În urmă cu 6-7 ani, poate
mai mult, Vittorio Parisi a susţinut un masterclass cu
studenţii secţiei de dirijat de la Conservatorul Giuseppe Verdi din
Milano împreună cu orchestra Filarmonicii Mihail Jora din
Bacău. Am observat că studenţii săi erau extrem de bine pregătiţi, iar
curiozitatea de a-l vedea pe maestru la pupitrul dirijoral ne-a fost
satisfăcută nu după mult timp. Săptămâna aceasta am avut plăcerea de a-l
avea din nou invitat. Calităţile sale dirijorale sunt remarcabile şi printre
ele aş evidenţia obstinaţia cu care respectă indicaţiile scrise în partitură de
compozitor până la cel mai mic detaliu, modul de lucru extrem de plăcut, cu
cerinţe la obiect, fără a plictisi, precum şi o gestica dirijorală clară şi
sugestivă. Este un dirijor cerebral care nu se lasă condus de frumuseţea
muzicii, punând orchestra în prim-planul evenimentelor şi nu pe sine, aşa cum
se întâmplă de multe ori cu diferiţi dirijori. Voi spune că este unul dintre
dirijorii cu care-mi place mult să lucrez, fiind printre cei mai buni dintre
cei cu care am avut ocazia de a cânta în ultimii 15 ani.
Programul concertului din
data de 6 noiembrie 2014 a fost alcătuit din lucrări mai puţin cunoscute ale
compozitorilor romantici germani C.M.von Weber şi F.M. Bartholdy şi o capodoperă
a compozitorului englez E.Elgar.
Povestea Frumoasei
Melusine este o
uvertură de concert scrisă de F. Mendelssohn Bartholdy în
anul 1833. Un spectacol de C. Kreutzer la opera Melusina l-a
inspirat pe Mendelssohn să scrie această frumoasă uvertură. Premiera mondială a
versiunii revizuite a avut loc în noiembrie 1835 în faimoasa Leipzig
Gewandhaus. Piesa lui Mendelssohn descrie mitul figurii legendare a
Melusinei. Aceasta trebuie să fie o zi pe săptămână sirenă ca pedeapsă a
răzbunării tatălui ei. Descoperirea secretului ei de către soțul său face ca ea
să-și păstreze această formă pentru
tot restul vieții sale. Mendelssohn a obiectat puternic la opinia lui R. Schumann,
care a spus că lucrarea este de un "roșu coral şi animale marine
verzi, castele magice și mări adânci" apreciind că aceasta ar
trebui să fie înțeleasă mai degrabă ca o descriere a atmosferei.
Concertul pentru
fagot şi orchestră op.7 de
C.M. von Weber a fost scris în anul 1811 pentru muzicianul de curte Georg
Friedrich Brandt, fiind a doua lucrare compusă de Weber pentru fagot. Alături
de Concertul pentru fagot şi orchestră de W.A. Mozart este
unul dintre concertele cele mai des cântate din repertoriul fagotiştilor.
Concertul are trei părţi structurate astfel: Partea I. Allegro ma non
troppo este în formă de sonată, Partea aII-a. Adagio,este o formă
tripartită ce foloseşte multe apogiaturi, iar Partea
aIII-a. Rondo, are un caracter scherzando. Solistul
Adrian Jojatu este un fagotist excepţional, cu un sunet cald, având o
tehnicitate ieşită din comun şi o interpretare foarte personală.
Variaţiunile Enigma au fost scrise de compozitorul
englez Edward Elgar între anii 1898-1899, în timp devenind una dintre cele mai
cunoscute lucrări ale sale. Piesa este alcătuită din tema iniţială ce are în
componenţă două fragmente melodice contrastante care va fi dezvoltată melodic,
armonic şi în special ritmic în cele 14 variaţiuni ulterioare. Fiecare din cele
14 variaţiuni portretizează o persoană pe care compozitorul a cunoscut-o
într-un fel sau altul. La începutul fiecărei variaţiuni autorul notează cu
iniţialele prenumelui şi a numelui persoana care urmează să fie prezentată.
Aceste variaţiuni sunt de fapt impresii generale asupra personalităţii
subiectului pe care compozitorul îl va picta. Pe scurt, iată cum
vede E. Elgar personajele din fiecare variaţiune: Variaţiunea
I: C.A.E. o înfăţişează pe Caroline Alice Elgar, soţia
compozitorului. Variaţiunea II: H.D.S.P. Hew Davis
Stewart Powell, este numele unui bine cunoscut pianist al epocii
sale. Variaţiunea III: R.B.T. îl are ca personaj
principal pe Richard Baxter Townshend autorul seriei Tenderfoot. Variaţiunea IV: W.M.B.este
William Meath Baker, cavaler de Hasfield şi binefăcător al unor clădiri
publice. Variaţiunea V: R.P.A. Richard Penrose Arnold, îl prezintă
pe fiul poetului Mattew Arnold, el însuşi pianist amator. Variaţiunea
VI: Ysobel, este numele unei fete, o elevă a lui
Elgar. Variaţiunea VII: Troyte, este un
arhitect. Variaţiunea VIII: W.N. Winifred Norbury, un prieten
al lui Elgar ce întreţinea o atmosferă relaxată. Variaţiunea IX: Nimrod, se
referă la numele unui patriarh al Vechiului
Testament. Variaţiunea X: Dorabella, o prietenă a lui
Elgar. Variaţiunea XI: G.R.S. îl prezintă George
Robertson Sinclair, organist al Catedralei Hereford. Variaţiunea
XII: B.G.N. Basil G. Nevinson, un cunoscut violoncelist al
vremii sale. Variaţiunea XIII: *** nu
este o persoană identificată după iniţiale, însă se crede că ar fi Lady Mary
Lygon, o prietenă a familiei Elgar. Variaţiunea XIV. E.D.U. este
însuşi compozitorul pe care soţia sa îl alinta Edu după numele
german Eduard.
Până pe 12 decembrie, când voi susţine
alături de un fost coleg de liceu pe nume Aristică Vaida un concert de
Sărbători la Oneşti intitulat Feerie muzicală. De la Colinde la...
Strauss, vă urez toate cele bune şi vă invit la sala Ateneu în fiecare joi
pentru a asculta muzică de mare calitate cu Orchestra Filarmonicii Mihail
Jora din Bacău.
