Dirijatul din pasiune cu Vlad Mateescu

    Dragi prieteni, vă las să.-l descoperiţi pe Vlad Mateescu, managerul şi dirijorul orchestrei Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, lecturând rândurile următoare întru-un interviu extrem de interesant:

      În cei doi ani doi ani în care am fost colegi la Master ne-am cunoscut destul de bine, dar nu într-atât de bine încât să ştiu tot ce ai realizat până în momentul acela. Mi-l poţi prezenta mai pe larg pe colegul Vlad Mateescu?

      Cel mai greu lucru pe care mi-l poate cere cineva, coleg sau prieten (prieten în cazul tău) este să vorbesc despre mine. Întotdeauna mi-a fost foarte greu. Nu pot să spun decât că sunt născut în anul 1987 şi am urmat cursurile Colegiului de Artă Carmen Sylva din Ploieşti la secţia pian. Ţin minte cum părinţii şi apropiaţii au încercat deseori să mă determine să renunţ la această şcoală nu pentru că nu aveam performanţele necesare, ci tocmai pentru că muzica nu oferă un viitor sigur, cel puţin în România. Aşadar, în ultimul an de liceu am luat decizia de a da admitere la Conservatorul din Bucureşti la Secţia Dirijat Orchestră sub îndrumarea maestrului Cristian Brâncuşi. Atunci am început să observ cu adevărat ce înseamnă viaţa şi cât de corectă este. Deşi am intrat primul la această secţie, am simţit că ceea ce avea să urmeze nu era tocmai simplu. Au urmat stagiile de orchestră din cadrul Facultăţii, ore pe care recunosc, nu le-am frecventat, doar pentru simplul fapt că era o pierdere de timp şi nimeni nu îşi dădea interesul. În anul doi de facultate am înfiinţat Asociaţia Culturală Momentum sub egida căreia au luat fiinţă un cor, un band (cover şi jazz) şi cel mai important...o orchestră de cameră. Acesta a fost momentul de cotitură din viaţa mea, când am decis să îmi urmez visul de a dirija orachestra, fără a avea vreun sprijin material sau moral (exceptând părinţii). În tot acest timp, pe lângă cursurile de muzică am urmat şi cursurile de leaddership susţinute de Network 21. Am luat legătura cu Compania Ove, care la acel moment dorea să promoveze tinere talente. Ei au venit cu sprijinul material, s-a închiriat Sala Radio, s-au găsit fondurile pentru afişe, reclame, onorarii orchestră, transport, repetiţii şi astfel am susţinut primul concert în adevăratul sens al cuvântului (nu la facultate) ci într-o sală de spectacole plină ochi. Am urmat cursurile de Master tot sub îndrumarea maestrului Cristian Brâncuşi, dar atunci încrez şi cu alţi profesori printre care Horia Andreescu, Konrad von Abel şi Enrique Garcia Asensio (toţi fiind discipoli ai Marelui Maestru Celibidache). M-am îndrăgostiti de stilul lui Asensio, stil care am văzut că are mare succes în faţa orchestrei.

       Să vorbim acum despre dirijat.Eu cred că dirijatul se face din pasiune. Cum ai ajuns să faci dirijat, cum ţi-ai descoperit această pasiune?

    Ai dreptate. Din pasiune.Din pasiune pentru muzică,pentru oameni,pentru scenă,pentru dragoste şi libertate.Nu cu mult timp în urmă am început să implic totul în arta dirijatului, inclusiv viitoare mea familie, cerându-mi prietena de soţie într-un concert dirijat de mine în cadrul Festivalului Elenismului din Romănia (proiect realizat de Uniunea Elenă din România, al cărui membru sunt, unde de altfel am şi crescut, iar cu timpul am înţeles ce avea să însemne inima de român şi sufletul de grec) şi Asociaţia Culturală Momentum - Orchestra Momentum. Aş vrea să fac menţiunea că după după ce am susţinut acest concert, orchestra Momentum avea să-şi desfăşoare activitatea sub egida Districtului Rotary 2241 România- Moldova. Pe lângă mama, au fost unii oameni care au crezut în mine necondiţionat, deşi nu înţelegeau acest fenomen foarte bine.Este vorba despre Martha Maria Mocanu (guvernator Rotary) alături de care am susţinut mai multe turnee, ba chiar un turneu Symfolk împreună cu Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, dar cel mai important şi cel care mi-a fost mai mult decât un prieten după ce tatăl meu a murit când aveam 14 ani este Dragoş Gabriel Zisopol care mi-a fost mai mult decât un tată. A fost cel care a crezut  şi crede în mine mai mult decât am crezut eu fiind un model pe care orice copil şi l-ar dori şi îi mulţumesc pentru asta.
        Care crezi că este starea generală a dirijatului în România şi în Occident?
      Din păcate, în România dirijatul în general este văzut ca pe o meserie pe care mulţi nu o înţeleg. Aici dacă ai un marketing şi o publicitate bine pusă la punct vei reuşi. În Occident se pune  mare accent pe performanţă, detaliu şi suflet. În schimb,sufletul de regăseşte din plin în România. Mulţi solişti de nivel înalt cu care am discutat  au recunoscut faptul că atunci când cântă în România simt că pot transmite cu uşurinţă sentimentele. Ceea ce îmi doresc cel mai mult  de la dirijat este să ating acea performanţă, conştiinciozitate, ambiţie (mai mari decât până acum) împreună cu sufletul, speranţa şi dragostea.
     
       M-am bucurat când am aflat că ai obţinut postul de manager al Filarmonicii din Ploieşti. La management erai unul dintre cei mai buni studenţi. Cum te simţi în noua postură şi cum vezi acest rol prin ochii unui tânăr?
       La management eram unul dintre cei mai buni datorită acelor cursuri de leadership pe care-ţi spuneam că le-am urmat. Noua postură de manager, la 28 de ani, cel mai tânăr director şi dirijor al unei Filarmonici, nu este deloc uşoară. A trebuit să demonstrez în 4 luni de interimat că pot şi merit să fiu acolo şi cred că am reuşit desi mai este mult de lucru să readuc spectatorii în sală, să se simtă la fiecare evenimet ca la unul de gală, ca la un bal: primire cu degustare de vinuri, hostess, produse pe cofetărie-patisserie, etc. În orice caz, sunt onorat să lucrez alături de oameni la care mă uitam cu admiraţie încă din şcoală. Sunt extraordinari, cu personalităţi diferite, cu speranţa şi mai ales cu dorinţa de a fi performanţi. Sunt mândru să fiu în conducerea uneia dintre cele mai importante Filarmonici din România. Eu îmi urmez viaţa după motto-ul: Ceea ce faci în viaţă are ecou în eternitate şi îmi doresc să aduc Filarmonica la nivelul orchestrelor din Germania, Austria dar cu sufletul şi naturaleţea românească.
      
    Am observat că în ultimul timp Filarmonica din Ploieşti organizează concerte de jazz, muzică uşoară şi muzică populară în afara celor simfonice. În ce direcţie se îndreaptă muzica în general şi Filarmonica din Ploieşti în particular?
    Fialrmonica Paul Constantinescu are în componenţă şi Orchestra Populară Flacăra Prahovei. Organizăm multe spectacole în general, nu neapărat de jazz, de muzică populară şi simfonică. Avem evenimente pe care le organizăm împreună cu Teatrul Toma Caragiu, încercând să îmbinăm mai multe arte într-un singur spectacol. Dorim să oferim publicului excat ceea ce îşi doreşte atunci când ajunge în sala de spectacole a Filarmonicii. Relaxare, spectacol, fără a face rabat de la profesionalism şi educaţie muzicală.

      Jazzul este una din pasiunile tale. Îmi poţi spune mai multe despre muzica de jazz?
     Jazzul este o muzică ce mă relaxează. Filarmonica din Ploieşti organizează anual Festivalul Internaţional de Jazz- oraşul Ploieşti fiind şi primul oraş din România care a organizat un festival de jazz, un club de jazz în 1969, urmând a se realiza 3 ediţii la Ploieşti, după care a fost "mutat" la Sibiu. Din 2005 a reluat activiatatea Festivalului aducând mulţi "monştri sacri" pe scenele din Ploieşti.

      Ca dirijor şi manager presupun că e mult mai uşor (dar şi mai greu) să programezi concertele. Ce criterii foloseşti în alegerea soliştilor şi a dirijorilor pe care îi inviţi la Filarmonică?
    Este mai uşor să le programez, e clar, dar nu e un etalon.Trebuie să ţin cont de drumul pe care vrea să-l urmeze Filarmonica, trebuie să mă adaptez unui program elaborat, şi, cum spuneam, mai sus să nu fac rabat de la profesionalism. Pentru asta ţin să mulţunesc colegilor din orchestra simfonică pentru înţelegere şi mai ales pentru interes.Sincer să fiu. a doua întrebare îmi dă insomnii de ceva timp. Sunt un tip foarte ambiţios şi îmi doresc performanţe peste tot. Mi-ar plăcea foarte mult ca Filarmonica din Ploieşti să ajungă la nivelul Berlinului (ştiu... un vis aproape imposibil). Cum spuneam, am vise mari şi încrederea că se pot realiza. În orice caz, ceea ce îşi doreşte un dirijor este să devină la rândul său un model pentru alţii.

     Vlad Mateescu, îţi mulţumesc pentru amabilitatea acordării acestui interviu şi îţi doresc ca toate visele să ţi se indeplinească!
      

Gabriel Bebeşelea, The Conductor

    M-am gândit mult cum aş putea să-l prezint pe dirijorul Gabriel Bebeşelea unor persoane care, poate nu-l cunosc. Nu intenţionez să-l "ridic în slăvi" pentru că nu e cazul.  Premiile câştigate, invitaţiile de a dirija multe orchestre de prim-rang din România şi din străinătate, participarea în juriile unor concursuri internaţionale de dirijat vorbesc de la sine despre valoarea maestrului Gabriel Bebeşelea. Îi mulţumesc pentru amabilitatea cu care mi-a răspuns la realizarea acestiu interviu şi îi urez mult succes în continuare.

Care este definiţia artei dirijorale în accepţiunea ta?

G.B. Îmi place foarte mult termenul englez "conductor" pentru că dirijorul este liantul dintre două lumi: lumea compozitorului şi lumea care recepţionează mesajul compozitorului. De fapt, îmi place să cred că rolul dirijorului nu e acela de a conduce, ci mai degrabă de a transmite energie. Pentru a transmite energia partiturii el trebuie să fie extrem de bine familiarizat cu ea în aşa fel în a o transmite atât prin limbaj gestual cât şi verbal orchestrei.

Când ai inceput să studiezi dirijatul, te gândeai că o sa ajungi unde eşti acum? Unde te vezi în viitor? Care ar fi orchestra pe care ţi-ai dori să o dirijezi?

G.B. Sincer, nu mă gândesc la unde sunt acum sau un voi fi.Unicul lucru care contează e muzica şi sinceritatea cu care faci muzică.Nu îmi fac planuri din unicul motiv că de fiecare dată când făceam asta, viaţa îmi era schimbată de câteva secunde într-o direcţie cu totul diferită. Aşa că prefer să aprofundez muzica şi să las lucrurile să se întâmple fără să încerc să le influenţez. Nu mă văd undeva anume în viitor şi nu am o orchestră pe care mi-aş dori să o dirijez. Îmi doresc să fiu în locuri unde să pot face muzică mare şi orchestre pasionate la fel de mult ca şi mine de acest lucru.

Ce trebuie să facă un tânăr dirijor pentru a ajunge cât mai sus?

G.B. Depinde foarte mult ce înseamnă "cât mai sus". Dacă înseamnă cariera, asta nu are de multe ori legatură cu talentul, munca sau ştiinţa, ci e un concurs de împrejurări. Din păcate, foarte mulţi sunt prea preocupati de carieră şi nu de muzică. Atunci când cariera se împleteşte cu talent şi muncă, atunci putem spune că s-au aliniat planetele. Dar dacă a "ajunge cât mai sus" înseamnă a face muzică mare, atunci e nevoie ca alinierea planetelor să fie realizată, întrunind elementele de mai sus, neînsemnând întotdeauna şi cariera. Fiecare are drumul său aşa că nu am o reţetă nici măcar pentru mine dar în conceptia mea "a ajunge cât mai sus" înseamnă să realizezi o muzică apropiata de astre, de Divin. Iar pentru asta cred că talentul trebuie suplinit de o muncă enormă şi mai ales multă sinceritate. Şi să fie curios:să calatoreasca foarte mult şi să vadă cât mai multe şi mai diferite modalităţi de a face muzică.

Cum abordezi o lucrare muzicală ca tehnică de studiu? Cum iţi organizezi etapele de studiu şi cât timp aloci studiului zilnic?

G.B. Depinde foarte mult pentru că abordarea îmi e diferită la fiecare partitură. Ca să sintetizez, aş spune că studiul dirijorului se reduce de fapt la o conversie tridimensională. Adică, limbajul grafic al partiturii este convertit în limbaj sonor în auzul intern, ca mai apoi acest limbaj sonor să devină limbaj gestual în faţa orchestrei. Gestul se converteste în sunet exterior dar paradoxal, devine muzică abia atunci când e însoţit de sentiment, de emoţie. Pornind de la drumul acesta pe care sunetul îl parcurge în diverse forme de agregare, dirijorul trebuie pe lângă asta să fie un cercetator extrem de aprig pentru a descoperi diverse conexiuni şi legaturi.

Pentru mine studiul unei partituri nu înseamnă doar a sta cu partitura respectiva în faţă, ci a citi foarte multe materiale despre epoca respectivaă compozitor. Ba mai mult, înseamnă a merge la muzee, plimbări pentru a asculta sunetul care ne înconjoară sau doar pentru a contempla, a discuta – pe scurt, a trăi. Cum poţi fi purtătorul şi intermediarul mesajului unui compozitor cu scopul de a-l transmite publicului, dacă nu cunoşti viaţa?

Aşa că, studiez zilnic. Dar munca de "arheolog" cu partitura şi creionul în mână îmi ia destule ore pe zi şi nu pot să las să treaca nici o zi fără să fac asta.

Care este dirijorul tău preferat ca tehnică dirijorala şi interpretare muzicală?

G.B. Am foarte multi mentori şi dirijori de la care am învăţat şi încă mai învăt. Nu am un singur dirijor preferat, sunt o sumedenie iar criteriul e unul singur: cine face muzică cu toata implicarea şi sinceritatea devine dirijorul meu preferat.

Cum vezi scoala românească de dirijat în comparaţie cu cea occidentală, cea rusească sau americană? Ce are în plus şi ce are în minus?

G.B. Trăim o epoca a globalizării nu doar în economie şi geo-politică, ci inclusiv în arte iar dirijatul nu face exceptie. în plus, şi viteza de propagare a informaţiei şi libertatea de a vedea rapid lucruri care se întamplă la mare departare sau de a accesa arhive informaţionale duce la o oarecare disolutie a şcolilor nationale. După părerea mea cred că această idee nu mai poate fi abordată naţional ci global. Bineînteles că bazele fiecarui dirijor sunt puse pe tiparele unei anumite tehnici, dar generatia mea are marea sansă să circule şi să adauge noi şi noi elemente acelei tehnici. De exemplu, cu toate că am studiat cu maeştrii Petre Sbârcea la Cluj şi Horia Andreescu la Bucureşti, care mi-au pus nişte baze extraordinare, am plecat cu o bursa de asistenţă la Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam iar apoi am încheiat studiile la renumita Universität für Musik und Darstellende Kunst la clasa maestrului Mark Stringer şi Yuji Yuasa, stabilindu-mă la Viena. Apoi am studiat îndeaproape cu marii dirijori Bernard Haitink şi Kurt Masur (cu putin timp înainte să "apara în faţa lui Dumnezeu", cum ne spunea la cursuri). Prin urmare, cu toate că bazele mele au fost puse în România, am adăugat atât de multe elemente de peste tot de unde am învăţat, încât dirijatul meu este unul global. Şi nu sunt un caz singular, e cazul marii majorităţi a tinerilor dirijori bine calibrati.

Ce gen de lucrări iţi place să dirijezi?

G.B. La fel ca şi în cazul dirijorilor, am mult prea multe preferinţe şi nu vreau să fiu incorect faţă de cele pe care nu o să le spun. Îmi place să dirijez muzică bună, din absolut toate epocile şi regiunile.Îmi place să fac foarte multă muzică din Baroc (am transcris şi interpretat multe manuscrise, inclusiv de Jean-Baptiste Lully şi Francois Couperin) dar ador Clasicismul – lucrarea mea doctorală bazându-se pe relaţia text-muzică în operele lui Mozart. În Romantism mă simt extrem de bine şi probabil e perioada din care am dirijat cel mai mult. Secolele XX şi XXI mă atrag cel mai mult pentru că sunt un muzician al prezentului şi dacă nu prezentăm muzica de azi, în viitor nu o să mai existe muzică. Am lucrat îndeaproape cu mulţi compozitori pentru prime-audiţii şi cred în necesitatea muzicii contemporane. Încă nu mi s-a întâmplat (în cazul muzicii bune) ca partitura pe care o studiez să nu mă fascineze şi să nu devină preferata mea în acel moment. De exemplu, acum pregătesc şi studiez Simfonia a 6a de Bruckner şi Simfonia a 3a de Mahler iar în momentul acestea sunt preferatele mele. Peste putin timp o sa ma reapuc de Tannhäuser şi cu siguranta o sa fie preferata mea in acel moment.

Repetițiile cu orchestra. Cum ar trebui să fie? Cum sunt la noi și cum sunt la orchestrele străine?

G.B. Sincer, nu ştiu cum ar trebui să fie. Eu pornesc de la o premisa extrem de simplă: nu pot să ajung în faţa orchestrei fără să ştiu partitura extrem de bine. De fapt, ceea ce vede publicul e un procentaj extrem de mic. Repetiţia este de fapt locul unde lucrarea muzicală e construită în aşa fel încât concertul ar trebui să fie momentul de descătuşare, de transmitere fără echivoc a sentimentelor sau mesajelor intrinsece din acea muzică.

Ce crezi că ai în plus față de ceilalți? Fă-ți o scurtă caracterizare.

G.B. Fiecare cred ca avem lucruri mai bune sau mai puţin bune faţă de alţii, dar ceea ce contează şi probabil diferenţiază este pasiunea. Fac parte din categoria fericită de oameni în care pasiunea coincide cu meseria. De aceea munca asiduă pe care o depun nu îmi dă impresia de greutate.

Ce pasiuni ai în afara dirijatului?

G.B. Îmi place să citesc foarte mult şi ador să mă plimb. Datorită dirijatului călătoresc enorm dar din păcate de multe ori am prea puţin timp ca să pot şi vizita. Sunt locuri în care am fost dar din cauza programului nu am vazut altceva în afara de hotel, sala de concert şi aeroport. Dar cu toate astea, sunt un pasionat al călătoriilor.

P.S. La data publicării acestui interviu maestrul Gabriel Bebeşelea a fost invitat să dirijeze orchestra Filarmonicii Naţionale din Rusia.

4MAGIC QUARTET

  Cu un an în urmă, împreună cu colegul şi prietenul Codrin Stan am înfiinţat un cvartet pe care l-am denumit 4Magic Quartet. Un joc de cuvinte care combină cuvintele for şi four, ceea ce în limba engleză înseamnă patru şi pentru. Deci, Patru Magic sau Pentru Magie. Ideea ne-a venit din dorinţa de a forma un cvartet diferit de ceea ce se denumeşte în prezent cvartet clasic. Un cvartet clasic are în componenţă două viori (vioara I şi vioara II), violă şi violoncel. Noi am dorit ca rolul viorii I să fie preluat de flaut, deoarece acest instrument are posibilităţi şi abilităţi tehnice surprinzătoare. În plus, flautul poate etala desene melodice rapide şi complicate pe care le  execută cu uşurinţă în registrele mediu şi acut, iar în cel grav compensează cu căldură şi senzualitate. Găsirea unor colegi cu care să formăm acest cvartet a fost relativ uşoară. Filarmonica Mihail Jora din Bacău dispune de instrumentişti valoroşi, cu experienţă deosebit de mare, dobândită în numeroasele concerte. Aşadar, pe flautista Georgiana Chelba am ales-o datorită calităţilor sale interpretative, dar şi a numeroaselor concerte susţinute  în calitate de solist al Filarmonicii. Violista Irina Puşcalău a avut de asemenea, peste 10 apartiţii ca solist în cadrul unor concerte susţinute în Bacău şi în ţară, având o experienţă de 17 ani în instituţia noastră. Violoncelistul Codrin Stan, fost membru al Filarmonicii, este în prezent profesor de violoncel al Colegiului Naţional de Artă George Apostu din Bacău, deţinând şi funcţia de şef de catedră. Despre subsemnatul, Sergiu Spiridon,  pot afirma pe scurt, că sunt un instrumentist cu experienţă care în ultimii ani s-a ocupat cu multă seriozitate şi de arta dirijatului.
    Participarea la manifestări de tot felul a fost destul de numeroasă pentru primul an de activitate. Am cântat la aproape 30 de evenimente, incluzându-le aici pe cele în care în prim -plan sunt tinerii căsătoriţi, diverse manifestări culturale şi colocvii, întâlniri de afaceri ale unor corporaţii şi recitaluri în locaţii cu specific de divertisment. pentru primul an de activitate. Am cu specific de divertisment.

    Repertoriul nostru cuprinde muzică de toate genurile: de la cel clasic, la muzică de divertisment, până la cover-uri ale căror orchestraţie a fost realizată de mine din dorinţa de a oferi ascultătorilor şi piese cu mare impact la public.

     Ne-am creat propria pagină de Facebook care a avut un succes deosebit de mare. Fanii noştri au apreciat cu multe LIKE -uri postările pe care le-am publicat. Dacă doriţi să vedeţi momente din activitatea noastră în primul an de la înfiinţare puteţi accesa pagina  de Facebook tastând cuvintele 4Magic Quartet. De asemenea, pe YOUTUBE ne-am creat propriul canal în care am încărcat câteva videoclipuri. Şi acolo ne puteţi găsi scriind 4Magic Quartet.

     Sper că aceste rânduri v-au creat o impresie plăcută, iar dacă consideraţi că vă putem încânta şi la evenimentele pe care doriţi să le organizaţi, ne puteţi contacta pentru o eventuală colaborare. 4Magic Quartet vă urează Sărbători fericite şi un An Nou cu multe  realizări!

     

Mai mult decât un concert

     26 noiembrie 2015 ar putea fi o dată de referinţă în istoria recentă a Filarmonicii Mihail Jora din Bacău. În această zi a avut loc mai mult decât un concert obişnuit. A fost pur şi simplu o bucurie să-l avem în faţa noastră pe un om pe care-l ştiam şi pe care toţi instrumentiştii din România îl cunosc. Personal, săptămâna acesta am descoperit că dirijatul este o meserie care atunci când este făcută ca la carte nu poate duce decât la succes. Şi în plus, am asistat la lecţii de dirijat gratuite.
    Ilarion Ionescu-Galaţi este un dirijor care face parte din generaţia de aur a maeştrilor de orchestră din România şi care, din păcate este pe cale de dispariţie. Nu văd între tinerii dirijori ai zilelor noastre, cu o excepţie sau două, pe cineva capabil să se ridice la nivelul iluştrilor noştri înaintaşi. Este de la sine înţeles că excepţii există şi vor exista, atâta vreme cât muzica naşte pasiuni şi trăiri pe care, poate, nicio altă artă nu le poate produce. 
    Ca instrumentist al orchestrei simfonice este o plăcere să cânţi sub bagheta maestrului Ionescu-Galaţi. Ceea ce cred că-l face diferit de ceilalţi dirijori este muzicalitatea excepţională pe care o transmite, tratarea cu multă atenţie a detaliilor scrise în partitură şi care, până la urmă, fac diferenţa în interpretarea muzicală, frazarea extrem de bine construită şi mai ales, dar nu în  cele de urmă, înţelegerea fenomenului muzical. Mă bucur pentru faptul că am avut ocazia să cânt de multe ori în concertele dirijate de maestru şi, mai ales că de fiecare dată, după toate concertele, mi-au rămas în minte interpretările sale. Înainte de a face o scurtă prezentare a lucrărilor interpretate în concertul din data de 26 noiembrie, închei cu o remarcă absolut remarcabilă a maestrului: "Mulţi dirijori au învăţat tehnica dirijorală a lui Celibidache, dar puţini au înţeles ce voia de fapt să transimtă."
     Berceuse heroique de C.Debussy a fost scrisă în noiembrie 1914 atunci când compozitorului a avut o stare depresivă din cauza începerii Primului Război Mondial. Berceuse ca gen este un cântec de leagăn scris de obicei pentru pian solo. Această berceuse utilizează imnul naţional belgian în secţiunea mediană şi poate de aceea este denumită eroică.
     Raspodia pe o temă de Paganini este o lucrare concertantă ce conţine 24 de variaţiuni ale temei Capriciului nr.24 de N. Paganini pentru vioară solo. Această temă este procesată melodic, ritmic, contrapunctic, tonal, secvenţial, etc. într-un mod absolut genial. Interesant este că Rachmaninov introduce celebrul imn latin din secolul XII Dies Irae, precum şi un moment de mare fineţe şi cantabilitate în variaţiunea nr. XVIII. Rapsodia pe o temă de Paganini a fost interpretată magistral de pianistul Constantin Sandu.
      Rapsodia spaniolă de Edouard Lalo a fost scrisă în anul 1874 fiind dedicată marelui violonist al vremii Pablo de Sarasate. Piesa conţine o sumedenie de motive din muzica spaniolă ce se regăsesc în toate cele cinci părţi ale lucrării, fiind în acelaşi timp una dintre cele mai cântate opere ale autorului. Acest concert hibrid pentru vioară  şi orchestră are în componenţă pasaje de mare virtuozitate violonistică încadrate în ritmurile specifice muzicii spaniole. Contrastul acestora cu cele cantabile, dau un caracter briliant şi pasional acestei lucrări. Despre violonistul Florin Ionescu-Galaţi voi spune că este unul dintre marii violonişti ai României, iar interpretarea sa plină de energie şi sensibilitate poate fi luată drept model de tinerii violonişti dornici de afirmare.
    Suita nr. 1 de G. Bizet conţine cinci dintre cele mai reprezentative teme muzicale ale celebrei opere Carmen (1875), formând împreună cu Suita nr.2 o sinteză foarte reuşită .
    În final, vă invit să vizitaţi noul site al Filarmonicii Mihail Jora din Bacău şi  să ne onoraţi cât mai des cu prezenţa în sala Ateneu la viitoarele noastre concerte.
     Vă salut, 
     Sergiu Spiridon
    

Mon ami

   Iaşi, toamna anului 1994. Admitere la Conservator. Dintre toţi candidaţii îl remarc pe un tip înalt, simpatic şi slăbuţ.

    Tot toamna, tot Iaşi, tot 1994. Încep cursurile primului an. Suntem 30 de  noi colegi  din toată regiunea Moldovei şi majoritatea stăm la cămin.Vremuri frumoase şi romantice, când nu prea ştiam ce e ăla Facebook.

   După prima zi de şcoală mergem să mâncăm la cantină, unde altundeva? Se formează câteva grupuri, iar eu mă nimeresc în grupul sucevenilor. Aici îl văd pe tipul înalt, simpatic şi slăbuţ. Pare liderul. Vorbim...chestii despre şcoală, profesori, oraş. Alfu că-l cheamă Cătălin Sava. Ca să par interesant îl întreb dacă e rudă cu Iosif Sava, marele om de televiziune. Spune că nu, dar e idolul său. Ăsta e deştept, zic eu..

    Şi aşa a început o prietenie ce durează de 21 de ani şi se va termina peste vreo sută, poate...

   Însă ceea ce-l deosebea pe Cătălin Sava de noi, restul lumii, era că citea cărţi peste limita normală. Citea orice: de la muzică la filozofie, la istorie şi psihologie. Oriunde mergea avea cărţi cu el. Dacă nu era la bibliotecă era în colţul camerei în patul peste care trebuia să sari ca să ajungi în el deoarece nu aveai loc de cărţi. Multe întâmplări am petrecut împreună în cei 5 ani de facultate. Pe vremea aceea nu exista internet, Facebook sau Youtube și astfel puteam vorbi ore întregi fără a apăsa măcar o tastă. Comunicarea era face to face. Așa am descoperit mulți autori pe care i-am citit la sugestia lui Cătălin Sava. 

    În anul II s-a transferat, logic, la secţia de muzicologie. Mă întrebam deseori ce va face  cu această muzicologie după ce va termina Conservatorul? A început la Radio Trinitas (post nou înfiinţat atunci şi pe care-l ascultam câteodată noaptea ca să vedem ce muzică mai pune Sava), a continuat ca asistent universitar şi redactor muzical la TVR Iaşi, pentru ca apoi să fie angajat  la TVR 1. De aici cred că ştie toată lumea ce a făcut şi cine este. Pe vremea când eram student la Master, l-am vizitat la serviciu. Am rămas impresionat de reputaţia pe care o are în lumea Televiziunii Române. 

   Prin mai i-am spus de concertul meu cu orchestra Filarmonicii din Bacău şi mi-a spus că va veni. Când l-am văzut în faţa sălii Ateneu nu mi-a venit să cred. Nu că venise şi că-l văd.

Am suferit împreună, am râs, ne-am certat, ne-am împăcat, am ....

Mi-a spus că după concert îmi va lua un interviu. Chiar dacă-l cunoşteam, tot am avut emoţii. Poate o dată în viaţă ai ocazia să-ţi ia Cătălin Sava un interviu.

     Ceea ce a rezultat puteţi vedea aici:

Tribuna tinerilor dirijori

      Trecuse jumătate de an de când nu mai ”dădusem din mâini" în fața unei orchestre simfonice. După concertul de Sărbători din decembrie a urmat o perioadă de "stand-by" de două luni până când am aflat că pe 9 iulie voi avea concert în cadrul evenimentului numit "Tribuna tinerilor dirijori".

    Programul trebuia să conțină o lucrare la alegere de 15-20 de minute și un acompaniament al unui solist. Am avut de ales între Concertul nr.4 pentru pian și orchestră de L.van Beethoven și Concertul pentru fagot și orchestră de G.Rossini. Am ales fără să clipesc Concertul de Beethoven deoarece pianul este instrumentul meu preferat după vioară,bineînțeles. Piesa pe care am ales-o  a fost "Mica Suită" de C.Debussy. Așadar,după patru luni de studiu a venit și săptămâna dedicată repetițiilor. Săptămână e impropriu spus pentru că de fapt au fost două zile a câte două ore plus repetiția generală. Lucrul cu orchestra a fost o plăcere. Orchestra noastră are capacitatea extraordinară de a se "transforma" în bine de la o repetiție la alta, lucru destul de rar întâlnit în România. Nu neg faptul că la prima repetiție am avut trac...de altfel inevitabil pentu un dirijor fără experiență. Concertul a fost o încântare pentru public, care, de data asta a fost format din numeroși prieteni, cunoștințe dar și publicul "standard" al Filarmonicii.
     Mai jos vă prezint succint detalii interesante despre cele două lucrări: Mica Suită de C.Debussy a fost scrisă pentru pian la patru mâini, fiind dedicată unui prieten. Dirijorul Henri Busser a făcut orchestrația care, ce-i drept, în unele momente nu a fost foarte inspirată. Însă culorile timbrale și frumusețea liniilor melodice au compensat aceste neajunsuri.
    Concertul nr.4 pentru pian și orchestră de L.van Beethoven este o bijuterie muzicală în care temele lirice și cantabile se îmbină într-un mod deosebit de plăcut cu pasajele de virtuozitate ale solistului.Contrastul dintre părți este o altă caracteristică genială a compozitorului german.
    Mulțumesc orchestrei, directorului instituției și publicului prezent în sala "Ateneu". Urmează o pauză și începând cu 27 august vă aștept din nou la concertele Filarmonicii Mihail Jora din Bacău. 

 Aici aveți înregistrarea integrală a lucrării Petite Suite de Claude Debussy.

Ultimul mohican cântă Brahms

      Numele lui Petre Sbârcea mi-a apărut pentru prima dată în faţa ochilor pe la mijlocul anilor '80 când ascultam muzică la discuri de vinilin, iar maestrul avea numele imprimat pe copertă. Iluştrii Antonin Ciolan şi Sergiu Celibidache au fost doi dintre profesorii săi apoi, firesc, maestrul a fost cel care a  transmis mai departe arta dirijorală studenţilor de la Academia de Muzică din Cluj-Napoca. Cu o experienţă extraordinară, pe care a acumulat-o de-a lungul timpului, îl putem considera ca fiind printre ultimii mohicani ai şcolii româneşti de dirijat. Joi, 26 martie, maestrul Petre Sbârcea s-a aflat din nou la pupitrul dirijoral al Orchestrei Filarmonicii Mihail Jora din Bacău. Două lucrări geniale ale compozitorului romantic J. Brahms au alcătuit programul concertului.
      J. Brahms a fost ultimul mare compozitor care a păstrat formele şi sistemul muzical clasic, în contradicţie cu contemporanii săi care îmbrăţişau noua orientare şi anume pe cea a muzicii programatice. El a iubit muzica compozitorilor clasici J. Haydn şi W.A. Mozart, fiind atras şi de preclasici, în special de J.S.Bach, ale cărui tehnici de compoziţie specifice barocului (contrapunctul şi fuga) se regăsesc în multe dintre compoziţiile sale. În lucrările orchestrale, Brahms dezvoltă extrem de distinctiv culorile tonale, în special pe cele ale suflătorilor de lemn şi alamă în timp ce orchestraţia domină arhitectura lucrărilor.  La fel ca Mozart şi Beethoven, acesta a acordat o importanţă deosebită introducerilor orchestrale, cu scopul de a aprofunda ideea de dialog între orchestră şi solist. Muzica sa este caracterizată de melodii cu un puternic caracter popular, un simţ deosebit pentru dezvoltare şi  influenţe ale ritmurilor intercalate specifice lui R. Schumann.

    Concertul pentru vioară şi orchestră op.77 în Re major este una din capodoperele muzicii universale. Structura sa este cea a tipului de concert clasic, cu partea I în formă de sonată, a doua de lied şi a treia de rondo.  Pe concepţia subordonării virtuozităţii sensurilor expresive ale muzicii, Brahms realizează un concert-simfonie în care instrumentul solo se detaşează din complexul orchestral pentru a sublinia intensităţile emoţionale. Interpretarea acestui concert presupune o tehnică desăvârşită pentru a putea cânta toate gamele, pasajele rapide, variaţiile ritmice, dublele coarde, dar şi cantabilitate şi expresivitate pentru tema secundară şi mai ales partea a doua  a concertului. Solista serii a fost binecunoscuta Cristina Anghelescu, o interpretă cu o bogată activitate muzicală de câteva decenii bune.
       Simfonia aIV-a op.98  în Mi minor este ultima dintre cele patru compuse de Brahms. În muzica ei este concentrată toată forţa spirituală şi întreaga experienţă artistică a compozitorului. Partea I este în formă de sonată şi prima dintre simfonii în care autorul nu foloseşte o introducere, muzica începând direct cu tema principală. Partea a doua are formă de lied şi se desfăşoară pe schema sonatei fără dezvoltare, cu tema principală expusă în modul frigian. A treia parte, Allegro giocoso, este un scherzo în formă de rondo-sonată (ABABA-Coda), în care se aude o idee muzicală de dans tipic popular, urmată de un cuplet contrastant ca expresivitate. Ultima parte, Allegro energico e passionato este construită în  forma uneia dintre cele mai reprezentative forme ale gândirii polifonice: passacaglia. Cele 30 de variaţii sunt construite pe tema de coral protestant folosită de J.S. Bach pentru ciaccona finală a Cantatei nr.150.
      După o săptămână de lucru în care toată lumea a avut de învăţat din enciclopedia muzicală numită Petre Sbârcea, concertul a fost o încântare pentru publicul destul de numeros prezent în sala Ateneu din Bacău. Orchestra a cântat cu plăcere şi entuziasm, dovedind din nou că atunci când are în faţă un dirijor bun, potenţialul său se ridică la cote maxime, putând concura cu orice orchestră din ţară.
     Aşadar, dragi prieteni, Filarmonica băcăuană vă propune săptămânal concerte de calitate pe care am fi încântaţi dacă le-aţi onora!

      Sergiu Spiridon