12

 Cu vreo jumătate de an în urmă spuneam că The Rehearsal va fi, poate, singura mea compoziție muzicală pentru orchestră simfonică. După terminarea lucrării, am decis s-o prezint celor doi dirijori ai Filarmonicii Mihail Jora din Bacău care, după ce au studiat-o și-au exprimat părerile obiectiv, fără a ști faptul că le-a fost prezentată separat. Din cuvintele lor, am înțeles că piesa e bună, cu potențial și poate va fi cântată într-o zi.

În timp ce terminam The Rehearsal, mi-a venit ideea de a compune o suită simfonică în 12 tablouri care vor reprezenta cele 12 luni ale anului. De aici vine și titlul lucrării, care poate părea ciudat la prima vedere, însă în contextul actual al muzicii simfonice și a perioadei în care trăim, aproape orice este permis.

Suita va avea 12 tablouri muzicale, sau altfel zis 12 peisaje muzicale, în care voi încerca să produc imagini cât mai sugestive pentru fiecare lună a anului. Fiecare dintre ele va avea o formă bine definită, un sound special, teme muzicale ușor de reținut precum și multe alte elemente muzicale pe care nu le voi expune acum. Deocamdată am terminat primele 2 tablouri (Ianuarie și Februarie) și sper ca anul viitor în luna decembrie lucrarea să fie finalizată.

Vreau să mulțumesc maeștrilor dirijori Ovidiu Bălan și Valentin Doni care m-au susținut și încurajat să continui să compun muzică simfonică, ceea ce înseamnă foarte mult pentru mine!

12

SERENADE ÎN CONCERT

25 IUNIE 2020 CONCERTUL

  SERENADE ÎN CONCERT

Afișul oficial al evenimentului

Orchestra de cameră a Filarmonicii Mihail Jora din Bacău

Publicul dornic de a asculta muzică după 3 luni de pauză

  Mica serenadă nocturnă de W.A.Mozart

 Serenada pentru orchestră de coarde. de A.Dvorak

Afișul neoficial al concertului Serenade în concert

The Rehearsal

The Rehearsal (Repetiția) va fi titlul primei și probabil singurei lucrări muzicale pe care o voi compune. Ideea mi-a venit la o repetiție a orchestrei Filarmonicii, când am observat unele obiceiuri pe care le au muzicienii înainte, în timpul și după aceasta. Așa că am decis ca ceea ce văd și aud pe scenă să transpun în muzică. Nu sunt compozitor profesionist, iar ceea ce doresc să fac nu este decât o încercare de a ieși din tiparele clasice ale unui compozitor care urmează anumite șabloane, scheme sau curente muzicale ale perioadei în care trăim.Totuși, orice lucrare muzicală trebuie să aibă câteva idei foarte bine conturate, un sens și un mesaj, elemente pe care le voi introduce și eu în această piesă.

Așadar, titlul piesei e clar și arată ce subiect are lucrarea. Voi introduce elemente esențiale ale desfășurării unor repetiții ale orchestrei simfonice cum ar fi acordajul, sunete specifice fiecărui instrument, motive ale unor lucrări muzicale clasice, dar și teme proprii cu conținut nou.
Lucrarea nu are un tipar obișnuit ci unul personal, pe care îl voi denumi hibrid multiplu deoarece nu voi folosi doar o îmbinare de specii și elemente disparate a două tipuri de construcție muzicală, ci mai multe. Ca gen muzical, iarăși, nu o pot încadra în niciunul din genurile cunoscute, deoarece va fi diferit ca desfășurare a evenimetelor. Poate fi o combinație de muzică incidentală, teatru, pamflet și muzică aleatorie.  Voi încerca să folosesc un limbaj muzical cât mai apropiat de cel ce se folosește în momentul de față dar cu un aport personal. Nu voi folosi melodii sau teme care se vor distinge cu  greutate, clustere sau efecte sonore și nuanțe duse la extrem, ci un sistem de îmbinare melodic și armonic a unor motive muzicale.

Ceea ce voi aduce nou vor fi elemente de teatru, care vor fi încadrate în discursul muzical propriu-zis.Voi introduce câteva schițe în care voi prezenta tonul de apel al unui telefon (Nokia tune), intrarea pe scenă a unui muzician în timpul repetiției, dialogul dintre doi spectatori care vorbesc în timp ce orchestra cântă, plecarea unei secțiuni a orchestrei odată cu terminarea unui fragment muzical sau prezentarea unei melodii de tip folcloric interpretată de un instrumentist cu acompaniament orchestral. Toate acestea se vor desfășura câteodată cu  continuarea sau oprirea discursului muzical al orchestrei, iar motivul muzical esențial al piesei va fi compus din expunerea intervalelor de cvarte perfecte Sol- Do- Fa cu rol armonic sau melodic, precum și intonarea sunetului La de către instrumentul oboi. Printre motivele clasice pe care le voi introduce vor fi cele mai cunoscute din Till Eulenspiegel lustige Streiche de R,Strauss, Simfonia nr.5 de L.van Beethoven, sau Simfonia Alpilor de R.Strauss.

Deocamdată mă opresc aici cu detaliile despre acest experiment muzical, deoarece pot apărea schimbări și nu aș dori să creez confuzie în rândul muzicienilor profesioniști. Tot ca o premieră aș menționa faptul că poate, niciodată un compozitor nu a prezentat lucrarea înainte de a o termina, însă ideile mele sunt clare și nimic nu mă poate determina să nu duc la sfârșit această provocare!
Mai multe detalii, peste un an, atunci când mi-am propus ca tot ceea ce înseamnă acest experiment va fi terminat cu bine!

Ultimul muzicant

Am scris "la cald" acest articol din dorința de a nu pierde din emoția concertului din data de 7 noiembrie 2019, de la sala Ateneu a Filarmonicii Mihail Jora din Bacău. Tiltul poate părea cu sens peiorativ, dar din fericire nu este așa. El se referă la muzicianul și muzicantul Ilarion Ionescu-Galați.  Ultimul muzicant al muzicii clasice... 

Așadar, joi seară am avut la Ateneu un concert memorabil dirijat de maestrul Ilarion Ionescu-Galați. Nu contează ce s-a cântat, contează că orchestra, dar și publicul au fost prinse din nou (pentru a câta oară?) în mrejele maestrului. Un dirijor cum nu are și nu va mai avea vreodată România. Pentru cei care nu au asistat vreodată la repetițiile cu Maestrul, spun că acestea sunt adevărate lecții de muzică, tehnică și interpretare muzicală. Are un farmec aparte în a hipnotiza muzicienii, în a se face plăcut, iar tot ceea ce spune are sens, viață și culoare.

 Mi-au rămas în minte două afirmații pe care le-a făcut, nu de ieri sau azi, ci de ani de zile, pe care tot le repetă, poate-poate le vom înțelege: Fiți, mă, muzicanți! Simțiți muzica! Un muzicant trebuie să știe să cânte toate genurile muzicale! Și: Nu cântați note! Cântați muzică! Muzica nu e scrisă pe note, muzica e în noi! Cum să nu-l iubești? Cum să nu-l admiri? Cum să nu-l respecți?

Ce aș putea să mai spun? Din păcate, marii noștri maeștri se apropie de sfârșitul carierei, iar cei care vin din urmă nu se ridică la nivelul celor care au luptat și au muncit pentru a crea orchestrele simfonice bune de la noi din țară. Pentru că ei sunt puțini, trebuie să-i apreciem și să-i slăvim pentru că de la ei am învățat, învățăm și vom învăța muzică. Și mai ales, să fim MUZICANȚI!

P.S. Săptămâna viitoare îl vom avea ca invitat pe dirijorul Tiberiu Soare și aici trebuie să fac o rectificare. E singurul dintre dirijorii tineri care este cu adevărat MUZICANT!

Dacă e octombrie,e...Botoșani!

Inițial aș fi început acest articol cu o negație de genul  ''nu mi-aș fi închipuit''...dar nu!

 Voi spune că tot ce s-a întâmplat în această săptămână a fost pozitiv! Prezent pentru a patra oară pe scena Filarmonicii de Stat din Botoșani în calitate de dirijor al unui concert simfonic, am avut plăcerea de a constata că atunci când faci lucrurile cu pasiune și dorința de a performa la cel mai înalt nivel, totul este posibil! Mă bucur enorm că am avut un concert reușit alături de o orchestră mică, dar inimoasă, care a demonstrat că se pot face lucruri de  calitate atunci când se dorește. Felicit din inimă orchestra Filarmonicii din Botoșani pentru modul în care s-a implicat pe tot parcursul repetițiilor și în special a concertulului. Felicitări și solistei Bianca Stan, o tânără violonistă de la Universitatea de Arte din Iași, la clasa doamnei profesoare Elena Pârvu.

 Programul serii a fost alcătuit din uvertura la opera ''Don Giovanni'' de W.A.Mozart, Concertul nr.5 pentru vioară și orchestră de  H. Vieuxtemmps și Simfonia nr.101 de J.Haydn.

Uvertura la opera Don Giovanni, de W.A.Mozart

Simfonia nr.101 Ceasornicul de J.Haydn, p.I,II,III

Simfonia nr.101, Ceasornicul, de J,Haydn, p.IV

FLORI DE MAI

Sala Ateneu a găzduit un evenimet cum rar se poate vedea în Bacău. Flori de mai,o îmbinare de muzică și poezie, a fost exact așa cum mi-am l-am închipuit. Ca un val de emoție - nu l-aș numi tsunami pentru că nu e un cuvânt uzual al limbii române,  ca o adiere de vânt primăvăratic. Cu piese muzicale pe care mi-am dorit ca ascultătorii să le poată fredona ușor, iar la sfârșitul concertului să le cânte cel puțin până acasă și dimineață să se trezească cu ele în ureche, plus poezii cu mesaj poetic clar și sugestiv pentru evenimentul la care au luat parte.

Atunci când ai un prezentator de talia actriței Eliza Noemi Judeu, totul devine mai ușor pentru protagoniștii concertului. Actrița mi-a mărturisit că profesia ei nu e cea de prezentator, ci de artist. Sigur că știam nu de azi, ci de ani buni, așa că i-am propus această provocare pe care acum mă felicit că i-am propus-o. Cu tonul cald și delicat al vocii, a condus ușor-ușor publicul în lumea poeziei și a imaginației.

Pentru mine a fost al șaptelea concert în calitate de dirijor al unei orchestre simfonice (am adăugat cele două jumătăți de concert în ani diferiți cu orchestra Filarmonicii Mihail Jora din Bacău) iar emoțiile au fost mari mai ales la prima repetiție pe scena sălii Ateneu. Apoi, totul s-a desfășurat în crescendo, culminând cu seara concertului, seară în care orchestra Mi-e drag acasă! și-a demonstrat profesionalismul.

Soprana Gabriela Iștoc, una dintre cele mai mari cântărețe de operă pe care le are România în acest moment, a interpretat cu pasiune și dezinvoltură lucrări muzicale deosebit de dificile, reușind să aducă publicul la o stare de beatitudine cum rar s-a văzut la un concert simfonic. Ceea ce reușește Gabriela Iștoc, cu farmecul ei aparte, e greu de descris în cuvinte. Publicul o adoră atât pentru aparițiile scenice, dar mai ales pentru minunata ei voce.

Clarinetistul și saxofonistul Sergiu Mușat, un excelent muzician, un profesionist desăvârșit care face ca muzica sa să te invite să visezi, să vibrezi odată cu sunetele produse de instrumentele sale, a completat seara magică. Melodiile sale din proiectul Saxofonul romantic, ne-au reamintit cât de frumoasă este dragostea.

Orchestra Mi-e drag acasă! a fost formată din muzicieni de valoare din Bacău, Iași, Brașov,  Ploiești, București. Aceștia au reușit să transmită cu exactitate mesajul dirijorului către publicul foarte atent la detaliile lucrărilor muzicale.

Publicul a dorit să păstreze o parte din concert iar nu le-am interzis să facă acest lucru. De ce am face-o? La urma-urmei, dacă nu le-ar fi plăcut nu ar fi filmat sau fotografiat scene din concert.  Bine că au făcut-o!

Apropo de public...demult nu am mai avut spectatori așa de apropiați de artiști, poate niciodată. La finalul concertului spectatorii au insistat să le mai  le mai cântăm ceva, așa că am făcut-o. Nu am fi dorit ca publicul nostru să plece acasă decât dacă ar fi fost mulțumiți.

Protagoniștii evenimentului muzcial-artistic Flori de mai din 18 mai 2019, la sala Ateneu din Bacău: Sergiu Spiridon-dirijor, Eliza Noemi Judeu-actriță și prezentator, Gabriela Iștoc- soprană, Sergiu Mușat-clarinetist și saxofonist.

Sofia Spiridon, poate o viitoare artistă, alături de tatăl său, Sergiu Spiridon (adică eu, cel care scrie articolele pe blogul Music and more si pe pagina de Facebook cu același nume).

Acest concert a fost realizat de Asociația Mi-e drag acasă! în parteneriat cu Consiliul Local al Primăriei Municipiului Bacău. Mulțumiri speciale domnului primar Cosmin Necula, inițiatorul acestui proiect și domnului director al Filarmonicii Mihail Jora, Pavel Ionescu pentru sprijinul acordat.

BACĂU - BOTOȘANI= 3-3

    Pe 12 octombrie am susținut al treilea concert din ultimii trei ani ca invitat al Filarmonicii de Stat din Botoșani, egalând astfel la 3 numărul aparițiilor ca dirijor la  Filarmonica Mihail Jora din Bacău. Glumind puțin, voi spune că urmează să vedem cine va conduce în acest  "clasament", dar eu prefer "iarba verde de acasă", așa cum spune titlul filmului regizat de Stere Gulea în anul 1977.

 La acest concert am realizat o premieră, dirijând pentru prima oară un concert pentru vioară, lucru ce nu se mai întâmplase până acum. Sunt sigur că în viitor voi avea ocazia să dirijez și un concert pentru instrumente de suflat, pentru a-mi lărgi astfel aria de instrumente de acompaniat. Programul concertului a conținut lucrări dificile din punct de vedere tehnic atât pentru dirijor, solist, dar și orchestră, pe care împreună le-am interpretat în cel mai bun mod cu putință la ora concertului. Felicitări orchestrei din Botoșani care m-a ajutat și a cooperat la modul cel mai serios în timpul repetițiilor și la concertul propriu-zis. Felicitări și tânărului violonist Robert Stratica pentru interpretarea unui concert extrem de dificil pentru orice solist, anume Concertul pentru vioară și orchestră nr.1 de Wieniawski.

Uvertura Coriolan, lucrare scrisă în anul 1807 de L.van Beethoven, este inspirată de tragedia lui Coriolan, unul dintre cei mai importanți generali   ai Romei antice. W.Shakespeare a fost autorul literar al acestei tragedii.                        

 Concertul pentru vioară de H.Wieniawski este una dintre cele mai dificile piese pentru vioară și orchestră, iar mulți soliști evită interpretarea acestuia deoarece conține pasaje instrumentale care pot fi oricând "ratate".

Simfonia nr.7 de L.van Beethoven este una dintre marile capodopere ale muzicii simfonice. R.Wagner a denumit-o apoteoza dansului pentru efervescența ritmului în toate cele 4 părți ale simfoniei. Personal consider că această denumire a fost demult depășită, existând multe alte lucrări simfonice compuse după aceasta care au în structura ritmică elemente mult mai dificile. Ca exemple voi aminti Carmina burana de C. Orff sau Sărbătoarea primăverii de I.Stravinski.

Nu voi mai spune decât că planurile de viitor sunt optimiste, fiind în discuții avansate cu o Filarmonică importană din România, dar și în discuții preliminare cu o instituție din Bacău pentru realizarea unui concert cu ocazia zilei de 8 Martie. Dar, până atunci voi mai scrie aici chestiuni despre muzică sau poate voi aborda un alt subiect.

Flautul călător

  S-a stins Dorel Baicu...Filarmonica Mihail Jora din Bacău a pierdut unul dintre cei mai mari muzicieni care au existat vreodată în istoria sa. Cei care l-au cunoscut știu cât de mult a contat acest om în istoria Filarmonicii. Nu voi aduce elogii unui instrumentist imens, cunoscut în toată țara dar și în străinătate, ci voi insera câteva comentarii ale unor colegi, care au scris din suflet ceea ce au simțit atunci când au aflat de fulgerătoarea veste pe care am primit-o cu toții în dimineața zilei de 3 august.

  

   Dar câteva cuvinte trebuie să spun, deoarece în ultimii 19 ani viața și cariera mea muzicală s-au interesectat cu cel ce a fost Dorel Baicu. În anul 2000 am avut ocazia de a cânta pentru prima oară cu dânsul în rol de solist. După concert, un coleg mai în vârstă mi-a spus: să fii mândru că ai cântat cu Dorel Baicu. Atunci nu prea am înțeles ce vrea să spună dar, după câțiva ani am realizat că Filarmonica din Bacău are în componență pe unul dintre cei mai mari flautiști din istoria României. Cei care l-au cunoscut știu că a fost un om care a condus caravane într-o viață anterioară, așa cum afirma un alt coleg de-ai mei, un om care nu obosea niciodata, fiind în stare să cânte impecabil orice concert de flaut după un drum de 1000 de kilometri pe care adesea îl făceam în turneele prin Italia. Nu mai insist, deoarece cuvintele nu mai pot face mare lucru. Rămâne imaginea unui om corect, a unui bărbat adevărat care, de data aceasta a nu a mai putut continua lupta.

                                                    DRUM BUN, DOREL BAICU!

ATLETICO JUNIOR!

  De câțiva ani, în România au început să apară cluburi de fotbal private pentru copii și juniori. Deocamdată nimeni nu știe dacă acesta este un lucru bun sau rău. Eu cred că pentru un copil este mult mai important să alerge, să facă mișcare și să socializeze într-un grup organizat, decât să stea acasă în fața calculatorului sau a telefonului de unul singur. 

Unul dintre cluburile nou apărute în orașul Bacău este A.C.S. Atletico Junior, club care de curând a sărbătorit un an de la înființare.Dacă la primul antrenament au participat în jur de 8-10 copii, astăzi clubul a ajuns la un număr de aproape 100 de  copii legitimați. Mi-am dus și eu copilul la acest club, din pasiunea mea, dar și a lui pentru fotbal. Aici am găsit un grup foarte unit, cu o organizare ireproșabilă din toate punctele de vedere, cu un teren foarte bun (poate cel mai bun din oraș), vestiare complet renovate, seriozitate a antrenorilor și conducătorilor, dar cel mai important, atmosfera de la echipă-una destinsă și plăcută. Creșterea valorică a echipelor s-a văzut repede la toate categoriile de vârstă, culminând cu grupa de copii născuți în anul 2007 care în această primăvară au câștigat campionatul rezervat vârstei lor. Un mare plus și pentru cei născuți în anii 2009-2010. Aceștia au obținut rezultate foarte bune, cu clasări pe podium la majoritatea competițiilor la care au luat startul. Din această vară vor disputa meciuri la campionatul organizat pentru o grupă de copii născuți în anul 2008, adică copii mai mari decât ei cu cel puțin un an. Și personal, cred că aceștia vor fi surpriza plăcută a acestei competiții organizată de A.J.F.Bacău.

  Cei doi antrenori ai clubului, Gabriel Vârlan și fostul portar Ionuț Miron, sunt ''pilonii'' de bază ai echipei, aceștia reușind să construiască o structură care începe să funcționeze ireproșabil. Ambiția și dăruirea de care dau dovadă sunt o garanție că vor scoate din micii fotbaliști viitori campioni.

   În scurt timp la baza de la Letea Veche se va construi un  teren sintetic, o sală de mese, un mini-bar precum și extinderea tribunelor. Așadar, oricine copil este bine- venit aici! Va beneficia de condiții pe care nu le găsiți la alte cluburi private din Bacău. Și cel mai important,va putea să facă sport într-un cadru organizat, într-o atmosferă plăcută, iar spiritul de învingător va deveni o certitudine!

HAI ATLETICO!

Atunci când trombonul devine vedetă

   În materialul următor voi prezenta un amplu interviu cu dirijorul, violoncelistul și profesorul Ovidiu Marinescu, român stabilit de mulți ani în S.U.A. A dirijat și a concertat cu succes în multe orchestre din România, Europa și America. La Bacău am avut de multe ori ocazia să cânt sub bagheta sa însă, ca violoncelist l-am descoperit abia anul acesta, când a interpretat magistral cea mai grea dintre lucrările pentru violoncel solo și orchestră - Simfonia Concertantă de S.Prokofiev. Am avut ocazia de a realiza acest interviu ce are ca subiect principal un CD, pe care vi-l prezint în rândurile ce urmează:

 - Cum a apărut acest proiect și cine au fost inițiatorii?

 - Începând cu anul 2000, am colaborat cu câteva orchestre din Moscova. Cu Filarmonica Rusă, am făcut 6-7 compact discuri inițial ca violoncelist, ulterior ca dirijor, cu repertorii diverse de la Ceaikovski, la Samuel Barber, la lucrări contemporane. Seria de înregistrări cu lucrări de trombon a fost inițiată de către solistul american Haim Avitsur, născut în Israel. Proiectul a fost de a înregistra câteva dintre cele mai importante lucrări contemporane pentru trombon. În mod sigur, pentru repertoriu contemporan și poate dificil, era nevoie de o orchestră de mare nivel. Aici am fost solicitat eu de a organiza colaborarea cu Orchestra de Stat "Novaya Rossiya", la ora actuală una din cele mai bune orchestre simfonice din Moscova. Orchestra a fost fondată prin ordin prezidențial de către Vladimir Putin pentru artistul rus Yuri Bashmet. De asemenea, am colaborat la selectarea repertoriului, și am coordonat cu compozitorii acest proiect, de la elementul bugetar la ultimele decizii artistice.

 -Spune-ne câteva cuvinte despre compozitorii și lucrările  de pe acest cd, te rog.

 - Maurice Wright/ Concert pentru trombon, orchestra de coarde și harpă

  - Maurice Wright a fost unul dintre profesorii mei de doctorat la Temple University în Philadelphia.   Am fost onorat de includerea acestei lucrări în compendiul reprezentat de acest CD și de a colabora   cu  un compozitor important din Philadelphia care mi-a fost o inspirație pe timpul cursurilor.

 Deși acest concert este extrem de provocator în anumite locuri, exploatând extreme de registru și salturi neobișnuite, compozitorul a fost inspirat mai mult de ideea unui concert ca argument între  opusul punctelor de vedere - tare/ ușor, rapid/ lent, înalt/ jos și întuneric/lumină.

  -Diane Jones/Dreamcatcher  (Capcana Visurilor)
  -Colaborez cu Diane Jones de mulți ani, ea scriind deja două triouri pentru formația în care sunt membru- Trio Casals, ambele prezentate în premieră la Carnegie Hall. Îmi amintesc cu plăcere de convorbirea telefonică din primăvara anului 2016,după un concert cameral la Lancaster, PA, în care Dna. Jones a răspuns instantaneu la invitația de a scrie un concert pentru tombon.
Un visător creează o rețea pentru a prinde orice rău care încearcă să ne încalce somnul. În "Dreamcatcher", trombonistul țese acel web în orchestră și în jurul acesteia, trecând printr-un peisaj de vis tot mai în schimbare. Solo-urile care încep și termină piesa completează cercul pentru a ține pânza.

 -David Brown / Myrddin
 -David Brown a fost studentul meu la dirijat și concert-maestrul orchestrei de la West Chester University pe care am dirijat-o între 2003 și 2005. Un artist foarte talentat (cântă la vioară, tubă, compune și dirijează), David Brown a compus Myrddin în 3 săptămâni.
Compozitorul descrise piesa: "Partea solistică din poemul simfonic Myrddin ("Merlin" în literatura despre Artur) este o caracterizare imprevizibilă, agresivă și mistică a lui Merlin și prezintă în mod vizibil influența populară a muzicii folclorice din Țara Galilor. Dansul, conjurarea  și lamentarea unui vrăjitor profetic sunt descrise în cadrul a 165 de schimbări de metru muzical, înainte de a coborî în nebunie".

-David Loeb-  Erix/ Erice
  -David Loeb locuiește la New Yoek și în Japonia și predă la prestigioasa universitate Mannes School of Music. Erix/ Erice pentru tombon și octet a fost inspirat de vizitatarea unui oraș vechi sicilian de munte, locuit la rândul său de greci, cartaginezi, romani, goți, arabi, normanzi și italieni, cu alte ocupații scurte. Toți au lăsat amprentele asupra arhitecturii. Schimbările meteorologice aproape instantanee adaugă atmosfera romantică.

-Carson Cooman/ Remembering Tomorrow (Amintindu-ne despre Mâine)
  -O lucrare între abstract și expresiv, acest poem pentru trombon și orchestră reprezintă un punct de vedere contemporan definit de adâncimea mesajului artistic și evoluția discursului în mod organic. Compozitorul a spus: "Acest concert pune trombonul într-o varietate de contexte muzicale diferite - uneori cu izolare și uneori cu căldură. Trombonul conduce orchestra și reacționează la ea, ca un fel de "primul dintre egali".Sfârșitul are un caracter enigmatic, pe măsură ce începe să încheie- cu o creștere a tăcerii".

-Robert Cuckson/ Concertino pentru tombon (2009)
  -Robert Cuckson a scris numeroase lucrări pentru Haim Avitsur, printre care și Sonata pentru tombon și pian, Cvintetul pentru tomboni și Concertino pentru trombon înregistrat aici.''Lucrarea a fost compusă în anul 2009 și interpretată de Haim într-o versiune cu orchestră de coarde. Cele două  mișcări prezintă o alternativă lentă și rapidă, ușoară și umbroasă, deși predomină starea de spirit fericită și chiar bucuroasă. Tehnica sa luminoasă mi-a determinat să-mi imaginez această versiune cu două piane în care suportul rezonant pentru trombon contrastează cu un fundal muzical ușor".

-Eivan Avitsur/ Tristețe
  -Titlul acestei lucrări este poate o premoniție a unui sfârșit poate prea devreme. Compozitorul Eivan Avitsur ne-a părăsit în februarie 2018. Am avut ocazia de a-l cunoaște la Ierusalim, unde era directorul unui centru cultural artistic dedicat colaborării între artiști israelieni și palestinieni. "Tristețe" a fost scrisă inițial pentru trompetă și orgă. În 1999 compozitorul a scris versiunea pentru trombon și orgă, care mai târziu a fost rearanjată pentru trombon și anasamblu de cameră, fiind dedicată lui Haim Avitsur. Lucrarea exprimă impresia unei lucrări tragice. Începe cu un lamento liniștit, urmată de o secțiune furtunoasă care se dezvoltă treptat în intensitate, și se termină cu o repetare a temei de deschidere, interconectată cu un fir de speranță.

-Cum ai caracteriza piesele imprimate, care sunt stările și sentimentele pe care ni le creează ascultarea unor astfel de lucrări?
- Pot caracteriza lucrările imprimate ca pe un compendiu de stiluri, reprezentând un ecleticism caracteristic peisajului mondial contemporan. Lucrarea lui David Brown poate fi unui poem simfonic de Dvorak bazat pe folclor, lucrarea compozitoarei Diane Jones are elemente de mimmalism care au o expresie directă, pe înțelesul tuturor, iar lucrările lui Maurice Wright și David Loeb arată o virtuozitate a tehnicii de orchestrator. Cooman și Avitsur au scris lucrări cu o intensitate a mesjului muzical reprezentată prin tensiune armonică. Lucrarea lui Cuckson reprezintă un moment important pentru acest disc, motto-ul lucrării dând titlul discului. Într-un moment de cumpănă a sănătății lui  Haim Avitsur, Cuckson a scris această piesă pentru a-i da putere și speranță colegului său.
Experiența ascultării acestor lucrări variază de la ascultător la ascultător. Eu sugerez abordarea actului de consumator artistic cu mintea deschisă, de multe ori necesitând mai mult de o audiție pentru a intra în inima lucrărilor. Fiecare își poate alege momentul muzical preferat, și de asemenea nu trebuie să ne simțim vinovați dacă ne displac alte momente. Putem compara repertoriul oricărui disc sau concert cu un meniu al unui restaurant. Alegeți-vă mâncarea preferată și nu comandați ce nu vă place. Dacă nu știți, gustați, vă rog!

-Ce concluzie poate trage un ascultător care nu e familiarizat cu muzica acestui cd? Dar unul profesionist? Ce ar trebui să înțeleagă ascultătorii?
-De multe ori o poveste asociată cu o lucrare ne poate îndruma către mesajul artistic. Acesta este cazul câtorva lucrări de pe acest cd. De asemenea, un profesionist poate critica sau admira elementul tehnic al instrumentiștilor.

-Care este trendul actual al muzicii americane de compoziție?
-Este greu de a pune o etichetă pe stilul muzical în Statele Unite. Sunt curente divergente și există o diversitate a limbajului uluitoare. Într-un fel, putem spune că există o dicotomie între două curente estetice: limbajul muzical academic și limbajul direct pentru publicul larg. Calitatea poate fi asociată ambelor curente, fiind reprezentată de interesul ideilor artistice, caracterele muzicale, forma, orchestrația, inspirația limbajului muzical, etc.

-Ce crezi că se va întâmpla în viitor cu acest gen de muzică pe care noi o numim contemporană?
-Muzica contemporană devine veche la un moment dat. Multe lucrări vor muri, după părerea mea sunt născute moarte. Numai viitorul ne va spune ce valori vor rămâne. Din punctul meu de vedere, relevanța actului artistic în general, și a noilor compoziții în particular, este dată fie de percepția și acceptul publicului, fie de specialiști, fie de cel larg.

-Dacă ai ceva de adăugat și ți se pare interesant, te rog să ne spui.
- Orice proiect de acest gen este o provocare, dar și un privilegiu de a prezenta lucrări noi unui public divers. Dacă una-două piese vor intra în repertoriul solistic al trombonului, eu voi considera acest disc un succes. Deja, în mai puțin de un an, câteva dintre aceste lucrări au  fost prezente în mod repetat la stații radio din S.U.A.

  Îi mulțumesc maestrului Ovidiu Marinescu pentru acest interviu și-i urez succes în continuare în frumoasa carieră muzicala pe care o are. Îl așteptăm cu drag în Bacău de fiecare dată, pentru a ne încânta cu ineditele sale prestații artistice.

     NIHIL SINE MUSICA

Ploiești Challenge 2018

   Voi scrie "la cald" acest articol, nelăsând timpul să cearnă impresiile după concertul pe care l-am susținut la Ploiești în data de 6 februarie 2018. Bunul meu prieten Vlad Mateescu, mi-a scris un mesaj anul trecut în care îmi propunea o colaborare cu Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești în cadrul evenimentului Gala tinerilor interpreți și dirijori. Am acceptat și am așteptat...până pe data de 4 ianuarie 2018, când s-a stabilit programul concertului. A urmat o lună de studiu intens și o nouă așteptare.
  Dar, înainte de a continua despre subiectul principal al articolului și anume concertul propriu-zis, trebuie să spun neapărat câteva cuvinte despre directorul Filarmonicii din Ploiești, Vlad Mateescu. De când acesta este în fruntea acestei instituții de cultură, totul s-a modernizat, s-a occidentalizat sau mai bine zis, s-a normalizat, implicarea sa devenind un etalon la nivel managerial. Ceea ce vreau să spun este faptul că nu cunosc în România o Filarmonică ce își întâmpină spectatorii cu hostess, degustare de vinuri, cafea sau apă plată. În plus, atragerea de sponsori la diferite evenimente, cum ar fi Festivalul de Jazz, este un plus.

     În continuare, voi spune câteva cuvinte despre programul simfonic pe care l-am dirijat.

     Piesa de concert pentru bassethorn și clarinet nr.2 de F.M.Bartholdy a fost scrisă între decembrie 1832 și ianuarie 1833 pentru doi dintre prietenii compozitorului care se aflau în turneu în Rusia, fiind alături de Piesa de concert nr.1 singurele lucrări pentru bassethorn scrise de Mendelssohn. Lucrarea are trei părți distincte, chiar dacă între ele nu se face pauză și respectă tiparul  clasic al unui concert în care se alternează tipurile de mișcare repede-rar-repede, în maniera sa personală de orchestrație a compozitorului, dându-le instrumentelor soliste rolul de primadonă. Acestea își etalează veleitățile tehnice și interpretative în acompaniamentul orchestrei care, pe alocuri intervine cu motivele principale ale temelor pentru a da, din când în când, o binemeritată pauză instrumentelor soliste. În concluzie, un concert plin de energie, pasiune (în partea I), melancolie (partea a doua) și voioșie, glumă, în partea a treia. Soliștii concertului au fost doi tineri pe nume Andrei Văleanu și Ștefan Voinic, studenți la Universitatea Națională de Muzică din București, interpretarea lor ridicând sala în picioare și primind ropote de apalauze.

   Suitele nr.1 și nr.2 din opera Carmen de G.Bizet, conțin câteva dintre cele mai cunoscute melodii din opera cu același nume. Caracterul lor variază, fiind prezentată toată paleta de emoții și sentimente a operei. Este propus publicului un tablou sonor amplu, ce sintetizează perfect stările, acțiunea și drama acestei celebre capodopere a muzicii universale. Interesant este că orchestrația celor două suite a fost realizată de compozitorul francez Ernest Giraud, un prieten al lui Bizet, după moartea acestuia. De notat faptul că opera Carmen este cea mai cântată operă din lume, fiind inclusă în repertoriul tuturor teatrelor de operă.

   Acesta a fost cel mai bun concert pe care l-am dirijat pănă în acest moment din punct de vedere tehnic și interpretativ. Repetițiile au fost concise, cu implicare emoțională din partea orchestrei și înțelegere a cerințelor mele iar feed-back-ul a fost unul pozitiv. Orchesta Filarmonicii din Poiești este una dintre cele mai experimentate și valoroase ale României, iar faptul că la sfârșitul concertului sala a izbucnit în aplauze furtunoase, m-a bucurat enorm, certficându-mi încă o dată sentimentul că alături de o orchestră bună, orice dirijor poate deveni mai bun.

   Voi încheia cu mulțumiri speciale directorului general Vlad Mateescu, orchestrei Filarmonicii Paul Constantinescu și tuturor colegilor și prietenilor care m-au susținut. Urmează o perioadă de pauză, cu mențiunea că am deja creionat un nou proiect, unul de mare amploare și impact, care sper că se va realiza. La revenirea în Bacău, voi începe repetițiile și concertele săptămânale alături de colegii mei de la Filarmonica Mihail Jora. Concertele noastre sunt la un nivel artistic excelent, de aceea doresc să vă invit în fiecare joi la sala Ateneu, pentru a asculta muzică de mare calitate!

NIHIL SINE MUSICA!

Un dirijor așa cum ar trebui să fie

     Pe dirijorul Tiberiu Soare l-am cunoscut în urmă cu 17 ani, atunci când a venit pentru prima și până ieri, ultima oară în Bacău. Era invitatul Filarmonicii din Bacău ca o tânără speranță a dirijorilor din România. În cei 17 ani care au trecut de atunci, maestrul Tiberiu Soare a devenit unul dintre cei mai apreciați dirijori din țară. La începutul carierei a dirijat orchestrele Filarmonicilor și Operelor din Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Craiova, Satu-Mare, Ploiești, Constanța și Orchestra Națională Radio. Apoi, între anii 2005-2013 a fost dirijorul principal al Operei Române din București. Se poate spune că de la speranță la certitudine drumul e lung și greu. Nu însă și pentru el, deoarece Tiberiu Soare și-a croit acest drum mult mai ușor decât alții doar prin calitățile  proprii și  o voință de fier. Atunci când ne-am cunoscut, m-a invitat într-o seară în camera sa de hotel pentru a discuta și a bea un pahar de vin. Nu se putea desprinde de partituri. Era tot timpul cu ochii în ele, implicat și căutând soluții. Îi puneam întrebări și îmi răspundea cu lux de amănunte la toate neclaritățile mele, parcă abia așteptând următoarea întrebare. Îmi aduc aminte că una dintre lucrările dirijate de el atunci a fost Ma mere l' Oye de Maurice Ravel. Și a plecat....

     S-a întors după 17 ani. L-am găsit la fel de jovial, la fel de energic și cu aceeași bucurie de a trăi viața. Iar ca dirijor a devenit un MAESTRU în adevăratul sens al cuvântului. Știe exact CE să ceară orchestrei, știe CUM să ceară, stie exact ce VREA de la orchestră. Partiturile muzicale le cunoaște la perfecțiune, are o gestică clară și expresivă, nu pierde timpul cu explicații inutile și plictisitoare, iar din aceste motive repetițiile cu el sunt o adevărată plăcere.

      Programul pe care l-am interpretat în data de 23 noiemnbrie 2017 a fost alcătuit din piesele:

      Preludiu la unison de George Enescu din Suia nr.1, o lucrare unică în istoria muzicii prin faptul că toate instrumentele cântă aceeași linie melodică ce creează efecte sonore deosebite. Efectul timbral este și el de asemenea unic, deoarece acest unison este cântat de mai multe instrumente de coarde.

      Anotimpurile pentru vibrafon, marimbă și orchestră, compuse de Alexandru Anastasiu le consider  o lucrare experimentală, cu multe instrumente de percuție în componență, o orchestrație destul de nepotrivită uneori, formele celor patru părți neavând stabilitatea și  tiparul obișnuit. Fiind la început de drum, putem să-i acordăm circumstanțe atenuante tânarului percuționist și compozitor Alexandru Atanasiu.

    Simfonia a IXa de D. Șostacovici a avut premiera în anul 1945 sub bagheta lui E. Mravinsky. Simfonia s-a dorit a fi o celebrare a victoriei Rusiei asupra nazismului din Al Doilea Război Mondial, însă compozitorul realizează mai mult o parodie la adresa autorităților sovietice care nu erau interesate de greutățile prin care trecea poporul după război. 

    Așadar, un concert extrem de reușit realizat de orchestra Filarmonicii din Bacău, în mare parte datorită dirijorului Tiberiu Soare cu ajutorul nostru, instrumentiști receptivi când au în față un dirijor excepțional.

    Vom continua concertele stagionale și vă invităm cu drag să fiți alături de noi în sala Ateneu.

                                                        NIHIL SINE MUSICA!

Concertul celor doi Franz

   M-am întors la Botoșani după exact un an, ca invitat al Filarmonicii de Stat, pentru a dirija din nou orchestra simfonică. Ca "piesă impusă" a fost ales Concertul pentru pian și orchestră nr.1 în Mi bemol major de Franz Liszt. Așa că sarcina mea a fost aceea de a căuta și găsi lucrări care să aibă în componența aparatului orchestral doi corni (cornul este un instrument de suflat din alamă). Am ales ca piesă de deschidere a concertului Uvertura în stil italian de Franz Schubert, iar ca lucrare ce se cântă în a doua parte, Simfonia nr. V de același autor. Ca dirijor, dacă am posibilitatea de a alege programul unui concert, încerc întotdeauna ca acesta să aibă o unitate stilistică și structurală. În același timp, mă gândesc la timpul la care publicul rezonează cu acest gen de muzică. Dificultatea lucrărilor și nivelul tehnic și interpretativ sunt alte două repere la care mă gândesc înainte de conceperea unui program de concert.

  Vă voi expune pe scurt câteva cuvinte despre cei doi compozitori și piesele din concert. Franz Schubert a  trăit doar 31 de ani, între 1797 și 1828, dar acest lucru nu l-a împierdicat să scrie aproape 600 de lieduri, fiind în același timp un autentic creator de simfonii. A fost numit poetul muzicii clasice, deoarece stilul lucrărilor sale este plin de teme muzicale plăcute, fără multe dramatizări ale discursului muzical. De asemenea, compozițiile sale conțin o bogăție de invenții tehnice și idei tematice fermecătoare.

   Iritat de succesul operei italiene, Schubert le spune apropiaților că poate scrie oricâte uverturi de felul celor scrise de de contemporanul său, Gioacchino Rossini. În noiembrie 1817 scrie această Uvertură în stil italian a cărei muzică urmează îndeaproape expresia ușor infatuată, fioriturile melodice ori contrastele de nuanță ale maestrului italian. O lucrare încântătoare, cu umor subtil, care îmbină expresivitatea italiană cu rigurozitatea austriacă și germană.

    Concertul pentru pian și orchestră nr.1 în Mi bemol major de F. Liszt a avut prima audiție absolută la Weimar în anul 1855, solistul concertului fiind chiar autorul, iar dirijor Hector Berlioz, marele compozitor francez. Ideea muzicală de bază a lucrării este expusă întâi de orchestră, apoi de pianul solist, iar caracterul său este unul pregnant ritmic, cu o expresie de forță și energie debordantă. Această temă este reluată în toate părțile concertului cu expresii diferite, uneori plin  amplificarea, alteori prin detensionarea discursului muzical.Episodul Quasi Adagio aduce linii melodice care contrabalansează impresia de forță prin exprimarea unei sensibilități calde. Solistul concertului a fost tânărul Ieronim Gugu, un talentat interpret, care a cântat lucrarea cu mult patos și eneregie. El este deja un obișnuit al sălilor de concerte, nefiind la prima experiență de acest gen.

   F. Schubert avea doar 19 ani când a compus Simfonia aV-a, în anul 1816. Structura sa este una caracteristică muzicii clasice. Prima parte ne introduce într-o lume de basm, cu reluări repetate ale motivului principal în care doar dezvoltarea aduce puțină tensiune, în timp ce repriza readuce imaginea voioșiei acestei prime părți. Partea a doua, cea mai amplă a simfoniei, propune o atmosferă poetică, plină de căldură, în care sensibilitatea este mai intensă sau mai reținută. Menuetul, partea a treia, prezintă un caracter bărbătesc, viguros în prima secțiune, însă Scherzo-ul, secțiunea mediană, readuce atmosfera visătoare a simfoniei. Ultima parte reintroduce universul plin de grație și delicatețe, relevând un joc sprințar, de o fantezie debordantă. Această simfonie s-a dovedit a fi în timp cea mai echilibrată, senină și caldă  simfonie a  compozitorului, criticul muzical W.G.Berger spunînd că Schubert "poetizează spiritul clasicismului muzical".

    În final, aș vrea să mulțumesc colegilor din orchestra Filarmonicii din Botoșani pentru implicarea și seriozitatea de care au dat dovadă în cele trei zile de repetiții. Am fost deosebit de încântat și sper că am reușit să le transmit bucuria de a cânta împreună. 

    Urmează o pauză, apoi o nouă provocare, atunci când pe data de 6 februarie 2018 voi debuta pe scena Filarmonicii " Paul Constantinescu" din Ploiești.

                                                           NIHIL SINE MUSICA

THE JAZZMAN

   Nu cunosc pe cineva din oraşul Bacău care să fi câştigat atâtea concursuri internaţionale şi să fi participat la o multitudine de festivaluri de prim-rang în domeniul muzicii de jazz ca Sorin Zlat. De fapt, nici nu am cum să cunosc, pentru că în Bacău jazzul nu există.Cum a reuşit el asta, rămâne un mister şi pentru mine. Pentru că l-am cunoscut foarte bine, chiar exagerat de bine pe acest tânăr, în urmă cu mulţi ani. Era elev al Colegiului Naţional de Artă George Apostu, la instrumentul clarinet,da... clarinet şi în acei ani încă îşi căuta drumul în viaţă. Şi era puţin nedumerit cu ce avea să se întâmple cu cariera sa muzicală în viitor. L-am adoptat repede ca pe un frate mai mic, intuind talentul extraordinar pe care avea să ni-l arate mai târziu. Când a început să cânte într-o zi la el acasă la pian, am rămas pur şi simplu fără cuvinte. Nu-mi venea să cred că poate improviza aşa, adică fenomenal. Şi avea 18 ani, iar instrumentul de bază era clarinetul. Nici nu mai trebuie să spun cum cânta la clarinet. Dacă ar fi devenit clarinetist de jazz, cred că ar fi fost la fel de bun, poate chiar mai bun.Cine ştie? Dar el a vrut mai mult. A vrut să cânte ca o orchestră. Să cânte el singur, iar sunetele produse să fie numai ale lui, să vrăjească doar el pianul şi în acelaşi timp pe noi să ne facă să ne minunăm de cum poate să improvizeze. La jazz, improvizaţia este un fel de modelare, transformare şi transpunere a melodiei de bază. E nevoie de inteligenţă, viziune, gândire şi imaginaţie ieşite din comun. Iar Sorin Zlat le are pe toate şi sigur şi multe alte calităţi. Nu mai intru în detalii jazzistice pentru că nu cunosc prea multe şi voi părea diletant dacă insist.

Sorin Zlat alături de Chick Corea

  Spuneam că e un mister şi pentru mine cum a ajuns aici. După ce a plecat la Iaşi pentru a studia la Conservator, am aflat că ulterior s-a mutat la Bucureşti pentru a cânta jazz. M-am bucurat pentru el, ştiind că asta era pasiunea vieţii sale. Restul e poveste.A câştigat multe concursuri internaţionale, a participat la festivaluri alături de cei mai mari jazzmani ai lumii,etc.Acum este un STAR. Faptul că nu-l cunoaşte multă lume în Bacău sau în România, se datorează ignoranţei în care trăim. Jazzul nu e vizibil la show-uri de doi bani, nu se cântă în costumaţie care arată forme ale corpului, nu e un bun care se vinde. Însă, pentru Sorin Zlat nu există limite. El va ajunge un nume de legendă şi sunt bucuros că mă aflu printre cei care l-au cunoscut şi cu care am petrecut sute de seri împreună. Dacă aş fi ştiut, i-aş fi cerut de-atunci un autograf, pentru a mă mândri acum cu el. Nu ştiu ce să mai spun...să-l facem mai cunoscut în oraş? pe câţi îi interesează? să-l clonăm, nu putem. Să -l facem cetăţean de onoare al oraşului? E posibil... dar oare la ce i-ar folosi?

  M-ai mâncat, domle'! Nu-i aşa, Sorin?

Jacksonville Jazz Festival

Mini maraton concertistic

    Pe la jumătatea lunii decembrie a anului trecut mi-a venit ideea de a organiza un concert care să omagieze sărbătorile de Paşte. Apoi, m-am gândit că acest concert ar putea fi sponsorizat de Primăria Municipiului Bacău. După discuţii, depunera proiectului şi asigurări de bine, concertul nu a putut fi plătit de autorităţile locale. Însă, datorită bunăvoinţei domnului director al Filarmonicii, Pavel Ionescu Ambrozie, acesta a fost inclus în programul stagiunii concertistice a instituţiei la care lucrez. Mai mult decât atât, domnul director a programat acest proiect în cadrul unor manifestări colaterale în oraşele Oneşti, Moineşti şi Bacău atunci când am cântat pentru Centrul Cultural George Apostu.

     Aşadar, am ales un repertoriu pe cât posibil de muzică cu caracter religios, care să sugereze publicului că atunci când intră în sala de spectacol să aibă impresia că se află într-o biserică sau catedrală. De aceea, am decis că ar fi foarte interesant ca orchestra să fie alcătuită doar din instrumentele de coarde plus clavecin. Pe solistele lucrării Stabat Mater de G.B Pergolesi le cunoşteam foarte bine, le ştiam potenţialul şi calităţile artistice. Mă aşteptam să aibă o prestaţie excepţională, lucru care s-a şi întâmplat, dovedindu-mi încă o dată că se poate conta oricând pe ele.Vreau să le mulţumesc încă o dată sopranei Elena Tănase (cu care sunt prieten din copilărie, ea fiind din Bacău şi acum este stabilită în Luxemburg) şi mezzosopranei Georgeta Grigore, o prezenţă constantă pe scena Ateneului din Bacău, dar şi pe scenele de operă şi teatru din România şi străinătate. Pentru concertul de la Moineşti am avut onoarea de a mă afla pe aceeaşi scenă cu soprana Gabriela Iştoc, băcăuancă şi ea şi despre care se pot umple multe pagini despre palmaresul şi calităţile sale vocale.
 

   Primul concert, cel de la Oneşti, pe data de 11 aprilie, a fost încălzirea tuturor celor implicaţi (dirijor, solişti, orchestranţi) pentru cel ceea ce avea să urmeze în Bacău, la sala Ateneu a Filarmonicii Mihail Jora. La Oneşti, publicul a fost extrem de numeros şi călduros răsplătindu-ne cu aplauze generoase şi de aceea cu toţii am reuşit să transmitem emoţia şi frumuseţea repertoriului ales. Fiind prima reprezentaţie a celor patru concerte, s-a simţit o concentrare maximă din partea orchestrei şi a mea personală, cu o implicare deosebită a solistelor care au interpretat în stil această lucrare deosebit de grea, anume Stabat Mater de G.B. Pergolesi.

     Pe 13 aprilie, în Bacău, am cântat acelaşi program, care conţinea lucrările: J.S.Bach - Aria din Suita nr.3, T.Albinoni - Adagio, E. Elgar - Serenada pentru orchestră de coarde, S.Barber - Adagio şi piesa centrală - Stabat Mater de G.B. Pergolesi. Orchestra a cântat cu plăcere, transmiţându-mi prin sunete că sunt alături de mine şi de aceea pot spune că am colegi deosebit de valoroşi pe care pot conta oricând. Din păcate publicul nu a fost la fel de numeros ca la Oneşti,  însă la finalul concertului am simţit că în sală ar fi fost 2000 de spectatori, aşa de mult au compensat lipsa scaunelor neocupate prin aplauze şi urale. Faptul că toată sala s-a ridicat în picioare apaludând minute în şir a fost o onoare. Surpriza   pe care personal am anticipat-o a constat în lipsa colegilor suflători şi percuţionişti din sală care, neavând de cântat în acest proiect au dorit să profite de ziua liberă şi şi-au făcut alte planuri. Însă, dacă viitorul meu proiect se va materializa,  sigur vor fi toţi pe scenă în luna octombrie, în cadrul unui concert care va cuprinde muzică militară şi de fanfară.


    La Moineşti, în ultima zi de Paşte, am avut deosebita plăcere de a cânta cu distinsa Gabriela Iştoc, o soprană cu o voce minunată ce reuşeşte de fiecare dată să seducă publicul cu prezenţa ei pe scenă.  Sala în care a avut loc concertul este una complet renovată, cu iz occidental şi o acustică destul de bună pentru o fostă sală de cinematograf. Sigur că atunci când cânţi într-o astfel de sală, cu public care ocupă toate scaunele şi o orchestră ce acompaniază impecabil solistul, te simţi artist.Şi programul ales a fost puţin diferit, deoarece în locul lucrării Stabat Mater am introdus patru piese cu caracter religios cântate excepţional de solista serii. Aplauzele generoase ale publicului ne-au transmis că le-a plăcut ceea ce le-am oferit şi sunt convins că şi aici vom mai avea ocazia de a cânta.






 Ultima reprezentaţie a ceea ce eu am numit mini maraton concertistic, a fost un recital realizat în colaborare cu Centrul Cultural George Apostu din Bacău, cu ocazia Zilelor Centrului  George Apostu, ocazie cu care au fost premiate personalităţi ale lumii intelectuale. În sala Ateneu din Bacău, am avut plăcerea de a cânta în faţa unui public deosebit de numeros care, de data aceasta a umplut sala până la refuz. M-a bucurat prezenţa multor oameni de cultură a oraşului, dar şi ale unor personalităţi din lumea artisitcă şi literară din România.  Într-adevăr, atunci când cânţi într-o sală plină, emoţiile sunt mai mari şi te împing spre lucruri constructive.



    În final, aş dori să mulţumesc colegilor mei, care mi-au demonstrat din nou că suntem una dintre cele mai bune orchestre din România, domnului director al Filarmonicii Mihail Jora din Bacău şi publicului prezent la cele patru concerte. Voi continua serialul To do list în următorul articol pe care-l voi scrie. Deja el este în mintea mea, însă nu am avut timpul necesar pentru a-l publica. La Ateneul din Bacău concertele continuă şi vă invit cu drag să luaţi parte la ele, pentru a asculta muzică de calitate în fiecare săptămână.
                                                            NIHIL SINE MUSICA

NEW LIST 2.0

    În ultimul meu articol scriam despre dirijor şi rolul său în misiunea de a aduce în faţa publicului capodopere ale unor compozitori de geniu. Pentru că dirijorul nu este doar un executant, ci mai degrabă un misionar.  Ceea ce se cântă în sălile de spectacol, în general, sunt lucrări muzicale GENIALE, iar selecţia  naturală a făcut ca numai cele cu adevărat valoroase să rămână în repertoriul orchestrelor simfonice. În cele ce urmează voi veni cu completări pentru a mă face şi mai înţeles de către persoanele care nu aparţin domeniului muzicii clasice. Muzică de toate felurile ascultă absolut oricine şi poate că unele comparaţii  vor ajuta în ceea ce voi spune în continuare.

   Aşadar,  el dirijează o partitură muzicală realizând o activitate de conducere. Asta înseamnă că dirijorul interpretează ceea ce este scris în partitură, adică efectuează acţiunea de redare a unei compoziţii prin participarea intelectuală şi afectivă la dezvăluirea şi transmiterea sensurilor lucrării muzicale. Interpretarea se poate realiza prin două  categorii de bază: 

1. în stilul compozitorului;

2. în stilul personal al interpretului.

    În ambele cazuri, interpretul trebuie să efectueze un studiu aprofundat al stilurilor diverselor epoci ale istoriei muzicii, al scriiturii specifice compozitorului, al formelor muzicale. Cunoaşterea caracterului şi stilului compozitorului reprezintă criteriul de bază a unei interpretări adecvate. Interpretul trebuie să se menţină într-o oarecare obiectivitate faţă de partitură, însă o totală depersonalizare nu este posibilă şi nici de dorit. Aş mai adăuga că interpretul este un mediator între compozitor şi public, fiind primul care trebuie să înţeleagă sensul muzicii create de compozitor şi să o transimtă publicului.

    Să ne închipuim că fiecare dintre noi recită o poezie, citeşte un text, sau cântă o melodie pe care a auzit-o la radio sau tv. Fiecare dintre noi va citi sau cânta în mod diferit acea poezie, vers sau cântec. Asta înseamnă că oricine vede, aude sau simte diferit. Aşa şi dirijorul; are un mod de a interpreta şi simţi muzica diferit.  Dacă ar fi să comparăm două mari personalitaţi muzicale, cum ar fi Sergiu Celibidache şi Herbert von Karajan, vom vedea că la fiecare dintre ei aceeaşi lucrare muzicală sună diferit.

   Poate că unii dintre dumneavoastră îşi vor pune întrebarea de ce mai dă din mâini dirijorul dacă fiecare instrumentist al orchestrei are scrise notele în faţa sa. Sunt mai multe motive pentru care dirijorul e obligat să facă asta. Cu mâna dreaptă bate măsura, adică indică şi organizează fiecare timp al melodiei, iar cu mâna stângă sugerează instrumentişilor expresivitatea, accentele, legăturile, nuanţele, pe care doreşte să le obţină. Instrumentistul preferă dirijorul care vorbeşte mai puţin şi dă din mâini mai mult.  Instrumentistului îi place să cânte, nu să fie oprit de dirijor. Unii dirijori îşi ascund defectele prin vorbitul excesiv crezând că astfel pot păcăli orchestranţii. De asta am spus în articolul precedent că mâna stângă are rolul său bine stabilit. Desigur, un dirijor nu trebuie să fie pe modul mute. Există momente în care trebuie să explice instrumentiştilor ce doreşte dar, în primul rând, el trebuie să arate cu mâinile ce intenţionează să facă, să aibă o idee clară asupra lucrării muzicale, să anticipeze acţiunea ce va urma şi să nu se lase dus de valul muzicii.

    În continuare mă voi referi la un subiect pe care îl voi aborda din punctul de vedere al dirijorului care vede diferit faţă de majoritatea instrumentiştilor. Dirijorii români studiază tehnica dirijorală a lui Sergiu Celibidache. Ok. Dar de aici până la a imita fiecare gest este ca şi cum ai încerca să joci fotbal ca Hagi sau Maradona, ceea ce cred că este imposibil. Celibidache a fost un GENIU, a fost UNIC, a fost un FILOZOF. Fenomenologia muzicală este un curent care îi aparţine şi are ca idee de bază studiul fenomenelor sunetelor muzicale. Conceptul de fenomenologie îşi are originile în secolul al XIX-lea şi apare întâi la Hegel, este continuată de F. Brentano,  E. Husserl şi dezvoltată de M.Heidegger şi  Jean-Paul Sartre. Celibidache avea în jur de 10-12 repetiţii pentru a construi un concert şi aşa reuşea să realizeze tot ceea ce dorea. Azi nu mai există timp şi răbdare, deci dirijorul trebuie să fie extrem de eficient şi ordonat în timpul repetiţiilor pentru a obţine maximum de performanţă.
   Subiectul nu e încheiat. Urmează noi completări pe care le voi face atunci când voi voi avea inspiraţia necesară. Până atunci vă invit la concertele Filarmonicii Mihail Jora din Bacău pentru a asculta, vedea şi simţi muzică de înaltă calitate.

                                                          NIHIL SINE MUSICA!!