vineri, 26 iulie 2013

Vama Veche și Spitalul din Iași



Știu că am spus că următoarea postare va fi pe la sfârșitul lunii august, dar s-au întâmplat două evenimente importante pentru mine pe care vreau să vi le împărtășesc:
Vama Veche nu mai e ce-a fost. O spune un vamaiot cu experiență îndelungată pe plajele fostului sătuc de pescari. Salvați Vama Veche a fost o campanie de presă ce n-a avut rezultat. Străzile s-au asfaltat, terasele s-au modernizat, prețurile s-au aliniat. Dimineața mai vezi câte-un rocker ce doarme pe nisip, probabil obosit după o seară de pomină. Poate singurele lucruri neatinse de modernitate au rămas adunările spontane din strada principală  unde unii își etalează talentul muzical la chitări, tobe, muzicuțe, cel al picturii pe tricouri, tatuaje sau orice fel de astfel de activități. Lumea este destul de calmă, nimeni nu are de împărțit nimic, atmosfera este una relaxată. Noaptea, majoritatea tinerilor se adună pe plajă în dreptul celebrei terase Stuf  unde stau, discută, consumă muuult alcool și asteaptă răsăritul soarelui. Bolero-ul de Maurice Ravel este cel care declanșează trezirea, dar în același timp și trimiterea la culcare a vamaioților. Spiritul stațiunii moare încet, încet, dar sigur, iar câțiva ani va deveni o stațiune obișnuită de la malul mării.
          La rulote https://www.facebook.com/CazareCampingLaRuloteVamaVeche?ref=ts&fref=ts este un loc în care dacă merg mai multe persoane (10-15), se pot trece cu vederea unele neajunsuri. Dar să nu uităm: suntem la Vama Veche!!!. Propun ca vara viitoare să organizăm un mini-turneu de plăcere pentru că sigur va fi distractiv. Nu trebuie să facem repetiții și nici oră de începere a concertului nu există. Cam atât cu Vama Veche, ne vedem la anu’!
 Spitalul din Iași pare din exterior o clădire obișnuită. După ce te-ai cazat începi să vezi cu adevărat ce înseamnă să fii pacient al unui spital de stat din România. Primul șoc l-am avut la intrarea în salon: mobilier vechi, cred că din anii ‘70-’80, cearșafuri aproape rupte și pline de pete, dupăpiorul în care îti poți depozita lucrurile personale plin de rugină și mizerie, tocurile geamurilor erau de lemn, iar chiuveta îngălbenită și stătea să cadă. Dar cum poți să protestezi?? Nu ai nici o alternativă. Al doilea ȘOC, BREAKING NEWS, SENZAȚIONAL, a fost când am intrat la baie. Primul impuls a fost să plec. Pur și simplu am dat înapoi doi pași și nu stiam ce să fac...însă nu puteam să fac ca bebelușii în scutece... Se știe că a doua doua natură a omului este obișnuința, deci peste câtva timp nu mi s-a mai părut că am nimerit într-un film horror. Despre personalul spitalului nu pot avea decât cuvinte bune. Am fost tratat normal, chiar bine, se vedea că au bunăvoință, dar nici ei nu au puterea de a schimba ceva. În schimb sectia de terapie intensivă era cu totul altceva, parcă nimerisem în paradis, cu toate că nu doresc nimănui să ajungă acolo. Va doresc o vacanță plăcută în continuare și multă sănătate!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

12

 Cu vreo jumătate de an în urmă spuneam că The Rehearsal va fi, poate, singura mea compoziție muzicală pentru orchestră simfonică. După te...