Dragi prieteni, vă las să.-l descoperiţi pe Vlad Mateescu, managerul şi dirijorul orchestrei Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, lecturând rândurile următoare întru-un interviu extrem de interesant:
În cei doi ani doi ani în care am fost colegi la Master ne-am cunoscut destul de bine, dar nu într-atât de bine încât să ştiu tot ce ai realizat până în momentul acela. Mi-l poţi prezenta mai pe larg pe colegul Vlad Mateescu?
Cel mai greu lucru pe care mi-l poate cere cineva, coleg sau prieten (prieten în cazul tău) este să vorbesc despre mine. Întotdeauna mi-a fost foarte greu. Nu pot să spun decât că sunt născut în anul 1987 şi am urmat cursurile Colegiului de Artă Carmen Sylva din Ploieşti la secţia pian. Ţin minte cum părinţii şi apropiaţii au încercat deseori să mă determine să renunţ la această şcoală nu pentru că nu aveam performanţele necesare, ci tocmai pentru că muzica nu oferă un viitor sigur, cel puţin în România. Aşadar, în ultimul an de liceu am luat decizia de a da admitere la Conservatorul din Bucureşti la Secţia Dirijat Orchestră sub îndrumarea maestrului Cristian Brâncuşi. Atunci am început să observ cu adevărat ce înseamnă viaţa şi cât de corectă este. Deşi am intrat primul la această secţie, am simţit că ceea ce avea să urmeze nu era tocmai simplu. Au urmat stagiile de orchestră din cadrul Facultăţii, ore pe care recunosc, nu le-am frecventat, doar pentru simplul fapt că era o pierdere de timp şi nimeni nu îşi dădea interesul. În anul doi de facultate am înfiinţat Asociaţia Culturală Momentum sub egida căreia au luat fiinţă un cor, un band (cover şi jazz) şi cel mai important...o orchestră de cameră. Acesta a fost momentul de cotitură din viaţa mea, când am decis să îmi urmez visul de a dirija orachestra, fără a avea vreun sprijin material sau moral (exceptând părinţii). În tot acest timp, pe lângă cursurile de muzică am urmat şi cursurile de leaddership susţinute de Network 21. Am luat legătura cu Compania Ove, care la acel moment dorea să promoveze tinere talente. Ei au venit cu sprijinul material, s-a închiriat Sala Radio, s-au găsit fondurile pentru afişe, reclame, onorarii orchestră, transport, repetiţii şi astfel am susţinut primul concert în adevăratul sens al cuvântului (nu la facultate) ci într-o sală de spectacole plină ochi. Am urmat cursurile de Master tot sub îndrumarea maestrului Cristian Brâncuşi, dar atunci încrez şi cu alţi profesori printre care Horia Andreescu, Konrad von Abel şi Enrique Garcia Asensio (toţi fiind discipoli ai Marelui Maestru Celibidache). M-am îndrăgostiti de stilul lui Asensio, stil care am văzut că are mare succes în faţa orchestrei.
Să vorbim acum despre dirijat.Eu cred că dirijatul se face din pasiune. Cum ai ajuns să faci dirijat, cum ţi-ai descoperit această pasiune?
Ai dreptate. Din pasiune.Din pasiune pentru muzică,pentru oameni,pentru scenă,pentru dragoste şi libertate.Nu cu mult timp în urmă am început să implic totul în arta dirijatului, inclusiv viitoare mea familie, cerându-mi prietena de soţie într-un concert dirijat de mine în cadrul Festivalului Elenismului din Romănia (proiect realizat de Uniunea Elenă din România, al cărui membru sunt, unde de altfel am şi crescut, iar cu timpul am înţeles ce avea să însemne inima de român şi sufletul de grec) şi Asociaţia Culturală Momentum - Orchestra Momentum. Aş vrea să fac menţiunea că după după ce am susţinut acest concert, orchestra Momentum avea să-şi desfăşoare activitatea sub egida Districtului Rotary 2241 România- Moldova. Pe lângă mama, au fost unii oameni care au crezut în mine necondiţionat, deşi nu înţelegeau acest fenomen foarte bine.Este vorba despre Martha Maria Mocanu (guvernator Rotary) alături de care am susţinut mai multe turnee, ba chiar un turneu Symfolk împreună cu Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, dar cel mai important şi cel care mi-a fost mai mult decât un prieten după ce tatăl meu a murit când aveam 14 ani este Dragoş Gabriel Zisopol care mi-a fost mai mult decât un tată. A fost cel care a crezut şi crede în mine mai mult decât am crezut eu fiind un model pe care orice copil şi l-ar dori şi îi mulţumesc pentru asta.
Care crezi că este starea generală a dirijatului în România şi în Occident?
Din păcate, în România dirijatul în general este văzut ca pe o meserie pe care mulţi nu o înţeleg. Aici dacă ai un marketing şi o publicitate bine pusă la punct vei reuşi. În Occident se pune mare accent pe performanţă, detaliu şi suflet. În schimb,sufletul de regăseşte din plin în România. Mulţi solişti de nivel înalt cu care am discutat au recunoscut faptul că atunci când cântă în România simt că pot transmite cu uşurinţă sentimentele. Ceea ce îmi doresc cel mai mult de la dirijat este să ating acea performanţă, conştiinciozitate, ambiţie (mai mari decât până acum) împreună cu sufletul, speranţa şi dragostea.
M-am bucurat când am aflat că ai obţinut postul de manager al Filarmonicii din Ploieşti. La management erai unul dintre cei mai buni studenţi. Cum te simţi în noua postură şi cum vezi acest rol prin ochii unui tânăr?
La management eram unul dintre cei mai buni datorită acelor cursuri de leadership pe care-ţi spuneam că le-am urmat. Noua postură de manager, la 28 de ani, cel mai tânăr director şi dirijor al unei Filarmonici, nu este deloc uşoară. A trebuit să demonstrez în 4 luni de interimat că pot şi merit să fiu acolo şi cred că am reuşit desi mai este mult de lucru să readuc spectatorii în sală, să se simtă la fiecare evenimet ca la unul de gală, ca la un bal: primire cu degustare de vinuri, hostess, produse pe cofetărie-patisserie, etc. În orice caz, sunt onorat să lucrez alături de oameni la care mă uitam cu admiraţie încă din şcoală. Sunt extraordinari, cu personalităţi diferite, cu speranţa şi mai ales cu dorinţa de a fi performanţi. Sunt mândru să fiu în conducerea uneia dintre cele mai importante Filarmonici din România. Eu îmi urmez viaţa după motto-ul: Ceea ce faci în viaţă are ecou în eternitate şi îmi doresc să aduc Filarmonica la nivelul orchestrelor din Germania, Austria dar cu sufletul şi naturaleţea românească.
Am observat că în ultimul timp Filarmonica din Ploieşti organizează concerte de jazz, muzică uşoară şi muzică populară în afara celor simfonice. În ce direcţie se îndreaptă muzica în general şi Filarmonica din Ploieşti în particular?
Fialrmonica Paul Constantinescu are în componenţă şi Orchestra Populară Flacăra Prahovei. Organizăm multe spectacole în general, nu neapărat de jazz, de muzică populară şi simfonică. Avem evenimente pe care le organizăm împreună cu Teatrul Toma Caragiu, încercând să îmbinăm mai multe arte într-un singur spectacol. Dorim să oferim publicului excat ceea ce îşi doreşte atunci când ajunge în sala de spectacole a Filarmonicii. Relaxare, spectacol, fără a face rabat de la profesionalism şi educaţie muzicală.
Jazzul este una din pasiunile tale. Îmi poţi spune mai multe despre muzica de jazz?
Jazzul este o muzică ce mă relaxează. Filarmonica din Ploieşti organizează anual Festivalul Internaţional de Jazz- oraşul Ploieşti fiind şi primul oraş din România care a organizat un festival de jazz, un club de jazz în 1969, urmând a se realiza 3 ediţii la Ploieşti, după care a fost "mutat" la Sibiu. Din 2005 a reluat activiatatea Festivalului aducând mulţi "monştri sacri" pe scenele din Ploieşti.
Ca dirijor şi manager presupun că e mult mai uşor (dar şi mai greu) să programezi concertele. Ce criterii foloseşti în alegerea soliştilor şi a dirijorilor pe care îi inviţi la Filarmonică?
Este mai uşor să le programez, e clar, dar nu e un etalon.Trebuie să ţin cont de drumul pe care vrea să-l urmeze Filarmonica, trebuie să mă adaptez unui program elaborat, şi, cum spuneam, mai sus să nu fac rabat de la profesionalism. Pentru asta ţin să mulţunesc colegilor din orchestra simfonică pentru înţelegere şi mai ales pentru interes.Sincer să fiu. a doua întrebare îmi dă insomnii de ceva timp. Sunt un tip foarte ambiţios şi îmi doresc performanţe peste tot. Mi-ar plăcea foarte mult ca Filarmonica din Ploieşti să ajungă la nivelul Berlinului (ştiu... un vis aproape imposibil). Cum spuneam, am vise mari şi încrederea că se pot realiza. În orice caz, ceea ce îşi doreşte un dirijor este să devină la rândul său un model pentru alţii.
Vlad Mateescu, îţi mulţumesc pentru amabilitatea acordării acestui interviu şi îţi doresc ca toate visele să ţi se indeplinească!
Care crezi că este starea generală a dirijatului în România şi în Occident?
Din păcate, în România dirijatul în general este văzut ca pe o meserie pe care mulţi nu o înţeleg. Aici dacă ai un marketing şi o publicitate bine pusă la punct vei reuşi. În Occident se pune mare accent pe performanţă, detaliu şi suflet. În schimb,sufletul de regăseşte din plin în România. Mulţi solişti de nivel înalt cu care am discutat au recunoscut faptul că atunci când cântă în România simt că pot transmite cu uşurinţă sentimentele. Ceea ce îmi doresc cel mai mult de la dirijat este să ating acea performanţă, conştiinciozitate, ambiţie (mai mari decât până acum) împreună cu sufletul, speranţa şi dragostea.
M-am bucurat când am aflat că ai obţinut postul de manager al Filarmonicii din Ploieşti. La management erai unul dintre cei mai buni studenţi. Cum te simţi în noua postură şi cum vezi acest rol prin ochii unui tânăr?
La management eram unul dintre cei mai buni datorită acelor cursuri de leadership pe care-ţi spuneam că le-am urmat. Noua postură de manager, la 28 de ani, cel mai tânăr director şi dirijor al unei Filarmonici, nu este deloc uşoară. A trebuit să demonstrez în 4 luni de interimat că pot şi merit să fiu acolo şi cred că am reuşit desi mai este mult de lucru să readuc spectatorii în sală, să se simtă la fiecare evenimet ca la unul de gală, ca la un bal: primire cu degustare de vinuri, hostess, produse pe cofetărie-patisserie, etc. În orice caz, sunt onorat să lucrez alături de oameni la care mă uitam cu admiraţie încă din şcoală. Sunt extraordinari, cu personalităţi diferite, cu speranţa şi mai ales cu dorinţa de a fi performanţi. Sunt mândru să fiu în conducerea uneia dintre cele mai importante Filarmonici din România. Eu îmi urmez viaţa după motto-ul: Ceea ce faci în viaţă are ecou în eternitate şi îmi doresc să aduc Filarmonica la nivelul orchestrelor din Germania, Austria dar cu sufletul şi naturaleţea românească.
Am observat că în ultimul timp Filarmonica din Ploieşti organizează concerte de jazz, muzică uşoară şi muzică populară în afara celor simfonice. În ce direcţie se îndreaptă muzica în general şi Filarmonica din Ploieşti în particular?
Fialrmonica Paul Constantinescu are în componenţă şi Orchestra Populară Flacăra Prahovei. Organizăm multe spectacole în general, nu neapărat de jazz, de muzică populară şi simfonică. Avem evenimente pe care le organizăm împreună cu Teatrul Toma Caragiu, încercând să îmbinăm mai multe arte într-un singur spectacol. Dorim să oferim publicului excat ceea ce îşi doreşte atunci când ajunge în sala de spectacole a Filarmonicii. Relaxare, spectacol, fără a face rabat de la profesionalism şi educaţie muzicală.
Jazzul este una din pasiunile tale. Îmi poţi spune mai multe despre muzica de jazz?
Jazzul este o muzică ce mă relaxează. Filarmonica din Ploieşti organizează anual Festivalul Internaţional de Jazz- oraşul Ploieşti fiind şi primul oraş din România care a organizat un festival de jazz, un club de jazz în 1969, urmând a se realiza 3 ediţii la Ploieşti, după care a fost "mutat" la Sibiu. Din 2005 a reluat activiatatea Festivalului aducând mulţi "monştri sacri" pe scenele din Ploieşti.
Ca dirijor şi manager presupun că e mult mai uşor (dar şi mai greu) să programezi concertele. Ce criterii foloseşti în alegerea soliştilor şi a dirijorilor pe care îi inviţi la Filarmonică?
Este mai uşor să le programez, e clar, dar nu e un etalon.Trebuie să ţin cont de drumul pe care vrea să-l urmeze Filarmonica, trebuie să mă adaptez unui program elaborat, şi, cum spuneam, mai sus să nu fac rabat de la profesionalism. Pentru asta ţin să mulţunesc colegilor din orchestra simfonică pentru înţelegere şi mai ales pentru interes.Sincer să fiu. a doua întrebare îmi dă insomnii de ceva timp. Sunt un tip foarte ambiţios şi îmi doresc performanţe peste tot. Mi-ar plăcea foarte mult ca Filarmonica din Ploieşti să ajungă la nivelul Berlinului (ştiu... un vis aproape imposibil). Cum spuneam, am vise mari şi încrederea că se pot realiza. În orice caz, ceea ce îşi doreşte un dirijor este să devină la rândul său un model pentru alţii.
Vlad Mateescu, îţi mulţumesc pentru amabilitatea acordării acestui interviu şi îţi doresc ca toate visele să ţi se indeplinească!
