Vama Veche și Spitalul din Iași

Știu că am spus că următoarea postare va fi pe la sfârșitul lunii august, dar s-au întâmplat două evenimente importante pentru mine pe care vreau să vi le împărtășesc:

Vama Veche nu mai e ce-a fost. O spune un vamaiot cu experiență îndelungată pe plajele fostului sătuc de pescari. Salvați Vama Veche a fost o campanie de presă ce n-a avut rezultat. Străzile s-au asfaltat, terasele s-au modernizat, prețurile s-au aliniat. Dimineața mai vezi câte-un rocker ce doarme pe nisip, probabil obosit după o seară de pomină. Poate singurele lucruri neatinse de modernitate au rămas adunările spontane din strada principală  unde unii își etalează talentul muzical la chitări, tobe, muzicuțe, cel al picturii pe tricouri, tatuaje sau orice fel de astfel de activități. Lumea este destul de calmă, nimeni nu are de împărțit nimic, atmosfera este una relaxată. Noaptea, majoritatea tinerilor se adună pe plajă în dreptul celebrei terase Stuf  unde stau, discută, consumă muuult alcool și asteaptă răsăritul soarelui. Bolero-ul de Maurice Ravel este cel care declanșează trezirea, dar în același timp și trimiterea la culcare a vamaioților. Spiritul stațiunii moare încet, încet, dar sigur, iar câțiva ani va deveni o stațiune obișnuită de la malul mării.

          La rulote https://www.facebook.com/CazareCampingLaRuloteVamaVeche?ref=ts&fref=ts este un loc în care dacă merg mai multe persoane (10-15), se pot trece cu vederea unele neajunsuri. Dar să nu uităm: suntem la Vama Veche!!!. Propun ca vara viitoare să organizăm un mini-turneu de plăcere pentru că sigur va fi distractiv. Nu trebuie să facem repetiții și nici oră de începere a concertului nu există. Cam atât cu Vama Veche, ne vedem la anu’!

 Spitalul din Iași pare din exterior o clădire obișnuită. După ce te-ai cazat începi să vezi cu adevărat ce înseamnă să fii pacient al unui spital de stat din România. Primul șoc l-am avut la intrarea în salon: mobilier vechi, cred că din anii ‘70-’80, cearșafuri aproape rupte și pline de pete, dupăpiorul în care îti poți depozita lucrurile personale plin de rugină și mizerie, tocurile geamurilor erau de lemn, iar chiuveta îngălbenită și stătea să cadă. Dar cum poți să protestezi?? Nu ai nici o alternativă. Al doilea ȘOC, BREAKING NEWS, SENZAȚIONAL, a fost când am intrat la baie. Primul impuls a fost să plec. Pur și simplu am dat înapoi doi pași și nu stiam ce să fac...însă nu puteam să fac ca bebelușii în scutece... Se știe că a doua doua natură a omului este obișnuința, deci peste câtva timp nu mi s-a mai părut că am nimerit într-un film horror. Despre personalul spitalului nu pot avea decât cuvinte bune. Am fost tratat normal, chiar bine, se vedea că au bunăvoință, dar nici ei nu au puterea de a schimba ceva. În schimb sectia de terapie intensivă era cu totul altceva, parcă nimerisem în paradis, cu toate că nu doresc nimănui să ajungă acolo. Va doresc o vacanță plăcută în continuare și multă sănătate!

Greece loves Bacau

Stagiuniea estivală 2013 începe cu un program divers, cu muzica unor compozitori europeni din curente muzicale diferite, de la romantic timpuriu la impresionist și un compozitor american de la jumatatea secolului XX. Dirijorul Haris Iliadis este o apariție nouă și inedită pe scena Ateneului din Bacău.

Alborada del gracioso a fost compusă inițial ca parte a lucrării pentru pian Miroirs (1905), însă Maurice Ravel a creat varianta orchestrală în 1918, prima audiție având loc  pe 17 mai 1919 la Paris. Faptul că lucrarea a fost scrisă pentru pian nu este ceva singular în stilul său componistic. Se știe că Ravel a fost cel care a orchestrat lucrările Tablouri dintr-o expoziție de M. Musorgski și Tarantelle styrienne (Danse) de Debussy.  Titlul lucrării s-ar putea traduce prin Cântecul de dimineață al bufonului.  Gracioso este bufonul din comediile clasice spaniole ale lui Calderon și Lope de Vega. Piesa este caracterizată de contraste puternice între virtuozitatea aspră și liniile melodice duioase.

Aaron Copland  a scris Appalachian spring în anul 1944 ca piesă de balet la comanda coregrafei și dansatoarei Martha Graham, însă compozitorul a rearanjat-o ca suită orchestrală în anul 1945. Povestea este despre sărbătorirea primăverii de către americanii din secolul XIX  după ce au construit o fermă în  Pennsylvania. Copland nu știa ce titlu să dea lucrării, însă acesta i-a fost sugerat de mai multe persoane care i-au spus că a descris foarte bine frumusețea  Munților Apalași.

Simfonia aIX-a de F. Schubert este cunoscută și sub numele de Marea simfonie  pentru a  se face deosebirea față de Mica simfonie ( aVI-a). Pentru mult timp s-a crezut că lucrarea a fost scrisă în ultimul an al vieții sale (1828), dar având în vedere că în ultimele luni de viață a început să schițeze ultima simfonie (aX-a), acest lucru pare imposibil. Se știe că a început să lucreze la ea în vara lui 1825, în octombrie 1826 terminând-o. Când Schumann a descoperit manuscrisul în 1839, a scris un articol entuziast în revista Neue Zeitschrift fur Music și a rostit o frază prin care a devenit faimos spunând ca simfonia este himmlischen Lange (de dimensiune divină). Simfonia este una din cele mai inovative lucrări ale lui Schubert. Dezvoltările tematice în stilul lui Beethoven sunt prezente în toată lucrarea, însă Schubert pune mai mult accent pe melodie, ceva normal la un compozitor care a scris peste șase sute de lieduri . Acest nou stil l-a impulsionat pe Schumann în compoziția simfoniilor sale. De notat că trombonii au un rol mult mai solistic, chiar substanțial, în comparație cu lucrările în care aveau doar efect de culoare.

Dirijorul Haris Iliadis ( χαρης ηλιαδης ) este un nume necunoscut publicului băcăuan, dar, poate după prestația de săptămâna aceasta, va fi invitat mai des pe scena Filarmonicii noastre. Stilul său de dirijat nu este unul obișnuit nouă, adică impuls-relaxare și proporții în funcție de valorile minime de note dintr-un timp, ci mai degrabă conducerea muzicii se face dintr-un timp în altul fără impuls, coroborat cu o schemă dirijorală foarte clară, precum și o gestică elegantă și extrem de sugestivă.

Concertul a fost foarte bun având în vedere oboseala acumulată de orchestră pe parcursul stagiunii; o stagiune încărcată, cu multe concerte foarte bune.

Nu știu când va avea loc următorul concert al stagiunii estivale; probabil  la sfârșitul lunii august, așa că până atunci vă urez vacanță plăcută. Poate unora le vor lipsi postările mele, dar alții sigur se vor bucura că le-am acordat o perioadă de pauză. Take care friends, life is too short to be wasted...

Un final fericit

Închiderea stagiunii muzicale 2012-2013 are o distribuție deosebită prin prezența maestrului Gheorghe Costin și a familiei de muzicieni Cazacu. În programul acestui ultim concert al stagiunii găsim multă muzică slavă și o mică piesă aparținând școlii componistice franceze. Iată  câteva detalii despre aceste piese:

 David Popper a fost un compozitor și violoncelist ceh de la mijlocul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Majoritatea compozițiilor sale sunt scrise pentru violoncel și pian, dar și pentru violoncel și orchestră. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este Raspodia Ungară pentru violoncel  solo și orchestră.

Introducere și Rondo Capriccioso este o lucrare compusă de Camile Saint-Saens pentru vioară solo și orchestră în anul 1863 și i-a fost dedicată marelui violonist al vremii Pablo de Sarasate. După premiera ce a avut loc la 4 aprilie 1867 la Paris, aceasta devine una din cele mai cântate lucrări ale lui Saint-Saens. Prin alegerea inspirată a tonalității de bază, compozitorul aduce un colorit și o strălucire aparte pasajelor de virtuozitate ce utilizează la maximum toată întinderea viorii. Claude Debussy face un aranjament pentru două piane la începutul carierei sale componistice.

Aria lui Lenski face parte din actul 2 al operei lui Ceaikovski Evgheni Oneghin. Pe scurt, acesta e subiectul ariei: cu o noapte înainte, Lenski îl provoacă pe Oneghin la duel răspunzând astfel avansurilor făcute de acesta logodnicei sale Olga. Si-a dat seama că probabil va muri în duel dar nu-i păsa. Singurul regret era că nu o va mai vedea pe Olga. Această arie a fost cântată de violoncelul solo, care va prelua rolul vocii de tenor.

Ceaikovski compune Pezzo capriccioso în doar o săptămână, în august 1887. Titlul piesei nu vine de la tratarea cu ușurință a piesei, ci de la aspectele mai degrabă fanteziste ale temei principale. În ciuda unor pasaje rapide și a tonalității majore, Ceaikovski păstrează aspectul sobru în toată piesa. Sobrietatea vine de la suferința pe care compozitorul o împărtășea împreună cu un prieten, Kondratyev, care era bolnav. Prima audiție a fost un aranjament pentru pian și cello și a avut loc la  Paris în 1888.

Simfonia aIX-a de A. Dvorak este cunoscută și sub numele Din lumea nouă. A fost compusă în timp ce Dvorak era Directorul Conservatorului din New York. Premiera a avut loc pe 16 decembrie 1893 la Carnegie Hall în interpretarea New York Philarmonic, dirijată de Anton Seidl. Într-un articol din New York Herald, cu o zi înaintea premierei, compozitorul explică cum muzica nativă americană i-a influențat compoziția:  Nu am utilizat nici un fel de melodii native americane, doar am preluat teme originale  pe care le-am îmbogățit cu particularitățile muzicii indiene și folosind teme și subiecte, le-am dezvoltat cu resurse moderne de ritm, contrapunct și culori orchestrale. Dar la fel de bine se poate spune că lucrarea are la fel de multe în comun cu muzica din Boemia natală a compozitorului. În timp simfonia devine cea mai cunoscută piesă a lui Dvorak  dar și una din cele mai cântate piese din repertoriul romantic. În anul 1969 Neil Armstrong a luat cu el pe Lună o înregistrare a simfoniei în timpul misiunii navetei spațiale Apolo 11.

Aici  vă prezint o înregistrare cu  Wiener Philarmoniker condusă de Herbert von Karajan:

 Despre maestrul Gheorghe Costin  pot spune doar cuvinte frumoase. Ca dirijor inspiră muzică, frazare, sensibilitate, îmbinate cu știință de carte dar și o tehnică dirijorală de excepție. Personal, îl consider unul din cei mai buni dirijori români din ultimii 25-30 de ani.

Aici se încheie stagiunea 2012-2013, însă muzica nu se va opri, ci va continua joi 4 iulie cu deschiderea Stagiuneii Estivale 2013.

Laboratorul de dirijat

 International Institute for Conductors este la aXIV-a ediție iar ultimele zece au avut loc în Bacau. Pentru publicul care vine la concerte este un bun prilej de a compara dirijorii consacrați cu cei începători, dar și o ocazie de a asculta mai multe lucrări decât se cântă în mod normal la un concert obișnuit. Ceea ce nu știe publicul este că pentru a ajunge să dirijeze pe scenă acești studenți trebuie să muncească mult mai mult decât pare la prima vedere. Un exemplu de necunoaștere a fenomenului mi-a fost dat de un coleg care a spus că, citez: „e mai ușor să dai din băț decât să cânți”. Și nu glumea. Oare așa o fi?? Atunci ce pretenții să ai de la publicul care în majoritate este în necunoștință de cauză, dacă un coleg face o astfel de afirmație? În afara faptului că un dirijor trebuie să studieze zilnic partiturile, tehnica dirijorală, și să cunoască elemente de teoria muzicii, forme muzicale, armonie, polifonie, contrapunct, melodică, metro-ritmică, agogică, orchestrație, istoria muzicii, stilistică, interpretare, etc., pentru a evolua este nevoie de câțiva ani buni. De aceeea unii dintre participanții din anii trecuți au revenit la următoarele cursuri, semn că au avut ceva de învățat, contrar nedumeririlor unor colegi.

În cele două săptămâni ale masterclass-ului s-a lucrat ca într-un adevărat laborator de dimineață până seara. Programul studenților a fost alcătuit în așa fel încât să parcurgă anumite etape, începând cu încălzirea de dimineață, continuând cu lucrul cu orchestra, discuții și sextet seara. Poate părea mult, însă pentru a realiza obiectivul final toate aceste etape sunt absolut necesare. Cei trei profesori ai cursului, maeștrii Ovidiu Bălan, Robert Gutter și Charles Gambetta, s-au coordonat perfect în ceea ce privește lucrul cu studenții și se vede că sunt deja o echipă închegată cu principii și idei comune. Ca să susțin aceste afirmații aduc ca exemplu o întâmplare ce m-a amuzat, dar în același timp m-a făcut să-mi dau seama că cei trei chiar văd bine ceea ce face un dirijor pe scenă. La finalul prestației mele, fiecare mi-a spus ce am făcut bine și ce nu, însă toți au început cu discursul cu aceeași replică. Parcă se vorbiseră între ei... (și sigur nu se întâmplase asta).

Am spus săptămâna trecută că am doi remarcați pe care-i țin la secret. Acum a venit momentul să-i demasc. Aceștia sunt: Hugo Peraldo din Franța și Thanapol Setabrahmana din Thailanda. Dintre cei 12 participanți la curs aceștia mi s-au părut cel mai bine pregătiți tehnic,  talentați și cu o dezinvoltură pe care ceilalți nu o aveau. Pe majoritatea i-au copleșit emoțiile și de aici o întreagă serie de erori. Ca dirijor este imperios necesar să nu primeze starea emoțională, de stres, surescitare, în raport cu partea cerebrală. Felicitări tuturor, este un mic pas care trebuie făcut, o cărămidă la construcția unei case, o fundație, etc.

 Despre mine vă las pe voi să vă faceți o părere, eu sunt conștient că mai am foarte multe de învățat. Ca să glumesc puțin, sunt abia la școala generală, mai am până termin facultatea. Viitorul nu-l știe nimeni cu excepția lui Nostradamus, desigur, așa că…

 Joi 27 iunie are loc concertul de închidere a stagiunii cu unul din marii dirijori ai României, maestrul Gheorghe Costin și o renumită familie de muzicieni, familia Cazacu. Vă așteptăm pentru că aveți ce vedea și mai ales, asculta. Toate cele bune!