International Institute for
Conductors este la aXIV-a ediție iar ultimele zece au
avut loc în Bacau. Pentru publicul care vine la concerte este un bun prilej de
a compara dirijorii consacrați cu cei începători, dar și o ocazie de a asculta
mai multe lucrări decât se cântă în mod normal la un concert obișnuit. Ceea ce
nu știe publicul este că pentru a ajunge să dirijeze pe scenă acești studenți
trebuie să muncească mult mai mult decât pare la prima vedere. Un exemplu de
necunoaștere a fenomenului mi-a fost dat de un coleg care a spus că, citez: „e mai ușor să dai din băț decât să cânți”.
Și nu glumea. Oare așa o fi?? Atunci ce pretenții să ai de la publicul care în majoritate
este în necunoștință de cauză, dacă un coleg face o astfel de afirmație? În afara
faptului că un dirijor trebuie să studieze zilnic partiturile, tehnica
dirijorală, și să cunoască elemente de teoria muzicii, forme muzicale, armonie,
polifonie, contrapunct, melodică, metro-ritmică, agogică, orchestrație, istoria
muzicii, stilistică, interpretare, etc., pentru a evolua este nevoie de câțiva
ani buni. De aceeea unii dintre participanții din anii trecuți au revenit la
următoarele cursuri, semn că au avut ceva de învățat, contrar nedumeririlor
unor colegi.
În cele două săptămâni ale masterclass-ului s-a lucrat ca
într-un adevărat laborator de dimineață până seara. Programul studenților a
fost alcătuit în așa fel încât să parcurgă anumite etape, începând cu
încălzirea de dimineață, continuând cu lucrul cu orchestra, discuții și sextet seara.
Poate părea mult, însă pentru a realiza obiectivul final toate aceste etape
sunt absolut necesare. Cei trei profesori ai cursului, maeștrii Ovidiu Bălan,
Robert Gutter și Charles Gambetta, s-au coordonat perfect în ceea ce privește
lucrul cu studenții și se vede că sunt deja o echipă închegată cu principii și
idei comune. Ca să susțin aceste afirmații aduc ca exemplu o întâmplare ce m-a
amuzat, dar în același timp m-a făcut să-mi dau seama că cei trei chiar văd bine ceea ce face un dirijor pe
scenă. La finalul prestației mele, fiecare mi-a spus ce am făcut bine și ce nu,
însă toți au început cu discursul cu aceeași replică. Parcă se vorbiseră între
ei... (și sigur nu se întâmplase asta).
Am spus săptămâna trecută că am doi remarcați pe care-i
țin la secret. Acum a venit momentul
să-i demasc. Aceștia sunt: Hugo Peraldo din Franța și Thanapol Setabrahmana din Thailanda.
Dintre cei 12 participanți la curs aceștia mi s-au părut cel mai bine pregătiți
tehnic, talentați și cu o dezinvoltură
pe care ceilalți nu o aveau. Pe majoritatea i-au copleșit emoțiile și de aici o
întreagă serie de erori. Ca dirijor este imperios necesar să nu primeze starea
emoțională, de stres, surescitare, în raport cu partea cerebrală. Felicitări
tuturor, este un mic pas care trebuie făcut, o cărămidă la construcția unei
case, o fundație, etc.
Despre mine vă las pe voi să vă faceți o
părere, eu sunt conștient că mai am foarte multe de învățat. Ca să glumesc
puțin, sunt abia la școala generală,
mai am până termin facultatea.
Viitorul nu-l știe nimeni cu excepția lui Nostradamus, desigur, așa că…
Joi 27 iunie are loc concertul de închidere a
stagiunii cu unul din marii dirijori ai României, maestrul Gheorghe Costin și o
renumită familie de muzicieni, familia Cazacu. Vă așteptăm pentru că aveți ce
vedea și mai ales, asculta. Toate cele bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu