Ovidiu Marinescu, Mister Elegance

Revenit în țară după un veritabil maraton pianistic de două săptămâni cu orchestra Filarmonicii Mihail Jora dirijată de inepuizabilul Ovidiu Bălan, am reînceput concertele săptămânale cu maestrul Ovidiu Marinescu, un mare muzician, dar și un prieten.

Pe dirijorul Ovidiu Marinescu l-am cunoscut în urmă cu 4 ani în Bacău, cu ocazia unui concert în cadrul stagiunii. Pot afirma cu tărie că a fost printre primii dirijori ce mi-au lărgit orizonturile gândirii în arta dirijorală prin explicațiile și ”lecțiile” pe care mi le-a dat. Un dirijor de o eleganță deosebită, tipul de dirijor modern, care nu oprește orchestra inutil, iar indicațiile pe care le dă sunt la obiect și cerute în modul manierat, calm și cu mult tact. Stilul său de dirijat este construit exclusiv pe frazare, sound și balans orchestral, dar și gestualitate expresivă, instrumentiștii înțelegâng foarte ușor ceea ce dorește să exprime.

Concertul a avut de toate, cu bune și rele, lipsa instrumentiștlor mult mai experimentați decât cei care i-au înlocuit simțindu-se în special în momentele dificile ale pieselor care au fost interpretate. E clar că o orchestră închegată se construiește în timp, coeziunea dintre muzicieni fiind un lucru greu de realizat. Însă, per ansamblu, orchestra a dat dovadă de profesionalism, fiecare instrumentist încercând să-și  dea interesul la realizarea unui concert bun.

Uvertura Coriolan de L. van Beethoven a fost scrisă în anul 1807 și are ca subiect drama generalului roman Gaius Marcius Coriolanus. Lucrarea nu este scrisă după piesa lui Shakespere Coriolanus, așa cum deseori s-a crezut, ci după cea a lui Heinrich Joseph von Collin, un poet dramatic austriac. Tema principală îl prezintă pe Coriolan în încercarea de a invada Roma, în timp ce tema secundară este caracterizarea mamei sale și rugămințile de a opri războiul. Odată pornită, armata nu mai poate fi oprită, iar Coriolan moare alegând sinuciderea. Premiera a avut loc odată cu Simfonia aIV-a și Concertul nr.4 pentru pian și orchestră în martie 1807 într-un concert privat în casa prințului Franz Joseph von Lobkowitz.

Carl Stamitz a fost un compozitor german cu origini cehe ce aparține perioadei muzicale clasice. Stilistic, muzica sa se apropie de cea a lui Haydn și Mozart, însă nu se ridică la înălțimea celor doi compozitori de geniu. Dublul concert pentru clarinet și fagot este unul din numeroasele concerte în care  compozitorul a introdus combinații de instrumente. Ca formă, cele trei mișcări ale curentului clasic sunt respectate, doar cadențele instrumentale din ultima parte (rondo) nu se încadrează în tiparul clasic. Cei doi soliși, Elisabeth Ganter și Pavel Ionescu au avut o colaborare bună în secțiunile în care au avut de cântat împreună, iar individual au reușit să transmită culoarea catifelată a clarinetului și cea caldă a fagotului.

Simfonia aIII-a, Eroica, de L. van Beethoven este o lucrare de referință pentru istoria muzicii clasice din mai multe motive.  Durata este de două ori mai mare decât a unei simfonii obișnuite de-a lui Haydn sau Mozart – prima parte este aproape la fel de lungă ca o simfonie clasică. Lucrarea acoperă o paletă largă de emoții și este baza curentului muzical ce va urma, romantismul. Partea a doua este un marș funebru, un tip de melodie nemaiîntâlnit în nicio simfonie de până atunci. Partea a patra aduce un set de fugi și variațiuni, un tip de construcție nou pentru acea peioadă. Beethoven adimra idealurile Revoluției franceze și de aceea simfonia i-a fost dedicată lui Napoleon Bonaparte, dar după ce acesta s-a proclamat împărat al Imperiului  Francez, compozitorul a fost dezgustat și a înlocuit-o cu cea pentru  prințul  J.S.Lobkowitz.

Săptămâna viitoare va dirija maestrul Pedro Negrescu, unul din marii jazzmani ai României.