" cu partitura şi creionul în mână îmi ia destule ore pe zi şi nu pot să las să treaca nici o zi fără să fac asta.

Care este dirijorul tău preferat ca tehnică dirijorala şi interpretare muzicală?

G.B. Am foarte multi mentori şi dirijori de la care am învăţat şi încă mai învăt. Nu am un singur dirijor preferat, sunt o sumedenie iar criteriul e unul singur: cine face muzică cu toata implicarea şi sinceritatea devine dirijorul meu preferat.

Cum vezi scoala românească de dirijat în comparaţie cu cea occidentală, cea rusească sau americană? Ce are în plus şi ce are în minus?

G.B. Trăim o epoca a globalizării nu doar în economie şi geo-politică, ci inclusiv în arte iar dirijatul nu face exceptie. în plus, şi viteza de propagare a informaţiei şi libertatea de a vedea rapid lucruri care se întamplă la mare departare sau de a accesa arhive informaţionale duce la o oarecare disolutie a şcolilor nationale. După părerea mea cred că această idee nu mai poate fi abordată naţional ci global. Bineînteles că bazele fiecarui dirijor sunt puse pe tiparele unei anumite tehnici, dar generatia mea are marea sansă să circule şi să adauge noi şi noi elemente acelei tehnici. De exemplu, cu toate că am studiat cu maeştrii Petre Sbârcea la Cluj şi Horia Andreescu la Bucureşti, care mi-au pus nişte baze extraordinare, am plecat cu o bursa de asistenţă la Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam iar apoi am încheiat studiile la renumita Universität für Musik und Darstellende Kunst la clasa maestrului Mark Stringer şi Yuji Yuasa, stabilindu-mă la Viena. Apoi am studiat îndeaproape cu marii dirijori Bernard Haitink şi Kurt Masur (cu putin timp înainte să "apara în faţa lui Dumnezeu", cum ne spunea la cursuri). Prin urmare, cu toate că bazele mele au fost puse în România, am adăugat atât de multe elemente de peste tot de unde am învăţat, încât dirijatul meu este unul global. Şi nu sunt un caz singular, e cazul marii majorităţi a tinerilor dirijori bine calibrati.

Ce gen de lucrări iţi place să dirijezi?

G.B. La fel ca şi în cazul dirijorilor, am mult prea multe preferinţe şi nu vreau să fiu incorect faţă de cele pe care nu o să le spun. Îmi place să dirijez muzică bună, din absolut toate epocile şi regiunile.Îmi place să fac foarte multă muzică din Baroc (am transcris şi interpretat multe manuscrise, inclusiv de Jean-Baptiste Lully şi Francois Couperin) dar ador Clasicismul – lucrarea mea doctorală bazându-se pe relaţia text-muzică în operele lui Mozart. În Romantism mă simt extrem de bine şi probabil e perioada din care am dirijat cel mai mult. Secolele XX şi XXI mă atrag cel mai mult pentru că sunt un muzician al prezentului şi dacă nu prezentăm muzica de azi, în viitor nu o să mai existe muzică. Am lucrat îndeaproape cu mulţi compozitori pentru prime-audiţii şi cred în necesitatea muzicii contemporane. Încă nu mi s-a întâmplat (în cazul muzicii bune) ca partitura pe care o studiez să nu mă fascineze şi să nu devină preferata mea în acel moment. De exemplu, acum pregătesc şi studiez Simfonia a 6a de Bruckner şi Simfonia a 3a de Mahler iar în momentul acestea sunt preferatele mele. Peste putin timp o sa ma reapuc de Tannhäuser şi cu siguranta o sa fie preferata mea in acel moment.

Repetițiile cu orchestra. Cum ar trebui să fie? Cum sunt la noi și cum sunt la orchestrele străine?

G.B. Sincer, nu ştiu cum ar trebui să fie. Eu pornesc de la o premisa extrem de simplă: nu pot să ajung în faţa orchestrei fără să ştiu partitura extrem de bine. De fapt, ceea ce vede publicul e un procentaj extrem de mic. Repetiţia este de fapt locul unde lucrarea muzicală e construită în aşa fel încât concertul ar trebui să fie momentul de descătuşare, de transmitere fără echivoc a sentimentelor sau mesajelor intrinsece din acea muzică.

Ce crezi că ai în plus față de ceilalți? Fă-ți o scurtă caracterizare.

G.B. Fiecare cred ca avem lucruri mai bune sau mai puţin bune faţă de alţii, dar ceea ce contează şi probabil diferenţiază este pasiunea. Fac parte din categoria fericită de oameni în care pasiunea coincide cu meseria. De aceea munca asiduă pe care o depun nu îmi dă impresia de greutate.

Ce pasiuni ai în afara dirijatului?

G.B. Îmi place să citesc foarte mult şi ador să mă plimb. Datorită dirijatului călătoresc enorm dar din păcate de multe ori am prea puţin timp ca să pot şi vizita. Sunt locuri în care am fost dar din cauza programului nu am vazut altceva în afara de hotel, sala de concert şi aeroport. Dar cu toate astea, sunt un pasionat al călătoriilor.

P.S. La data publicării acestui interviu maestrul Gabriel Bebeşelea a fost invitat să dirijeze orchestra Filarmonicii Naţionale din Rusia.